Skip to main content

Ne trimitem copiii educați la școală sau…

Când eram profesor am auzit prin cancelariei o întâmplare foarte tristă. Un părinte și-a mutat copilul în școala noastră și avea de ales în ce clasă să fie, A,B,C sau D. Părintele și-a dus copilul la cancelarie pentru a cunoaște toți diriginții de la aceste clase și pentru a-l alege pe cel preferat. După ce a cunoscut o doamnă dirigintă, tatăl se întorce spre copil și mai șoptit așa îl întreabă: “Îți place asta?” De parcă venise la un show-room să cunoască o marfă anume. Profesorii sunt și ei oameni și nu pot “manevra” 30 de copii (media copiilor dintr-o clasă) dacă toți sunt aduși ca o floare neplivită, iar părinții au impresia că îi aduc la niște dușmani cu care vor avea de furcă.

Adeseori părinții abia așteaptă ca ai lor copii să meargă la școală pentru a fi și ei în sfârșit educați, cizelați, să mai scape și ei de obiceiurile proaste deja dobândite, să mai scape și ei de tablete, să nu mai fie așa de nervoși, dar uităm că toate acestea sunt datoria noastră ca părinte.

Românii au o vorbă “cei șapte ani de acasă”, iar vorba aceasta este foarte înțeleaptă, pentru că în primii șapte ani de viață deja se formează mare parte din personalitatea copilului. Respectul, bunul simț, astâmpărul, răbdarea și de multe altele copilul trebuie să știe deja până la șapte ani. Să intre deja cu ele în școală.

Biblia spune: “Învață-l pe copil calea pe care trebuie să meargă și când va crește nu se va abate de la ea!” – Proverbe 22:6. Iar aici porunca îi este dată părintelui și nu în primul rând profesorului care și el are o parte importantă din ce va deveni copilul adus la el.

Ce cale îți înveți copilul? Ce-i pui în gură, în inimă, în minte, în mâini aceea va folosi. Și ca să închei optimist, la mine au venit doi tineri rock-eri care știau că nu-și pot crește copilașul pe versurile de la Metalica sau Sepultura așa că mi-au cerut o Biblie pentru copii pentru a-i citi copilașului lor seara înainte de culcare.

Poza de jos este reprezentativă pentru a înțelege că ai noștri copii pleacă de acasă cu un set de valori.

Telefonul nu are prioritate…

Trăim niște vremuri dezechilibrate în care acea mică cutiuță pe care o purtăm cu toții are prioritate și pare a fi stăpânul nostru. Când sună acea cutiuță numită telefon nu contează unde ești și cu cine ești “e obligatoriu” să răspunzi (un lucru de care mă lupt să scap și eu).

Răspundem la telefon sau ieșim afară pentru a o face când ne aflăm în Biserică, pentru că oricine are prioritate înaintea lui Dumnezeu.

Răspundem la telefon când soția sau copilul nostru vorbesc cu noi, pentru că oricine are prioritate înaintea lor.

Răspundem la telefon și dăm mesaje oricui ne scrie și când suntem la volan pentru că oricine are prioritate chiar față de viața noastră sau a altora pe care-i poți omorî când nu ești atent la volan.

Răspundem la telefon sau scriem mesaje când suntem la ore pentru că educația noastră nu are prioritate înaintea celui care ne întreabă din plictiseală: “Ce faci?”

Am îmblânzit lupi, urși, lei și alte fiare, dar nu putem îmblânzi fiara din noi care, în mod nechibzuit, folosește adesea telefonul.

Folosește telefonul cu măsură și nu-l pune deasupra oamenilor cu care te afli. Cum spunea Lev Tolstoi într-o nuvelă, cel mai important om din viața ta este cel cu care te afli și cu care vorbești chiar ACUM!

Fugi, creștine, fugi!

Iosif a fugit de o femeie stricată și a ajuns după ani și ani ministru de finanțe în cea mai bogată țară (reverența și neprihănirea aduc sănătate, bogăție și viață), Samson nu a fugit de Dalila și a ajuns din cauza trădării ei să învârtă cu ochii scoși la o roată de moară, fiind batjocura filistenilor (plata păcatului este moartea).

Hristos nu a spus că firea nu-și va mai cere drepturile niciodată într-un om care umblă cu El, ci a spus să veghem pentru că duhul e plin de râvnă, dar carnea neputincioasă. Să avem mijlocul încins, cureaua pusă mereu ca să nu ne cadă “nădragii” când fugim și să ne prindă păcatul. Cureaua este vigilența, mereu atent și precaut.

Pavel nu ne spune că vom ajunge la un nivel spiritual în care ne putem uita la femei vulgare pe stradă fără riscul de a ne ispiti, ci ne spune să fugim de poftele tinereții… nu rămâne lângă ele că s-ar putea să-i placă firii. Pavel zice la final că și-a sfârșit alergarea nu șederea. Unii stau și sunt prinși de ispite alții aleargă și primesc cununa la final.

Solomon, care știa bine ce este ispita sexuală, ne spune că ochii nu se vor sătura niciodată de privit răul dacă-l pui în fața lor cum locuința morților nu se satură să-i primească pe cei care mor. Tot el spune că nu poți lua cărbuni aprinși fără să te arzi și nu poți merge prin foc fără să-ți pârlești tălpile, la fel e și cu păcatul curviei, nu poți cocheta cu el fără să nu te prinsă.

De aceea Biblia recomandă acest sport spiritual, alergatul, când nu mai fugi de păcate te prind. Fugi până la final. Tu fugi?