Skip to main content

Taximetristul care a pus un semn…

Azi am plecat la o întâlnire și pentru că soția a luat mașina am coborât să iau tramvaiul, dar nu aveam nici card de călătorii așa că am hotărât să iau un taxi. Am stat 10 minute, dar ca prin minune le-am ratat pe toate care treceau pe lângă mine. La un moment dat chiar am vrut să fluier după unul dar am scos un sunet aproape neauzit. M-am dat bătut și am luat-o pe jos gândindu-mă că poate sunt mai multe șanse să găsesc un taxiu mergând spre destinație.

Chiar când m-am pornit a venit unul imediat. Am urcat în el și l-a cinci minute sunt întrebat: “Dumneavoastră sunteți domnul Toni?” Mirat i-am zis că da și l-am întrebat de unde mă stie. A zis că ascultă mesajele mele de pe youtube, iar nu de mult a pus un semn înaintea lui Dumnezeu, că dacă El există cu adevărat și dacă El vrea să urmeze credința în El, credință pe care o aude în aceste mesaje să urce cineva la el în taxi și din senin să-i vorbească despre Dumnezeu. La scurt timp Dumnezeu a trimis o femeie care i-a vorbit despre El, iar apoi m-a trimis și pe mine la el.

Omul era așa de entuziasmat și emoționat încât abia putea vorbi, a văzut clar că Dumnezeu există și mi-a promis că duminică de la ora 10:00 va fi la Biserica Profides. Și mai mare minune a fost faptul că am fost nevoiți să trecem cu taxiul chiar prin fața Bisericii și astfel i-am arătat unde ne strângem. Cât de minunat e Dumnezeu și cât de multe face El pentru un suflet pierdut.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Cel mai bun tratament pentru frică…

Te-ai întrebat vreodată ce trebuie să faci cu adevărat ca frica să dispară? Am văzut oameni care nu pot dormi din cauza ei, care intră în depresie din cauza fricilor de tot felul, din cauza gândurilor de genul: “Dacă fac cancer, dacă rămân fără job, dacă moare cineva drag, dacă fac un accident…?” Cum lupți cu adevărat cu frica?

Câmpul de război al fricii este mintea noastră, iar pentru a scoate acești dușmani din ea, pentru a distruge aceste gânduri distructive, pentru a ne curăți mintea trebuie să punem în locul gândurilor rele niște gânduri bune, iar gândurile bune sunt acelea în care începi să te gândești cu compasiune la alții, când începi să te gândești și la nevoile altora deja ai făcut mutarea câștigătoare, ai risipit gândurile pline de egoism despre tine și planurile tale și te concentrezi pe alții și pe ajutorarea lor.

Imediat cum i-ai ajutat pe semenii tăi în creierul tău s-a declanșat hormonul fericirii, pentru că Dumnezeu a pus în dărnicie o răsplată, deja simți răsplătirea în organismul tău. Ești inundat cu fericire, nu mai ai timp de văicăreală, de frică, de panică și de griji absurde. Acesta este motivul pentru care oameni ca Maica Tereza au devenit dependenți de ajutorarea altora. Isus a spus să ne iubim unii pe alții, iar acesta este cea dintâi poruncă și nu ne-am gândit niciodată că în porunca aceasta este medicamentul pentru noi.

Ai probleme cu frica, anxietatea, atacurile de panică, depresia? Fii darnic, începe să te concentrezi pe nevoile altora, caută să dăruiești orice oricui, ia-ți privirea de pe grijile tale și pune-o pe grijile altora. Vei găsi pacea!

Citiți cu voce tare cuvintele acestea și urmați-le: “Ce bine-i merge omului care face bine…căci el nu se clatină niciodată… el nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare încrezătoare în Domnul (Prov. 112:5-7)!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când semeni spurcăciune culegi pedofilie…

Încă un caz de pedofilie a zguduit România. De data aceasta un “olandez zburător” a venit, a racolat, a violat, a ucis și a fugit la el acasă unde paradele spurcate, cluburile pentru destrăbălați și închinarea la sexualitate sunt cum erau pentru olandezii puritani mersul la Biserică. Acum s-a descoperit că în 2016 a mai fost pe la Iași unde a agresat o altă față de doar 8 ani.

Când a fost paradă și la noi, imediat după, am ieșit la o plimbare pe calea Victoriei, am văzut acolo toate combinațiile de cupluri, de figuri și de ținute, care mai de care mai deochiate, cupluri care mai de care mai pestrițe. Oameni cu ochii “injectați” și pofticioși, cu toții au venit din occident să-i susțină pe frații lor “prigoniți” din România.

Importăm spurcăciunea și ne mirăm că în luna septembrie au dispărut 400 de copii din zonele sărace și neprotejate ale României, zone în care am văzut (nu generalizez) că de la poliție la procuratură au alte treburi și “combinații” decât siguranța copiilor noștri (vezi cazul Caracal). La Referendum le-am transmis că suntem Ok cu poftele lor nebune și că România, nu doar Thailanda, poate fi un rai pentru ei, un loc de “pelerinaj” de unde să-și racoleze victime pentru că și noi am devenit “openminde” și “politicalycorect”. Tocmai am vizionat un filmuleț chiar pe Facebook în care doi hăndrălău de tipul olandezului dansau aproape goi în fața unor copii iar părinții erau acolo, aplaudau, chiuiau și erau în extaz. Asta este imaginea lumii fără Dumnezeu, ne împingem copiiii spre dezastrul moral care nu se oprește doar la privit ci la acte precum cel din România cu fetița de 11 ani.

Cât timp vom mai tăcea, cât timp vom mai tolera mizeria, cât timp vom mai accepta și altceva decât bunul simț, pudoarea, curăția și normalitatea? Cât timp vom mai numi ca popor răul bine și binele rău? Ne-am învățat să tăcem când trebuie să ne apărăm valorile și să aplaudăm ca la circ când ni se flutură spurcăciunea prin fața ochilor. Ne-am obișnuit cu propaganda mizeriei prin cinematografe prin care ni se prezentau chiar vara aceasta figuri ale dezmățului ca eroi, timp în care eroii adevărați erau blocați pe Facebook, băgați chiar la închisoare și cu afacerile închise, târâți prin tribunale și victime ale liberalismului. Trezește-te române!

Cu prețuire,

Toni Berbece