Skip to main content

Feriți-vă de tot ce vi se pare rău…

Feriți-vă de măști de demoni, de chipuri demonice, de sărbătorile dracilor, de schimonosirea copiilor, de atragerea de blesteme peste ei prin faptul că-i costumați în morți sau răniți. Chemați viață peste copiii voștri și nu moarte, Biblia ne spune că viața stă în puterea limbii, iar când spui de copilul tău costumat în demon că e “simpatic” ai grijă că rostești peste el lucruri necurate. Ne mirăm apoi de ce au putere boala, necazul, gândurile stricate, răutatea, mânia, automutilarea, viciul și chiar moartea. Suntem chemați să fim lumină, iar lumina nu se poate costuma în nicio formă de întuneric. Tot Biblia ne spune să nu luăm parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba din contră, să le osândim. Dacă Halloweenul nu e sărbătoare a morții atunci ce este?

Feriți-vă de tot ce vi se pare rău pentru integritatea voastră trupească, astăzi suntem forțați să trecem peste libertatea noastră de a alege ce-i bine pentru trupurile noastre, astăzi alții decid pentru noi ce-i bine si nu ni se mai dă dreptul de a alege singuri, conștiința se dorește a fi călcată în picioare. Copiii noștri sunt învățați că au stări “Zen” dacă consumă anumite lucruri, sunt învățați să fumeze otrăvuri, iar noi nu le vorbim despre pericolul de moarte din jurul lor. Dacă i-am călăuzi de mici spre Biblie, care este cea mai mare sursă de conștiință și de înțelepciune, atunci ar fi in siguranță. Biblia este carte care-i va face pe copiii tai sa se ferească de tot ce este rău.

Feriți-vă de rău chiar dacă cei din jur vă spun că este cool să fii în rând cu turma, nu uita că majoritatea L-a răstignit pe Hristos, nu uita că toți preoții L-au condamnat la moarte deși era nevinovat, nu uita ca toți soldații au depus mărturie mincinoasa împotriva Lui că n-ar fi înviat, nu uita că a te lua după majoritate de multe ori este capcana Diavolului. Nu uita că mai mulți sunt cei care merg pe calea pierzării, iar dacă ai rămas singurul care trăiește în puritate, să nu te sperii, și Daniel a fost singurul care s-a rugat când Împăratul le-a poruncit să nu se mai roage 30 de zile, a fost singurul om în groapa cu lei, dar înconjurat de mii de îngeri. Așadar, ferește-te de rău chiar dacă toți cei din jurul tău îl aleg fără discernământ!

“Ci cercetaţi toate lucrurile și păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”
1 Tesalonicieni 5:21-22

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece

Când Diavolul îți cumpără tăcerea…

“Nemții” au tăcut când au aflat că Zyklon B, gazul ucigaș din camerele de gazare, e folosit pentru a ucide oameni. Au continuat să vândă trupelor SS acest gaz nimicitor pe bază de acid cianhidric. Ce conta pentru producătorii gazului era să iasă banul, nu conta că oamenii erau uciși pe capete. Mass media și lumea filmului făcea propagandă criminalului sistem deși îi știa “secretele” dureroase, dar ce mai conta ce face sistemul, milioanele de mărci îi îmbogățeau pe patroni din mass media, pe jurnaliști, actori și regizori. Ce mai conta ce susțin, banul să iasă.

“Nemții” au tăcut mâlc când s-a făcut “concurs” pentru firmele care produceau crematorii. S-a ajuns ca de la un crematoriu care ardea un cadavru pe oră să producă crematorii care ardeau 800 de cadavre pe oră, adică 19200 de corpuri în 24 de ore, Auschwitz trebuia să scape repede de corpurile adunate în stive. Pentru producători ce mai conta pentru ce se foloseau crematoriile, important era să iasă banul. Cei de la căile ferate au tăcut și ei mâlc deși știau că se transportă în vagoane de marfă ființe umane care adesea mureau sufocate în vagoanele cu ușile sudate (vezi cazul companiei olandeze care oferă despăgubiri victimelor Holocaustului).

“Nemții”, sau mai degrabă doctorii nemți, au tăcut când s-a înființat departamentul de “eutanasiere” Aktion T4, cel care a dus până la urmă la eutanasierea tuturor oamenilor cu probleme mintale, cât și a evreilor, rromilor și prizonierilor de război. Doctorii erau cei care selectau cine trăiește si cine moare, ce mai conta că ucideau, leafa mergea, postul era asigurat, Patria era mândră de ei.

Oamenii de știință și medicii nemți nu se întrebau de unde le vin “creierele proaspete” pentru studiu cu miile si nici globii oculari de copii trimiși de Josef Mengele, obsedat de bolile ereditare pe care se hotărâse să le studieze pe perechile de gemeni, pe pitici și pe oamenii cu handicap. Mengele intra cu “specialiștii” în camerele de gazare si își alegeau fără număr organele dorite pe care le trimitea laboratoarelor din țară. Nimeni nu întreba de unde “marfa” fără număr, leafa mergea, postul era asigurat, renumele de cercetători era mare.

Astfel s-a dovedit că omul poate fi un “demon împielițat” când banul și bunăstarea îi sunt stăpân, iar când iubirea de bani este alimentată și de frica de a nu pierde funcția sau de a nu fi dat afară din sistem iese măcel. Oare trăim vremuri în care banul să predomine din nou în fața moralei și a iubirii de semeni? Oare mor si astăzi oameni pentru că se tace față de un “sistem” care nu-și face treaba sau care are interese materiale? Oare retrăim această mârșăvie umană, în care nedreptatea este înăbușită de egoism si interes propriu? Zic doar sa nu tăcem în fata niciunei nedreptăți și să ne unim cât mai mulți în a expune ticăloșia. Nu uita, totul iese la iveală într-o bună zi și va fi judecat atât aici, cât și dincolo!

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece

Domnule președinte să ne aduceți si medicamente,

Domnule președinte, am înțeles de la cetățenii români că în Egipt se găsesc în anumite farmacii medicamente care la noi nu “prea” sunt. Am înțeles că turiștii care vin din această țară aduc în gențile lor și câteva folii zdravene de medicamente contra bolii care omoară vreo 500 de romani pe zi. Vă rugăm ca în bagajul de cală să băgați si niște medicamente să ne mai dăm și noi din mână în mână că așa se mai salvează romanul, prin cunoștințe, prin neamuri care au stocul de medicamente făcut de prin alte țări.

Ce să facem, domnule Președinte, dacă la noi s-au blocat doar pe un ser și s-au spălat pe mâini cu el ca Pilat cu Hristos, că gata treaba-i rezolvată. Deși mai aveau mult de muncă si multe de cumpărat pentru spitale, ei au luat în mare serul acesta și ne “ceartă” că de ce nu-l consumăm pe tot. Da, e trist că noi trebuie să sunăm prin țări străine să cerșim medicamente și să alergăm cu ele de la bolnav la bolnav, se zvonește că și cei inserați mai fac boala dar nu știu cât de adevărat este, cică și ei ar mai avea nevoie de medicamente.

Si încă ceva, grăbiți-vă să vă întoarceți că politicienii vor să ne “țină cu dinții la gard” cu un așa zis “pașaport verde”, cică polițiștii nu mai pot aresta infractorii care n-au “pașaport verde”, nici nu știu unde să le facă testele, nici nu știu unde să le deconteze? E jale ce se întâmplă în lipsa dumneavoastră, slavă Domnului că Senatul a respins acest pașaport pentru angajați că altfel ne trezeam cu o mare parte dintre doctori dați afară, grăbiți-vă să veniți ca să nu se voteze în camera Deputaților. Cică Franța a respins pașaportul verde pentru societate, poate îi convingeți să preia modelul, că am înțeles că sunteți fanul modelului francez.

Si încă ceva domnule președinte, avem si o veste bună. Ne-au donat sârbi vreo 6000 de flacoane de anticorpi monoclonali, nu știu dacă știați, dar am zis totuși să vă anunț. Aceste flacoane vor salva vreo 6000 de vieți, mare bine ne-au făcut că uite așa vor scădea numărul morților din zi în zi tot mai mult. Veniți repede, domnule președinte, să ne scoateți din “stările astea de urgență” în care neinserații nu pot intra în magazine că aud un zvon cum că sunt cam goale magazinele si se cam răscoală proprietarii, nu le convine situația, mulți riscă falimentul. Vă las cu bine și vă doresc drum bun în viață!

Cu prețuire,
Toni Berbece