Skip to main content

De ce să nu te temi…

Să nu te temi deoarece frica scade sistemul imunitar al trupului și al sufletului, frica ne face moi înaintea virusurilor trupești si spirituali, frica ne face ușor de pătruns de boli fizice și mintale, frica este drumul de glorie pe care mărșăluiesc dușmanii noștri spre cucerirea noastră, de aceea curajul în fața bolii și înaintea oricărei provocări este garanția succesului. Fricoșii nu intră în Rai pentru că ei și-au predat armele înaintea luptei, au dezertat de frica dușmanilor care erau deja învinși, iar apoi L-au învinuit pe Dumnezeu si pe alții pentru eșecurile lor.

Să nu te temi deoarece frica scade capacitatea de a gândi constructiv. Frica ne aruncă o momeală falsă în care ne zbatem prinși de parcă chiar ar exista un pericol. Când am fost în Deltă la pescuit unui prieten nu-i venea să creadă că peștii chiar pot fi prinși cu o bucată de plastic ce imită un peștișor sau chiar mai mult de atât cu o linguriță cu ace în ea ce doar sclipește în apă. I-am spus că si noi la fel de “prostuți” suntem uneori, ne panicăm când Diavolul ne flutură amenințări false și ne pierdem pacea de azi gândindu-ne la boli și falimente de mâine, când si pentru mâine Dumnezeu are pregătită bunătatea Lui.

Să nu te temi deoarece frica îi intoxică pe cei din jurul tău chiar mai rău decât pe tine, e ca fumatul, mai nociv pentru cei ce inspiră fumul scos de fumător. Frica a dezarmat oștiri colosale, de aceea în Israel primii care erau trimiși acasă de la oaste erau cei cărora le tremurau săbiile în mână și care erau palizi la față. Ghedeon si-a făcut o armata de doar 300 de curajoși care făcea cât zeci de mii de lași și slabi, oameni fricoși. Nu fi toxic pentru cei din jur, sunt destul de toxice televiziunile și guvernele cu știrile și faptele lor rele. Au francezii o vorbă “bon courage”, adică curaj din acela bun, nu o imitație de curaj care zboară la prima veste rea. Asta vă doresc și eu, curaj din Hristosul care cu mâinile Sale sfinte a rupt porțile bolii, ale păcatului si ale Iadului.

Cu prețuire,
Toni Berbece