Category: Fără categorie

Te iubesc pentru că suferi, cine plânge ne spune Scriptura că va fi și mângâiat. Ai plâns în comunism, plângi și-n capitalism.

În comunism ai plâns de ciudă că nu poți trece granița și că ești închinsă ca într-o colivie în care ți se dau grăunțele cu porția și cânți doar ce ți se dictează. Azi plângi mai tare că poți trece granița, dar doar pe jumătate, pleacă doar mama sau doar tata, copiii rămân acasă fără unul dintre ei sau uneori și mai rău, fără amândoi.

Ceea ce ți-ai dorit a devenit pentru mulți blestem. Ai ieșit din colivie, dar ca un papagal scăpat tocmai iarna. Pentru că cineva a furat geamurile și ușa și când ți-a dat drumul nu ai ieșit într-o casă călduroasă, în bucurie, ci în durere. Ți s-a furat căminul, ți s-a furat libertatea, ți s-a furat dreptul de a te bucura la tine acasă.

Mă rog pentru tine ca de ziua ta să nu mai plângi atât, să te poți bucura și chiui de bucurie și nu să huidui. De ziua ta te pregătești să protestezi, ca un tânăr la majorat care în loc să se bucure își face bagajul și pleacă.

Tu la -11 grade îți vei striga amarul în stradă în loc să strigi: “Până aici Dumnezeu ne-a ajutat!” Și acum aș vrea să-ți spun că ce-ți lipsește mai mult ca orice este o credință personală în Dumnezeu. Ai fost mințită că până la El te mănâncă sfinții, și “sfinții” ăștia ți-au creat lehamite pe nedrept chiar și de Dumnezeu, dar între noi și El nu stă nimeni decât tăcerea noastră, pentru că El vorbește mereu pentru oricine vrea să audă, dar noi de ce nu-I vorbim?

Ai fost mințită că nu poți afla adevărul singură, doar dacă citesc alții Scriptura pentru tine. Ai fost mințită Românie că nu te poți ruga direct la Dumnezeu decât prin sfinți sau punând bani într-un plic și scriind rugăciunea pe o foaie. Ai scris o rugăciune pe o foaie și ai dat 5 lei după care ai mai făcut o rugăciune ca să-ți fie citită.

Dacă ai știi că Dumnezeu te ascultă direct te-ai ruga zdravăn după care ți-ai lua soarta în propriile mâini, dar ești mințită și umilită că nu poți, că nu te ascultă nimeni și că așa va fi mereu. Nu va fi așa, Românie poți, ridică-te și luptă cu Dumnezeu așa cum știi bine să o faci. Înainte de a fi un popor de “sclavi”, cum te numește Europa, ai fost un popor de războinici, care ai ținut piept cotropitorilor. Natura ta este să ai curaj și speranță, fă-o!

Te iubesc Românie!

Nu știu cât am fost adormit cu cei ce au murit la fel ca mine, însă mă văd ca într-o clipă după moarte înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mă uit în jur și așa de mare mulțime nu am văzut niciodată. Sunt așa de mulți din toate națiunile și de toate culorile. Încă vin aduși de îngeri, care-i adună din toate colțurile pământului.

Unii sunt disperați, plâng și chiar bocesc, nu pot ridica privirea din pământ pentru a privi spre Tron și își smulg părul (sau încearcă să facă asta, dar nu mai au ce pentru că sunt doar spirit). Îmi aduc aminte atunci de două versete. Unul spune că cei răi nu pot ține capul sus în adunarea celor drepți, iar altul spune că atunci când Hristos va veni să-și ia Biserica, lumea va boci de spaimă, știind acum limpede că ce a ales a fost greșit.

Judecata se face foarte repede. La clipeală în dreptul fiecăruia. Cei care s-au împăcat cu Hristos sunt deja scriși într-o carte și sunt doar strigați, se aud milioane de nume deodată, în dreptul celor care sunt scriși în Cartea Vieții se aud și cuvintele: “Vino rob bun și credincios, căci ai făcut tot ce ți s-a încredințat!”

Celor ce nu sunt scriși li se arată toată viața, toate faptele mizerabile pentru care sunt judecați, nimic nu scapă, într-o clipă văd totul, nimeni nu are nimic de comentat, sunt doar vaiete, țipete de disperare și mulți cer milă și îndurare, însă e prea târziu. În dreptul lor se spune: “Plecați de la Mine blestemaților, căci ați făcut fărădelegea!”

Se deschid două căi, din dreptul uneia se simte groaza, un miros greu, urlete și țipete se aud în timp ce miliarde de oameni sunt împinși spre ea, într-o clipă sunt înghițiți de acel cuptor al sufletelor pentru totdeauna.

Apoi văd o cale plină de lumină pe care stă Hristos, simt că bubui de bucurie, în sfârșit Îl voi vedea, nu mai pot de nerăbdare. Ajung în dreptul Lui și da, mă știe, îmi strigă numele, mă uit la El și văd un chip prietenos și foarte familiar, este El, cel cu care am vorbit zilnic și Cel căruia i-am spus mereu că abia aștept să ne vedem. În sfârșit am o veșnicie cu el și cu sfinții lui. Intru în lumină…

Dragilor, încă puteți alege spre ce cale veți merge, făceti-o chiar azi!

Cucul caută cuibul altei păsări în care sunt deja ouă. Le aruncă din cuib în afară de unul singur, după care le depune pe ale sale și le abandonează. Ouăle cucului sunt eclozate de pasărea “adoptivă” foarte repede, uneori chiar a doua zi după ce au fost depuse.

De obicei cucul depune două ouă, când puii cresc unul din ei aruncă oul păsării străine, mama cumva lasă acel ou acolo pentru ca puii să-l arunce, să exerseze această mișelie de mici. Apoi se întâmplă un lucru și mai șocant, cei doi pui se luptă și cel mai puternic îl aruncă pe cel mai slab din cuib pentru a primii toată mâncarea. Este una dintre cele mai meschine păsări, care de mică își exericită natura malefică.

Așa suntem și noi oamenii, de mici suntem răi, Biblia ne spune că “în păcat ne-a zămislit mama noastră”, iar noi am moștenit de la părinți un fel deșart, stricat, de viețuire. Nu ne învață nimeni să mințim și totuși o facem, furăm, jignim, suntem violenți chiar de mici pentru că e în noi undeva ceva defect. Dar ce facem cu această natură rea? Ca și cucul ne lăsăm copiii să se antreneze în stricăciunea lumii? Așteptăm să ne crească pruncii ca apoi să o scoatem? Nu, va fii prea târziu pentru unii. Ea trebuie scoasă din pruncie printr-o buna educație, disciplină, exemplu personal și credința în Dumnezeu, care ne curățește de orice întinăciune.

Natura stricată a omului are ca leac credința în Dumnezeu și alimentarea cu bunul simț și dragostea găsite în Hristos. El nu e doar informație, ci și puterea de a urma o viață curată.

Copilul care nu e crescut de mic cu grijă și cu credință în Hristos va fi un adult sortit eșecului. Îmi aduc aminte de vorbele pe care Marc Aureliu i le-a spus lui Commodus înainte ca acesta să-l asfixieze: “Eșecul tău ca fiu este eșecul meu ca părinte!” Uneori nu realizăm cât de responsabili suntem de viețile copiilor noștri. Sădind cu lacrimi și trudă lumină din Dumnezeu în ei, vom culege roada binecuvântată a sfințeniei. Biblia ne asigură că dacă îi vom învăța de mici calea cea bună, când vor crește nu se vor abate de la ea. Doamne ajută-ne să fim părinți resonsabili!

P.S. În poză este unul dintre marii criminali în serie, John Wayne Gray, la vârsta de trei ani “exersând-și” maleficul. Din păcate “s-a jucat” cu armele și când s-a făcut mare, nu a avut cine să scoată răul din el.