Skip to main content

“Ce ați făcut voi pentru mine?”

Aud adesea la copii mici sau chiar mari (“copii” sunt si cei care au încă părinții în viață, chiar dacă ei au ajuns să aibă și 60 de ani) expresia următoare: “Dar ce ați făcut pentru mine, ce mi-ați oferit?” Mă gândeam la spiritul de sacrificiu al părintelui, mă gândeam că uneori vedem doi părinți care cresc doi, trei copii sau mai mulți si nu au casa lor, nu au o mașină, nu au haine noi pe ei aproape niciodată si sunt desconsiderați chiar de societate, fără ca societatea să vadă miile, zecile de mii si chiar sutele de mii de lei investiți în acei copii. Un părinte care creste un copil, doi sau mai mulți e ca si cum ar plăti ratele la zeci de masini si vreo câteva case.

Îmi aduc aminte că până nu au scăpat cei doi copii ai mei de pamperși si de lapte praf nu ne-am permis să ne cumpărăm o mașină. Efectiv n-am putut să facem față cheltuielilor astfel încât să punem si deoparte pentru o mașina. De curând ne-am întors dintr-o mică vacanță coroborată cu slujirea într-o Biserica și ne gândeam ce investiție mare este să-ți duci copiii intr-un concediu. Efectiv îi punem în orice pe primul loc, la masă să aibă ei ce-i mai bun, când e vorba de haine tot ei sunt primii. Un concediu cheltuit cu copiii nu se vede ca realizare în ochii nimănui, dar se vede ca realizare în inima părinților, în creșterea copiilor si înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, nu mai judecați părinții, care cresc copii, pentru lipsa realizărilor pământești, căci cine a crescut unu, doi, trei sau mai mulți copii putea avea o mașină mai bună, o casă mai bună (unii nu au deloc), chiar si o casă de vacanță, însă sacrificiul părintelui vine din Dumnezeu, iar acesta deși nu se vede trebuie apreciat. Un copil cheltuie cât o comoară, dar nu ne pasă, ei sunt comoara aceea de preț pentru care am cheltui oricât să o avem. Dragi copii, nu uitați, înainte să vă judecați părinții că nu v-au dat, gândiți-va cât ar fi costat sutele de nopți nedormite, gândiți-va cât si-au luat de la gură sau de la inimă pentru a avea voi. De aceea Dumnezeu a zis: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Exod 20:12).

Cu prețuire pentru toți părinții,
Toni Berbece

De ce lui Ioan Botezătorul i s-ar fi tăiat capul și azi

Ioan a fost ucis într-un stat religios, aparent cu Dumnezeu în fruntea lui. Însă pentru că a condamnat preacurvia lui Irod a fost închis mai întâi în pușcărie. Apoi două femei “religioase”, dar care iubeau erotismul, ceea ce noi am numi azi “videochat si onlyfans”, pentru că au avut putere, au complotat uciderea lui Ioan Botezătorul. Așadar, ceea ce l-a ucis pe Ioan Botezătorul, Sfântul trecut cu rosu în calendare, au fost curvia si iubirea destrăbălărilor, pe care le vedem si azi trăite într-un creștinism de fațadă.

Mai mult de atât Ioan e sărbătorit cu beții si curvii, de parca e vreun părinte al păgânismului, nu al curăției. De parcă nu Ioan era cel care striga: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam” (Matei 3:1). Ioan nu permitea compromisul acesta din creștinismul de azi. Dacă ar fi trimis de Dumnezeu din nou azi n-ar putea numi creștinism ceea ce trăiesc românii azi. Beția, curvia, lipsa roadelor erau principale subiecte de condamnat în predicile sale, de aceea a si fost arestat si mai apoi ucis. Pentru că “vorbea prea mult” contra păcatului.

Nu mai zic de faptul că în mare parte din creștinismul din România, botezul adus de Ioan nu e primit de preoți, cum n-a fost primit nici de preoții din vremea respectivă, iar Isus Hristos a condamnat acest lucru, anume necredința preoților în botezul lui Ioan preluat de Mântuitor si de Apostoli. De aceea Hristos a zis: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16). Deci, mai întâi credința pura si adevarata si apoi orice pretenții ca ești crestin.

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

Post național – 21 de zile (3-24 Ianuarie)

  1. Ținem post pentru protejarea României si in anul 2024. Suntem în fiecare an avertizați de seismologi si de profeții cum ca România este foarte aproape de un nou cutremur precum cel din 1977. Ne rugam pentru protectia de orice cataclism.
  2. Ținem post pentru protejarea României de război. Analiștii de securitate națională ne anunța că starea de război din vecinătatea noastră se încinge pe zi ce trece tot mai mult. Anul 2023 s-a încheiat cu atacul ucrainenilor asupra unui oraș rusesc, ceea ce încinge spiritele si mai mult. Ne rugam ca anul 2024 sa nu ne aducă vărsare de sânge si in tara noastră.
  3. Ținem post pentru ca evenimentele la care tinerii noștri consumă droguri si alcool cu nemiluita si care promovează vrăjitoria, curvia si alte depravări să înceteze si să se dezvolte în schimb evenimente cu caracter crestin, prin care tinerii să se dezvolte armonios si curat. Să înceteze festivalurile prin care mii de tineri devin depedenți de droguri si să se dezvolte festivaluri si întâlniri creștinești de genul Trezirea Națiunii pe Național Arena (3 mai 2024).
  4. Ținem post pentru ca alegerile care vor veni anul acesta să ne aducă la conducerea României oameni cu frică de Dumnezeu si cu iubire de oameni. Suntem sătui de corupția care ucide, de corupția care sărăcește si care cu ipocrizie se dă drept patriotă si iubitoare de Dumnezeu, însă este total opusul. Ținem post pentru a nu ajunge la conducerea României oameni corupți moral, care să îngăduie prin legi permisive depravarea si destrăbălarea țării noastre.
  5. Ținem post pentru ca anul 2024 să aducă o trezire spirituală fără precedent. Duhul Sfânt să coboare peste o generație care să fie o oștire a lui Hristos, să preia frâiele generației ei din mâinile celor păgâni si să se lase călăuzită de Hristos pentru o Românie ca un bastion înaintea tăvălugului antihristic. Credem că Dumnezeu mai are un cuvânt de spus în națiunea noastră, va veni o vreme a trezirii spirituale, o vreme în care Mireasa lui Hristos își va plânge păcatele si apoi va sărbători pregătită revenirea Mirelui. Ești tu gata pentru un an de victorii spirituale? Ne vedem in fiecare seara de la ora 22:00 in rugăciune, zeci de mii de creștini romani, fiecare in cămăruța lui si la altarul din familie!

“Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul” (Ioel 1:14).

Cu prețuire pentru Biserica lui Hristos,
Toni Berbece