Skip to main content

Cazuri șocante – Piedici de a veni la Biserica

Cum e sa vii la Biserică si literalmente să auzi altceva decât se predică? S-a întâmplat de curând cu două fete care după o slujbă au mers acasă și i-au spus mamei că nu mai vin la Biserica niciodată pentru că pastorul a vorbit total nepoliticos si nepotrivit, repetând si cuvintele pe care le-au auzit. Însă la îndemnul mamei fetele au reascultat predica de câteva ori si n-au găsit nici unul dintre cuvintele pe care “au avut impresia” că le-au auzit. Ce șanse erau ca ambele să audă ceva ce nu s-a spus? Oare cine le-a distorsionat auzul astfel încât să fie dezamăgite si sa fuga de Biserica?

Am auzit multe cazuri in care mai multe persoane au mărturisit că s-au plimbat o ora jumătate, două in jurul clădirii Bisericii si a ușii acesteia fără sa o poată vedea, efectiv nu înțeleg nici până azi cum de prima data când au căutat Biserica nu au văzut-o deși era atât de vizibilă. Un alt caz este cel al unui bărbat care când venea la slujbă simțea o mâncărime de piele insuportabilă, care îl scotea efectiv din Biserica, însă după câteva rugăciuni a scăpat de aceasta hărțuire demonică care-l scotea din Biserica.

O familie nu putea intra în Biserica pentru ca al lor copil urla intr-un mod drăcesc imediat cum intra pe holul care ducea către sala Bisericii, alții au stări de voma si fug la toaletă cu stări apăsătoare de greață. Alții simt o somnolenta ieșită din comun. Însă când chemi Numele Domnului scapi de toate acestea. O alta data m-am rugat pentru cineva si n-a auzit un cuvânt din ce am zis, după care la sfârșit m-a întrebat de ce nu m-am rugat, deși eu o făcusem, atunci am realizat că urechile i-au fost blocate să n-audă rugăciunea, așa ca am mustrat orice piedică demonică si m-am rugat din nou, a fost eliberat de orice îl apăsa. Ce vreau să vă spun este că a veni la Casa Domnului si a-L caută pe Hristos nu-i o joaca, ci este eliberarea ta de sub toată forța demonica a Diavolului. El știe că o dată intrat in părtașie cu Hristos te-a si pierdut pentru vesnicie, de aceea va urla în fel si chip să nu te lase să ai parte de Hristos si de salvarea Sa. Ești gata să lupți pentru salvarea ta alături de Hristos sau îl vei lăsa pe Diavolul să te împiedice pentru a ajunge in Iad împreuna cu el. Alege cui vrei sa slujești si pentru cine vrei sa lupți!

Cu prețuire,
Toni Berbece