Skip to main content

De ce vă mirați că vine sfârșitul…

De ce vă mirați că se apropie sfârșitul lumii? Biblia ne anunță de acum 2000 de ani că va veni și încă cu detalii incredibil de exacte, iar multe dintre aceste detalii încep să se întâmple chiar sub ochii noștri. Ne mirăm că oamenii inventează boli si apoi metode prin care să fim subjugați, numind aceste subjugări “soluții”? Ne mirăm că ne atribuie coduri fără de care nu putem cumpăra? Curând, după ceva vreme de har, vor trece la pasul următor de nu vom putea cumpăra sau vinde fără dreptul lor. De acum încolo tot așa va fi, din ce în ce mai dornici să ne controleze fiecare mișcare. Pentru că duhul Antihristului urăște libertatea ca dar divin. Antihristul urăște ca noi să trăim în vreun fel de libertate, când știe că el a fost deja condamnat de Hristos. Cu coada lui vrea să-i tragă pe cât mai mulți în robie aici si apoi veșnic.

De ce ne mirăm că se încălzește clima? Nu e de la fabrici si uzine, nici de la tobele de eșapament, ci legea a doua a termodinamicii ne explică ceea ce Biblia ne anunță tot de vreo 2000 de ani prin Apostolul Petru si Ioan, care ne spun că totul se va topi cu trosnete mare. Păi de ce? Pentru că în momentul în care păcatele Sodomei și Gomorei se vor generaliza pe tot pământul, atunci “bateriile pământul” vor începe să se consume brusc, iar știința ne confirmă faptul că suntem pe finalul acestor baterii, pentru că și păcatul este la culme. Cei firești nu văd acest lucru, dar cu cât destrăbălarea va creste mai vertiginos, cu atât pământul se va degrada mai repede, iar legile lui se vor dezechilibra mai cu foc.

Semnele sunt aici, cam toate încep să se concretizeze sub ochii noștri, alianțele politice prevestite se formează, dragostea se răcește rapid, credința dispare fiind înlocuită cu ocultismul, Biserica, care va confrunta Fiara, e umplută tot mai mult cu Duhul Sfânt si adunată în unitate, Cerurile si Pământul se destabilizează, contextul apariției Antihristului este aproape format, Evanghelia e vestita pe tot pământul cam la toți oamenii prin intermediul internetului, iar lista poate continua. Așadar, știind că mult nu mai este, tu ce faci? In ce tabără ai ales să fii? Încă stai pe gânduri? S-ar putea să nu mai ai timp să alegi între Diavol și Hristos. Eu am ales deja, te aștept și pe tine în familia Cerului.

Cu prețuire,
Toni Berbece