Skip to main content

Nu te mai lăsa hărțuit/ă

O persoana mi-a mărturisit că a visat cum în urma unui accident a intrat în comă și apoi a murit. Acest vis i-a luat vlaga pentru câteva zile, orice făcea nu putea scăpa de gândurile apăsătoare, gânduri care deveneau tot mai puternice și care duceau chiar spre o depresie. Nici în Biserică nu putea scapă de aceste gânduri, însă la slujba de ieri s-a rugat si a spus: “Doamne, dacă acest vis este o intimidare de la Diavolul și dacă aceste gânduri sunt o Hărțuire din partea lui, în Numele Tău fă să dispară chiar acum!” Exact în acel moment a simțit o ușurare imensă, gândurile de Hărțuire au dispărut instantaneu. De atunci n-au mai revenit.

Oare de câte ori am permis ca duhuri obraznice să ne hărțuiască la nivelul minții și să ne fure pace? Oare de câte ori ne-am trezit in stări depresive, de panică, de anxietate pentru că am permis la nivelul minții gânduri precum: “O sa mori de cancer, o sa înnebunește ca bunica, o sa faci accident în drum spre muncă, o să te însele soțul, o să mori singur/ă și nefericit/ă!” Aceste gânduri se găsesc cu miliardele în mințile oamenilor, iar multe dintre internările din spitalele de boli psihice au pornit de la astfel de gânduri pe care le-am permis. Poți mânca extrem de sănătos și de bio, dacă nu elimini toxicitatea din mintea ta totul e degeaba. Să nu uităm că prin gânduri se îmbolnăvesc: inima, creierul (AVC-URI si boli mintale), stomacul si orice alt organ.

Apostolul Pavel ne îndeamnă: “…vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă… (2 Tesalonicieni 2:2)”. Apoi ne spune că putem în Numele lui Hristos să controlăm propriile gânduri supunând orice gând obraznic care ne fură bunătatea lui Dumnezeu sub care ne trezim în fiecare dimineața (2 Corinteni 10:5). Nu uita că mintea ta e un câmp de război. Diavolul plasează zilnic zeci de “mine” care să explodeze sub fiecare pas pe care-l faci în acea zi, însă prin Hristos putem spulbera toate aceste “mine”, ne putem curăța mintea de orice pericol. Cere protecție de sus peste mintea ta si mustră orice gând sau duh obraznic care te tulbură. Ai autoritate să faci acest lucru în Numele lui Hristos!

Cu prețuire,
Toni Berbece