Skip to main content

Oprește

Oprește frica înainte să-ți devină stăpân și de a te distruge. Când o simți în mintea ta scoate-o afară cu aceste cuvinte ale Mântuitorului: “Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic in grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” De ce te porți mai prejos decât o vrabie, când nici măcar vrabia nu se îngrijorează, care-i cu mult mai neînsemnată decât tine. Fii demn, poartă-te ca un fiu și fiică de Dumnezeu. Când am cerut-o pe soție de nevastă a început să plângă și mi-a zis că n-avem cu ce să ne căsătorim, iar eu i-am zis că am un Tată care va purta de grijă. Am avut o nuntă de basm, iar binecuvântările au venit puhoi, încât n-am putut cheltui pentru nuntă cât Tata mi-a dăruit.

Oprește pofta înainte de a-ți deveni stăpân și de a te distruge. Dumnezeu când ne-a creat a avut încredere în noi că vom controla poftele, ne-a dat și mintea, dar și puterea de a o face. Nu ne-a creat roboți programați să mâncăm și să facem lucrurile cu porția. Dar azi văd mulți oameni distruși de pofte. Aseară am văzut o minune, ne-am rugat pentru un tânăr care ajunsese să consume ca drog până și otravă de șobolani, dar ieri a venit pentru prima dată la Biserică și ne-am rugat împreună, dedicându-se lui Hristos pentru totdeauna. Aseară mi-a spus: “Dumnezeu mi-a vorbit aici!” Tot Hristos i-a dat si puterea de a nu se mai droga. Dacă Diavolul exploata pofta lui, îl făcuse un sclav al plăcerilor și-l umilea astfel, Hristos l-a eliberat și l-a făcut stăpân peste pofte și peste plăcerile vieții, umplându-l de bucuria reală.

Oprește alergatul în lumea aceasta, închide ca Daniel în fiecare zi câteva minute bune ușa lumii acesteia și deschide ferestrele spre Cer. Daniel a făcut-o chiar și când a fost amenințat că e aruncat în malaxorul colților de lei, nu i-a păsat de oase si mușchi mai mult decât de suflet. Pentru acest om înțelept nu carnea îi era stăpân, ci Dumnezeu, iar când ai o relație cu Dumnezeu nicio amenințare nu te poate destabiliza. Oprește-te o clipă și închide cufărul comorilor pământești, cât mai aduni pe pământ? Deschide și cufărul comorilor cerești care se înmulțește prin dărnicie, bunătate, răbdare, vorbă bună, blândețe, rugăciune, adunatul Scripturii în suflet și neprihănire. Începe de azi dacă n-ai adunat nimic acolo unde hoțul nu fură, molia nu roade și nici rugina nu prăpădește.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ce-am găsit pe marginea unei gropi de mormânt…

Am găsit sfârșitul lumii. Pentru cel ce a fost băgat acolo sfârșitul lumii a venit deja. Mulți zic căsfârșitul lumii nu va veni, dar chiar dacă acel sfârșit colectiv și apocaliptic al lumii întârzie, totuși cel individual va veni poate mai repede decât te aștepți. Acolo în groapă e sfârșitul lumii acesteia, ești tu gata de sfârșit? Ești tu gata să dai ochii cu Creatorul Tău?

Am găsit sfârșitul prostiei. Cel mai înțelept om care a trăit pe pământ, Eclesiastul, ne spune că inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără pricepere este în casa de petrecere (Eclesiastul 7:4). Azi am văzut 10 copii plângând după tatăl lor, această jale m-a făcut să înțeleg că mai înțelept este să investesc în veșnicie decât în lumea aceasta, si am înțeles că lumea își îneacă frica de Domnul și gândul veșniciei în lăcomii, beții, droguri, tutun, curvii și alte păcate ale lumii. Azi am mai căpătat un strop de înțelepciune pentru că am fost într-o casă de jale și am meditat la sfârșitul meu și la cât de trecători suntem aici.

Am găsit sfârșitul alegerii. Biblia ne spune că după ce murim nu mai putem alege destinația, nu mai putem schimba nimic, dincolo se știe clar unde vei merge, fie Iad, fie Rai. Acolo nu mai poți mitui pe nimeni cu bani, nu mai poți îndupleca pe nimeni să te ierte. Iertarea pentru păcate se face doar în viata aceasta dacă-i ceri acest lucru lui Hristos. Biblia ne spune: “Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu va împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii (Evrei 3:15).

Am găsit sfârșitul suferinței. Cel ce a fost astăzi îngropat, a suferit mult, a muncit într-o turnătorie de oțel, iar plămânii i-au fost afectați, a respirat greu aerul lumii acesteia, dar dincolo va respira aerul curat al Cerului. Pavel ne spune că nu știm cum vom fi, dar vom fi ca El din moment ce vom putea sta in prezenta puterii Lui. Eu abia aștept sa fiu ca El, iar ochii cerești nu au glande lacrimile, nici trupul nu are “senzori de durere”, ci acolo vor fi doar “senzorii bucuriei depline”. Cum zice Pavel, gem în acest trup să fiu îmbrăcat peste cu veșnicia. Tu ce ai găsit în moarte, groază sau bucuria întâlnirii cu Tata?

Cu prețuire,
Toni Berbece

“Tati, pentru ce sunt gardurile acestea?”

Am fost în hipermarket, iar încă de la intrare un paznic cu o vorbă rece, ca si cum ne-ar fi condus spre ușa unei temnițe, ne-a spus: “Ăia fără cod prin dreapta!” Mi s-a pus un gol în suflet, noi cei veniți la cumpărături fără coduri am luat-o prin dreapta ca o turmă. Băiatul meu m-a întrebat pentru ce sunt gardurile și de ce suntem separați unii de alții? De ce poți intra intr-un magazin cu sute de oameni și să stai la cozi cu zeci de oameni băgați unii în alții, dar nu poți intra în același magazin în locuri unde sunt doar doi oameni, gen să-ți plătești telefonul sau să lași în 2 minute un costum la curățătorie? Fii-miu de 9 ani a realizat imediat stupiditatea și lipsa logicii din spatele acestor măsuri abuzive care țin de ceva vreme.

Ne-au spus la început că boala trece dacă purtăm măști și ne iau temperatura, ne-au spus că boala trece dacă stăm izolați în case, ne-au spus că boala trece dacă renunțăm la vacanțe și călătorim așa “mai pe lângă casă”, ne-au spus că boala trece dacă ne inserăm, dar vedem cum țări “inserate” 70% se confrunta cu revolte groaznice si cu noi valuri de boală mai grave ca înainte. Ce să mai credem? Oare nu am ajuns la cuvintele lui Mencken care spuneau: “Dorința de a salva lumea este de cele mai multe ori o dorință falsă în spatele căreia se ascunde dorința de a o controla”.

Și vă mai spun ceva, ați observat că de fapt țările cele mai dedate la păcat și nedreptate azi aplică cele mai drastice măsuri? Olanda, țara aceea cu prostituate în vitrine, în care se dădeau vouchere la servicii destrăbălate dacă te inserai, azi trece prin “revoluție”, efectiv populația e sub jug, deși i s-a promis libertare pentru obediență. Țara care avea liber la droguri si prostituate, azi nu e liberă să iasă din casă oricum. Australia, țara în care Israel Folau, jucătorul de rugby, care a fost dat afară de la națională și care a fost aspru sancționat pentru niște versete din Biblie care taxau păcatul, azi vedem acolo cea mai cruntă “dictatură sanitară”. Austria, țara unde trecerile de pietoni sunt colorate, țara unde până și semafoarele susțin o “ideologie a destrăbălării”, iat-o sub asediu, deși peste 70% sunt “imunizați artificial”. Exemplele pot continua. Pentru că acolo unde păcatul stăpânește peste națiune, vedem cum foarte ușor își face loc o “dictatura drăcească” de “arestare a libertății”. Oare România se va smeri pentru păcatele ei ca această “dictatura” să se oprească? Să ne rugăm ca ai noștri politicieni să nu-și arunce propriata țară sub jugul robiei!

Doamne ajuta!
Pe baricade pentru adevăr,
Toni Berbece