Skip to main content

Când Diavolul te atacă

Când Diavolul te ataca cu pofta sexuală spune-i despre Iosif, care de dragul lui Dumnezeu și-a lăsat haina în mâna unei femei stricate și a preferat să fugă dând credibilitate cuvintelor care spun: “Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată!”

Când Diavolul te atacă cu lăcomie pentru a-ți pierde timpul dedicat familiei, credinței și odihnei, spune-i despre Elisei, care a avut tăria de a refuza averile lui Naaman, spune-i despre Daniel, care deși era Prim Ministrul celui mai mare Împărat al lumii, avea timp să se retragă de trei ori pe zi pentru a se ruga. Nimic nu trebuie să îți fure timpul prețios pentru ce-i mai important pe pământ, banii nu pot cumpara nici o familie, nici credință, nici sănătate și nici vesnicie.

Când Diavolul te atacă cu ură și neiertare povestește-i despre Iosif, care și-a iertat frații care l-au aruncat într-o fântână și apoi l-au scos de acolo pentru a-l vinde ca sclav, zi-i despre David care l-a iertat pe Saul și nu l-a ucis, deși era în legitimă apărare. Zi-i despre Isus care pe cruce fiind, scuipat, bătut în cuie și umilit, a strigat: “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!”

Pentru fiecare ispită prin care treci ai în Biblie zeci de versete și exemple care îți spun că poți, că există soluții, iar în plus avem acest verset minunat care ne asigură că nu vom fi depășiți niciodată de situație: “Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda (1 Corinteni 10:13).”

Așadar, fruntea sus, ești mai mult decât biruitor prin Hristos peste orice situație a vieții!

Cu prețuire,
Toni Berbece