Skip to main content

Ce trebuie să știi despre Ioan Botezătorul…

În primul rând, trebuie să știi că primele cuvinte rostite de acest om înaintea poporului său au fost: “Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape (Matei 3:2)!” Nu era deloc un predicator comod, care să gâdile urechile, era un predicator care-ți spunea în față păcatul și nevoia ta de a fi curățit de el. Au venit niște oameni care voiau să fie doar niște “creștini” cu numele, așa cum sunt mare pare dintre români, și i-a făcut “pui de năpârci”, care fug de mânia viitoare. Ioan era genul care nu-ți predica la înmormântare că te-ai dus la locul cu verdeață dacă nu ai trăit o viața sfântă. Ioan ar fi fost scos cu forța din multe Biserici, de cei ce vor o pocăința ieftină.

În al doilea rând, Ioan nu avea gânduri de înălțare, nu voia să fie aprobat de mulțimi, nu dorea aplauze și nici onoruri, pentru el nu dorea nimic, ci dorea doar ca Hristos să fie înălțat. Când L-a văzut pe Mesia a spus: “El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3:30)”. Mulți vor ca Hristos să fie mic în ei, iar mândria, invidia, răutatea, ura, neiertarea, curvia, preacurvia, vorbele porcoase să fie mari. Nu poți să-l împarți pe Hristos cu nimeni, nu poți fi azi bătăuș și mâine creștin, nu poți fi azi “sfânt”, iar mâine să intri în Biserică și să fii naș la vreun botez, nu poți să ai amantă și să cununi alte familii. Ori Hristos, ori păcatul, Ioan te pune să alegi cum și el a ales. Când zici “La mulți ani!” de Sfântul Ioan, trebuie să știi că omul acesta te obligă la o viața de neprihănire, pentru că el a strigat: “Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră (Matei 3:8)!”

Ce trebuie să știi despre Ioan Botezătorul…

Iar în ultimul rând, trebuie să știi că absolut toți cei care veneau la Ioan Botezătorul să fie botezați erau adulți, iar acești adulți trebuiau să-și mărturisească păcatul (Matei 3:5-6). Un Bebeluș nu poate face acest lucru. Botezul instituit de Ioan nu era fanfaroneala de azi. Nu era nevoie de niciun naș, de niciun credit la bancă ca să arvunești lăutari ca să-ți cânte cât timp tu te îmbeți că a fost “încreștinat” copilul tău. Nu curgeau râuri de alcool după botezul vreunuia, ci toți cei care veneau să fie botezați știau că trebuie să moară față de păcat, la noi “creștinii” de azi e invers. După botez urmează dezmăț, de aceea nu mai sunt creștinii ce ar trebui să fie, că au înțeles greșit lucrurile. Ori suntem creștini, ori nu suntem. Alege!

Fiți binecuvântați toți Ionuții, Ionii, Ioanii și Ioanele!
Cu prețuire,
Toni Berbece

Ce să nu aduci în casa ta…

Nu adu frustrările de peste zi, eșecurile zilei șterge-le pe preșul de la intrare odată cu praful străzii. Nu lăsa ca lipsa vânzărilor, obrăznicia colegilor, țipătul șefului, comisionul mai mic, mașina zgâriată, jignirea din trafic sau orice altă problemă a vieții să-ți tulbure casa. Când intri în propria casă este ca și cum ai intra într-un Templu Sfânt, unde nu poți veni cu orice atitudine. Copiii tăi și soția/soțul trebuie să fie protejați de stresul exterior relației voastre.

Nu adu părerile altora sau ale părinților despre familia ta. Nu lăsa pe nimeni să-ți vorbească familia de rău și n-o vorbi nici tu la nimeni. Înșelarea partenerului poate începe cu a te plânge la colegul/colega. Nu-ți pârî partenerul decât înaintea lui Dumnezeu, care-l poate schimba sau care îți poate da ție putere să acoperi, să rabzi și să ierți. Nu-ți lăsa părinții să-ți denigreze partenerul de viață înainte ta, mulțumește-te cu ce ai și vei avea zilnic un belșug, plânge-te și vei fi cel mai lipsit dintre toți. Totul stă în atitudine și nu neapărat în ce ai sau nu.

Nu adu fricile și îngrijorările cotidiene, nu-ți lăsa casa inundată de știri și vesti rele, deschide zilnic în casa ta izvorul veștilor bune și al stărilor de fericire, care curg din Scriptură și din rugăciune. O familie sănătoasă este aceea care nu aduce veștile de distrugere în sânul ei și nu ia în serios amenințările Diavolului, ci zi de zi se încrede în Domnul.

Iar în ultimul rând, nu du în patul tău certurile, cuvintele rele dintre tine și soția/soțul tău. Biblia spune să nu lăsăm să apună soarele peste mânia noastră, adică totul să se șteargă din mintea și inima noastră odată cu lăsatul serii pentru a nu distruge armonia căminului și armonia patului conjugal. Mulți se pun în pat bombănind, certându-se, reproșându-și lucruri, amintind greșelile și întorcându-și spatele, acest lucru e un mare păcat. Trebuie să lași soarele să tragă după el, odată cu apusul, toate motivele de ceartă și dezbinare. Iar dacă nu aveți putere, rugați Soarele Neprihănirii să ardă din voi orice ură și răutate.

Cu prețuire,
Toni Berbece

“Aici nu intri că e Antonica!”

Tata a fost nu de mult foarte bolnav, noi, cei șase copii, împreună cu mama, ne-am rugat pentru el și i-am mai cerut Domnului zile sau cel puțin să nu i se ia înainte de vreme cele dăruite de sus. Rugându-mă pentru el am avut o viziune, am văzut cu un înger al morții, care se apropia de casa părinților mei, dar un alt înger foarte luminos i-a spus acelui sol al morții așa: “Aici nu intri pentru că este Antonica!”

Mama mea, sora Antonica cum o cunoaște toată comunitatea creștină din care face parte, este o femeie a rugăciunii care timp de 25 de ani în fiecare zi de la ora 8:00 la ora 9:00, indiferent dacă afară era viscol sau furtună, ea se ducea la Biserică să se roage împreuna cu alte câteva persoane. Noi copiii știm lucrul acesta bine pentru că în fiecare dimineața când ne trezeam, mama nu era acasă, ne lăsa mâncarea făcută , iar noi știam că mama vine acasă după ora 10:00, chiar 11:00. Intra pe ușă ca un sol al Domnului, cu fața strălucind de slava Domnului, aproape ca Moise, care a coborât de pe munte in urma întâlnirii cu Dumnezeu.

Mama ne-a învățat pe toți șase copii ai ei taina rugăciunii, niciunul nu ne-am îndepărtat de Dumnezeu, cu toții știm că cea mai puternică armă dată nouă oamenilor este rugăciunea în Numele lui Isus. Așa am ținut departe de noi păcatul, care nu ne-a biruit, am ținut departe ura, teama, neiertarea, invidia și tot ce e rău. Putem spune că avem familii sănătoase pentru că mama ne-a învățat să stăm lângă Hristos și să ne facem întotdeauna timp pentru Scriptură și rugăciune. Ferice de cei care Îl cunosc pe Domnul căci ei vor rămâne tari și vor face mari isprăvi!

Cu prețuire,

Toni Berbece