Skip to main content

Fericirile în lumea de azi…

Ferice de cine nu-și alimentează mintea și inima cu toate știrile din ziua de azi, deoarece acesta are timp să-și întărească sufletul în Cuvântul Domnului și în rugăciune, astfel încât ziua necazului să nu-l prindă slab și înfricat. Ferice de cine are putere asupra internetului și telecomenzii, fără a lăsa tot timpul consumat de acestea, pentru că acela a biruit izvoarele lumii și hoții de timp, care ne fură veșnicia începând cu secundele de pe pământ.

Ferice de cine nu-și consumă energia pe păcatele lumii pentru că acesta va avea energie să lupte cu demonii care-i vânează mintea, inima și veșnicia, doar cei ce se feresc de ispite sunt adevărații eroi ai lumii, pentru că aceștia nu pot face rău nimănui. Însă cine e desfrânat cu sine va fi un inamic al tuturor celor din jur. Cine nu se prețuiește pe sine, nu poate împlini porunca lui Hristos: “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți (Matei 22:39)!”

Ferice de cine nu-și uită Dumnezeul, pentru că acela are la cine să strige în vreme de necaz, ferice de cine nu-și uită Creatorul, pentru că acela știe spre cine să privească când inamicii îi bat la poarta vieții. Doar cei ce-L au pe Dumnezeu în suflet pot fi mai mari decât cei ce-L au pe Diavol în priviri și la cârma minților lor. Ferice de cine știe să se roage lui Hristos, pentru că doar aceia pot învinge antihriștii care s-au ridicat acum în lume și care invadează mințile precum rușii Ucraina, fără milă și fără prejudecăți. Ferice de tine când în ziua morții, poți spune liniștit: “Doamne, în mâna ta îmi încredințez sufletul!” Doar aceia au trăit cu folos, restul merg la cazane cu stăpânul lor, Diavolul. Eu vreau să-L pot privi pe Judecător în ochi, fără frica de moartea veșnică. Voi?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Nu Divorța – Nu-ți schimba soția/soțul!

Nu-ți schimba partenerul de viață ci schimbă-ți ochii, pentru că adesea prin ochi intră pofta rea, pe acolo intră curvia și ajungem să poftim partenerul aproapelui, deși nu ne lipsește nimic. Hristos a spus să scoți ochii pofticioși, ochii aceia care te fac să întorci capul după femei pe stradă sau care au dus pofta până la creier și până la inimă si de acolo vin impulsuri mizerabile. Scoate-ți ochii răi și nu-ti vei mai scoate partenerul cu ură din viața și casa ta!

Nu-ți schimba partenerul de viață, ci schimbă-ți gura, adesea prin gură ies cuvinte stricate, jignitoare, urlete, care rănesc inima mai tare decât ar putea să o facă un cuțit. Multe familii sunt distruse de gură afurisită, care muscă din sufletul aproapelui până nu mai rămâne nimic din el. Așadar, lasă-ți gura atinsă cu cărbuni încinși de pe altarul lui Dumnezeu, iar acești cărbuni îi găsești în cântările de laudă către Dumnezeu, îi găsești când citești Biblia și când pe gură începi să scoți versete din Scriptură și nu vorbe porcoase și drăcuieli.

Nu-ți schimba partenerul de viață, ci schimbă-ți mintea, schimbă gândirea aceea cum că nu poți trăi doar cu “un fel de mâncare”, că “ciorba” pe care o ai acasă e rece, cum că “ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, schimbă gândirea aceea perversă, deoarece Dumnezeu nu ți-a încredințat un partener pentru a te înrobi, ci pentru a te umple zilnic de o dragoste stabilă, autentică, sacrificială, pe când tu o dai pe o plăcere trecătoare, pe iubirea falsă a unei femei care îți vrea doar banii, vlaga și apoi te aruncă ca pe un ambalaj gol la pubelă. Așadar, schimbă-ți inima stricată și vei vedea în partenerul tău cel mai minunat dar. Nu ea/el e de vină, ci faptul că am lăsat păcatul să ne fure credincioșia, înfrânarea, răbdarea, bunătatea si facerea de bine, pe care le-am înlocuit cu instincte animalice pe care le numim “dragoste”. Dacă am schimba mădularele stricate din noi, n-ar mai fi divorțuri în lume!

Cu prețuire pentru iubire
Toni Berbece

Când Iadul are corespondent pe pământ…

Zilele acestea masacrul din Ucraina (Bucha) ne-a dus cu gândul la faptul că omul poate foarte ușor să devine un “demon împielițat”, iar ideea de Iad foarte vizibilă. Multe localități din Ucraina au devenit locuri unde focul nu se stinge și viermele nu moare, iar cei ce au adus iadul au fost oamenii conduși de demoni. Problema este că lumea va fi tot mai mult un astfel de loc, deoarece Biblia ne avertizează că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele deoarece oamenii vor fi iubitori de sine, iar pentru iubirea sinelui vor fi dispuși la o ură drăcească față de aproape.

În Ucraina este vorba despre “care pe care”, am văzut femei legate cu mâinile la spate cu sfori albe și care prezentau semne vizibile de abuz în plină stradă, iar apoi lăsate într-o baltă de sânge, iar aceste orori umane sunt făcute cu “binecuvântarea” unuia din Rusia care se numește “Părintele Bisericii”. Și ei se bat cu pumnii în piept că sunt primii creștini, Biserica Originală, Biserica Mamă, dar de fapt Hristos îi numește o “Sinagogă a Satanei”, un locaș al dracilor, un loc al neo-fariseilor, care L-ar fi crucificat pe Hristos oricând doar pentru a-l pupa pe domnul “Țar” și cotropirea lui demonică.

Vor fi vremuri grele de acum încolo pentru cei fără Hristos, pentru că se va întâmpla ce este scris în Apocalipsa: “…Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puţină vreme (Apocalipsa 12:12).” Diavolul s-a coborât printre oameni pentru a face ravagiile finale, știind că mai are foarte puțin timp. În timp ce în America (model pana de curând pentru Ucraina) se dau legi tot mai desfrânate, de schilodire a copiilor prin injecții contra naturii lor, prin uciderea pruncilor chiar si după naștere (legi care vor fi copiate de statele drăcești ale lumii), în partea cealaltă a globului avem un stat declarat “conservator”, care cică luptă cu neo nazismul, dar care violează femei și împușcă oameni nevinovați care mergeau pașnic pe stradă. Văd cum diavolul se grăbește să arunce oameni în Iad pentru a fi cât mai mulți cu el, dar asta nu va alina durerea nici a lui nici a celor care vor fi cu el din cauza păcatului. Zelenski spunea că în fata răului trebuie să fim înarmați, dar înarmarea reală este contra demonilor, contra răului, contra Diavolului, iar această înarmare vine din Hristos și din neprihănirea Sa. Așadar, să avem grijă să fim de partea lui Hristos pentru a nu fi victimele demonilor, ci protejații Cerului.

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece