Skip to main content

Când nu mai ai timp pentru Dumnezeu…

Când Lot n-a mai deschis gura să-L mărturisească pe Dumnezeu familiei lui, a deschis gura spre alcool și a ajuns de râsul națiunilor prin incestul cu fiicele lui. Mulți n-au guri să laude pe Dumnezeu, dar au guri pentru alcool, pentru înjurături, pentru blesteme și alte urâciuni prin care-și strică mintea și viața.

Trebuia să facem o casă unei familii cu mulți copii, tocmai când să ne apucăm de treabă, capul familie s-a îmbătat și și-a necinstit un copil. Azi copiii sunt în plasament, iar el e judecat de autorități și riscă pușcăria. Regretă ce a făcut, dar e prea târziu. Mulți sunt dați de rușine ca Lot din cauza beției, n-am văzut ca alcoolul să aducă cinste cuiva, ci doar rușine și păcat, chiar și moarte. Pușcăriile sunt pline de oameni care au pierdut controlul vieții din cauza viciilor.

Când David n-a mai deschis fereastra rugăciunii a deschis fereastra curviei spre Bat Șeba, la fel a făcut și Samson, când n-a mai deschis ușa Duhului Sfânt, care trebuia să vină peste el pentru a-i da curaj să lupte cu filistenii, i-a deschis ușa Dalilei, care l-a trădat dușmanilor. Interesant este că pe internet tot “ferestre” deschidem și dacă nu deschidem ca Daniel fereastra spre Ierusalimul Ceresc pentru a ne ruga și lăuda pe Dumnezeu de cel puțin trei ori pe zi, deschidem “ferestrele” internetului spre nimicuri, lăudăroșia lumii sau chiar spre pornografie.

Ai mereu două alternative, Hristos sau Diavolul, înger sau demon, neprihănire sau păcat, binecuvântare sau blestem, viața sau moartea, Rai sau Iad. Niciodată nu mergem pe linia de mijloc, ci mereu suntem ori ai lui Dumnezeu ori ai Satanei. Tu al cui ești?

Cu prețuire,
Toni Berbece