“Nemții” au tăcut când au aflat că Zyklon B, gazul ucigaș din camerele de gazare, e folosit pentru a ucide oameni. Au continuat să vândă trupelor SS acest gaz nimicitor pe bază de acid cianhidric. Ce conta pentru producătorii gazului era să iasă banul, nu conta că oamenii erau uciși pe capete. Mass media și lumea filmului făcea propagandă criminalului sistem deși îi știa “secretele” dureroase, dar ce mai conta ce face sistemul, milioanele de mărci îi îmbogățeau pe patroni din mass media, pe jurnaliști, actori și regizori. Ce mai conta ce susțin, banul să iasă.
“Nemții” au tăcut mâlc când s-a făcut “concurs” pentru firmele care produceau crematorii. S-a ajuns ca de la un crematoriu care ardea un cadavru pe oră să producă crematorii care ardeau 800 de cadavre pe oră, adică 19200 de corpuri în 24 de ore, Auschwitz trebuia să scape repede de corpurile adunate în stive. Pentru producători ce mai conta pentru ce se foloseau crematoriile, important era să iasă banul. Cei de la căile ferate au tăcut și ei mâlc deși știau că se transportă în vagoane de marfă ființe umane care adesea mureau sufocate în vagoanele cu ușile sudate (vezi cazul companiei olandeze care oferă despăgubiri victimelor Holocaustului).
“Nemții”, sau mai degrabă doctorii nemți, au tăcut când s-a înființat departamentul de “eutanasiere” Aktion T4, cel care a dus până la urmă la eutanasierea tuturor oamenilor cu probleme mintale, cât și a evreilor, rromilor și prizonierilor de război. Doctorii erau cei care selectau cine trăiește si cine moare, ce mai conta că ucideau, leafa mergea, postul era asigurat, Patria era mândră de ei.
Oamenii de știință și medicii nemți nu se întrebau de unde le vin “creierele proaspete” pentru studiu cu miile si nici globii oculari de copii trimiși de Josef Mengele, obsedat de bolile ereditare pe care se hotărâse să le studieze pe perechile de gemeni, pe pitici și pe oamenii cu handicap. Mengele intra cu “specialiștii” în camerele de gazare si își alegeau fără număr organele dorite pe care le trimitea laboratoarelor din țară. Nimeni nu întreba de unde “marfa” fără număr, leafa mergea, postul era asigurat, renumele de cercetători era mare.
Astfel s-a dovedit că omul poate fi un “demon împielițat” când banul și bunăstarea îi sunt stăpân, iar când iubirea de bani este alimentată și de frica de a nu pierde funcția sau de a nu fi dat afară din sistem iese măcel. Oare trăim vremuri în care banul să predomine din nou în fața moralei și a iubirii de semeni? Oare mor si astăzi oameni pentru că se tace față de un “sistem” care nu-și face treaba sau care are interese materiale? Oare retrăim această mârșăvie umană, în care nedreptatea este înăbușită de egoism si interes propriu? Zic doar sa nu tăcem în fata niciunei nedreptăți și să ne unim cât mai mulți în a expune ticăloșia. Nu uita, totul iese la iveală într-o bună zi și va fi judecat atât aici, cât și dincolo!
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece