Skip to main content

La 88 de ani L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor…

Fiind pe un drum de munte am observat o bătrânică harnică într-o curte, afuma ceva și tare m-a ademenit mirosul. Am întrebat-o ce afumă și am aflat că afuma cașcaval. După ce am cumpărat două bucăți, am întrebat-o ce părere are despre viața de apoi și unde crede că va merge după ce viața aceasta se va termina. Mi-a răspuns direct: “În Iad, nu merit eu Raiul.” I-am răspuns că nimeni nu ajunge în Rai prin merit personal, ci doar prin Harul lui Hristos. Am întrebat-o dacă dorește să Îi ceară lui Hristos să șteargă toate păcatele ei. A repetat după mine o rugăciune în care i-a cerut lui Hristos iertare și L-a primit în viața ei.

Cu lacrimi mi-a povestit că soțul ei nu a fost pregătiți de moarte, a fost ucis de niște hoți, care au venit să-i fure mieii, hoți care l-au lovit cu o lopată în cap. Se gândea și la veșnici lui, oare unde s-o fi dus? Am observat din discuția cu bătrânica faptul că enorm de mulți creștini nu sunt siguri de destinația lui eternă. Oare Hristos a murit ca noi să n-avem habar unde mergem? Oare ne numim creștini ca să credem că merităm Iadul? Un creștin autentic va fi convins de salvarea lui, va fi convins că Hristos îi va oferi Raiul pentru că Biblia ne zice: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).

M-am bucurat enorm pentru bunicuța, care azi L-a primit pe Hristos și care de acum e convinsă de mântuirea ei și că Tata i-a pregătiți și ei un loc în Rai. Mi-a zis să mai trec pe la ea, deși uneori ni se dă o singură șansă să le vorbim oamenilor de salvarea lor veșnica.

Profitați de orice șansă să salvați suflete prin Hristos, pentru că Diavolul nu ratează niciuna ca să piardă sufletele pe veci.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ai înțeles de ce ești atât de prețios?

Chiar dacă ți-ai distrus viața prin vicii de genul alcool, droguri, jocuri de noroc sau altele să nu crezi că ți-ai știrbit în vreun fel valoarea sufletului, chiar dacă ai pierdut tot, de la bani până la sănătate, sufletul tău are aceeași valoare, adică una veșnică. De aceea Dumnezeu și Diavolul “luptă” pentru sufletul fiecărui om până la final, indiferent de poziția socială sau averi.

Chiar dacă ți-ai distrus viața prin tot felul de păcate imorale, chiar dacă ți-ai vândut sufletul și trupul pentru plăcerile carnale ale altora, să nu crezi că nu mai ești valoros/valoroasă. Sufletul tău rămâne la fel de veșnic, de aceea până în ultima clipă cineva luptă pentru miza veșniciei tale. Cineva te vrea chinuit pe veci, iar altcineva fericit pe veci.

Chiar dacă te declari neutru, chiar dacă nu crezi în nimeni și în nimic, chiar dacă nu crezi în Dumnezeu și te porți ca fiind propriul dumnezeu, Hristos tot se lupta pentru tine, pentru că știe că dacă nu te câștigă El, te câștigă Diavolul pentru a împărți cu el focul Gheenei, al Iadului. Bătălia pentru sufletul tău este mare, pentru că “banda vieții” are un singur sens: “Judecata”, apoi vine decizia de a te trimite in Rai sau Iad. Cu toții suntem pe banda aceasta, chiar dacă unii cu spatele la Judecată, căutând să o ignore, iar alții cu fața spre Judecată, bazându-se pe Răscumpărătorul lor Isus Hristos.

“Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”(Evrei 9:27). “Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5:10)”

Nu uita, ai un suflet cu valoare veșnică. Ai de făcut o alegere. Tu ce ai ales?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Despre un urs și noi romanii – Nu suntem o țară ieftină cum credeți,

N-am crezut vreodată că cineva va avea aroganța să ne spună în față următoarele cuvinte: “Da vom ucide toți urșii voștri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toți cocoșii de munte, toți mistreții și toți cerbii. Sunteți o țară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupți și asta meritați.” Acesta a fost răspunsul dat de patronul firmei de vânătoare care a “organizat” uciderea unui urs simbol al României către o doamnă revoltată care i-a scris să se oprească din a ne mai ucide urșii.

Ne credeți ieftini pentru că unii ne-au vândut vouă ca Iuda pe Isus, dar asta nu înseamnă că puteți veni să faceți ce vreți voi. Dacă întâlniți oameni care salivează la averile voastre și dau orice pentru o bucățică cât de mică, dacă întâlniți în țara asta oameni care se pleacă în genunchi ca robii când vă văd rangurile, să știți că națiunea aceasta a fost apărată de iobagi, care au murit cu furcile în mână contra baionetelor cotropitoare. Nu suntem ca cei care ne-au vândut pădurile și chiar pe noi ca robi Europei.

Nu știu dacă politicienii sau conducătorii noștri, pe care i-ați făcut slabi și corupți, vor avea un cuvânt de spus, dar Dumnezeul care ne iubește vă vede aroganța, iar noi vă privim cu milă pentru că tot ce aveți si cu ce veți rămâne este plăcerea de a ucide de la animale până la propriul bun simț.

România nu-i de vânzare!
Cu prețuire pentru toți romanii,
Toni Berbece