Skip to main content

Ziua în care lumea a crezut în Dumnezeu

În urma războiului din Ucraina pe rețelele de socializare a devenit virală o poză în care oamenii îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, iar această poză a fost distribuită masiv de companii, oameni politici, oameni de rând și cam de tot mapamondul. De ce o poză cu oameni rugându-se a înduioșat lumea? Pentru că lumea a realizat din nou faptul că atunci când omul este cel mai vulnerabil, când e neputincios si abandonat de cei din jur, singurul care mai poate ajuta e Dumnezeu.

Mai puternice decât bombele și armele nucleare sunt armele rugăciunii, oameni fără arme în mâini, fără acces la butoane cu bombe chimice sau nucleare, oameni fără nici măcar un cuțitaș asupra lor au fost mai iubiți, apreciați și au arătat mai puternici decât liderii lumii care au armate de milioane de oameni înarmați până în dinți. Oamenii în genunchi sunt un simbol al faptul că omul nu poate fi niciodată distrus când îl are pe Dumnezeu, omul în genunchi înaintea lui Dumnezeu nu este de fapt disperat și nici învins, ci este gata oricând să părăsească lumea aceasta ticăloasă pentru una mai bună și o face cu zâmbetul pe buze. Nu-i învins cel ce se roagă, ci cel care nu cunoaște puterea rugăciunii! Armele lumii străpung doar materia, dar armele lui rugăciunii străpung duhul și veșnicia!

Războiul i-a făcut pe ignoranții lumii, pe cei ce promovau spurcăciuni colorate, să se oprească o clipă și să realizeze că nu pumnul îndreptat spre Dumnezeu prin păcate îi va ajuta înaintea nenorocirii, ci genunchiul plecat în neprihănire!

“Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi și pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea” (1 Timotei 2:1-2).

Continuam să ne rugam pentru Ucraina si pentru pacea în lume!
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

❗️Să îngenunchem cu frații noștri ucraineni ❗️

Astăzi dimineață Rusia a atacat Ucraina, sirenele de război au început să sune, bubuituri de bombe au început să se audă tot mai tare, teroarea din inimile oamenilor este permanentă, civilii sunt înarmați și așteaptă să lupte și ei pentru națiunea lor, dar cum poți lupta cu bombele care cad din văzduh? Am văzut azi dimineață o poză cu un grup de oameni care a îngenunchiat în mijlocul trotuarului cerându-I lui Dumnezeu protecție peste națiunea lor.

Haideți să îngenunchem cu frații noștri în rugăciune, oriunde ai fi acum pune deoparte câteva minute și strigă înaintea lui Dumnezeu pentru ucraineni. Gândește-te ce ar însemna ca bombele să cadă în orașul tău, să trăiești cu groaza morții înaintea ochilor, să nu mai poți merge la muncă, să nu-ți mai poți asigura traiul și să nu poți oferi protecție propriilor copii. Doar Dumnezeu poate îndepărta această căpetenie demonică a morții, a foametei și a groazei. O știre anunța că Rusia a cumpărat 45.000 de saci pentru cadavre, fie ca acești saci să rămână goi, fie ca duhul morții să nu mai bântuie peste Ucraina!

Intră chiar acum cu mine în rugăciune pentru Ucraina!

Cu iubire pentru frații ucraineni,
Toni Berbece

Tu ce ai face cu niște mormane de broaște

După ce Faraon L-a jignit pe Dumnezeu asociindu-L cu o nălucă după care leneșii de evrei umblau, țara i s-a umplut de broaște (Exod 8:6). Erau broaște în pat, în oale, în baie, efectiv nu puteai face nimic fără să nu sară câteva zeci de broaște pe tine, inclusiv în somn egiptenii erau “încălziți” de sute de broaște, care se înghesuiau sub ei pentru un loc călduț. Cu toate acestea Faraon i-a cerut lui Moise ca broaștele să fie eliminate a doua zi. De ce “mâine”? Pentru că așa suntem noi, ne gândim că poate mai rezistăm o zi fără Dumnezeu în curviile, minciunile, furturile, răutatea și mânia noastră. Ne pocăim mâine, că azi mai avem un bairam, o amantă care încă se ține după noi, o “combinație” la care ies bani nemunciți, etc…

A doua zi, Dumnezeu S-a ținut de cuvânt si a ucis într-o secundă toate broaștele. E atât de minunat să realizăm că Dumnezeul nostru are putere ca intr-o secundă să alunge toți dușmanii noștri, tot ce ne-a îngrozit si ne-a ruinat viețile, toți demonii, toate neputințele, toate slăbiciunile și păcatele, toate pot dispărea într-o secundă. Dar ce au făcut egiptenii? Au strâns broaștele acestea moarte grămezi si le-au lăsat așa, împuțindu-și țara (Exod 8:14). Tu ce ai fi făcut cu el? Bineînțeles că le-ai fi dat foc. Dar aici intervine o alta slăbiciune omenească, lipsa de consecvență. Pornim bine cu pocăința, ne mărturisim păcatele, dar nu aducem peste noi focul Duhului Sfânt ca să ardă tot ce e stricat. Strângem păcatele grămezi duminica la slujbă când le mărturisim, dar de luni adunăm alte broaște, alte păcate. Și tot așa adunăm broaște până când ni se împute viața cum s-a împuțit Egiptul.

Dumnezeu te cheamă la o viață de sfințenie, să renunți la păcat, nu doar să-l plângi duminica și să-l faci luni, nu doar să cânți în Biserică marți “Osana”, iar miercuri să fredonezi spurcăciuni, nu vrea o viață duplicitară, adică și cu semnul crucii și cu degetul din mijloc arătat la orice semafor, nu vrea și rugăciuni și drăcuieli, nu vrea și Biserică și Club de noapte în viața ta, nu vrea și citit din Biblie și pornografie, și mers la Biserică și mers la curvii si beții. El vrea o singură cale și doar așa vei fi fericit! Alege ce faci cu broaștele (păcatele) din viata ta, le dai foc prin Duhul Sfânt sau le lași să se împută pentru că n-ai timp de Hristos, ci ești preocupat cu lumea?

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece
Foto Text: Fapte 3:19-20