Skip to main content

Cea mai puternică rugăciune…

A venit la o slujba de rugăciune o mămică cu un copilaș într-o stare foarte gravă, din năsuc și guriță îi ieșeau niște furtunașe care îl ajutau la mâncat și respirat chiar. Tot ce își dorea această mămică era ca al ei copil să ceară ceva, să plângă, să zburde, să alerge, să o obosească cu cereri, își dorea să fie un copil normal care chiar să plângă noaptea, să se trezească țipând că poate a avut un coșmar, își dorea să vină și copilul ei julit în genunchi de la o căzătură zdravănă, dar nimic. Copilul ei era inert… Slavă Lui că dă semne de revenire acest copilaș. Însă nu este despre el, ci despre tine mesajul de acum.

A venit la Hristos o femeie și ne spune Matei că i S-a închinat spunându-I: “Doamne, ajută-mă!” Asta vrea Hristos, astfel de rugăciuni își dorește și Îl onorează. El vrea să ceri, să dorești, să alergi spre El, să vii julit în genunchi de la căzăturile vieții, dar să vii, să vii poate țipând chiar a frică, dar să vii, El vrea să Îi ceri că are de unde să dea. Nu-L deranjează că vii murdar, așa de mult își dorește să te spele cu sângele Lui și să te învețe să fii curat, dar vrea să vii.

Hristos te așteaptă, vrea să îl onoreze cu cea mai puternică rugăciune: “Doamne, ajuta-mă!” Cine nu are nevoie de ajutor și crede că a primit tot s-ar putea să fie un copil “paralizat” de mândria autosuficienței. A i te închina cerându-i lui Hristos ce ai nevoie este cea mai puternică forma de închinare, asta înseamnă că recunoști puterea Lui, iar inima ta e golită de mândrie. Prima armă față de Diavol, ne spune Scriptură că este supunerea față de Dumnezeu, iar supunerea cere ajutor și crede. Eu am nevoie chiar acum să-I zic lui Hristos: “Doamne, ajută-mă!” Tu ce ai să-I ceri lui Hristos? Chiar acum îndrăznește pentru că un copil sănătos cere, iar El are de unde să dea!

Cu prețuire,
Toni Berbece