Skip to main content

Din nou pe stradă la împărțit de versete

Ne-am pus într-o zonă foarte circulată de la Unirii înamarați fiind cu sute de versete din Biblie. Ii impresionam pe oameni cu o vorbă care le deschidea inimile și le însenina fețele: “Luați ceva pentru suflețelul vostru prețios în ochii lui Dumnezeu! “

Unii oameni luau în plus pentru că doreau să citească mai multe versete. Alții le mototoleau cu mânie chiar în fața noastră și le aruncau la gunoi. Alții ne zâmbeau și le puneau în husa de telefon ca să le recitească. Unii se opreau să ne întrebe de ce facem asta (le spuneam că e o campanie prin care-i încurajăm să citească Biblia), iar alții ne felicitau.

Câteva persoane treceau agale pe lângă noi și vorbeau despre cât de mult s-a stricat și țara noastră, le-am întrerupt discuția dându-le versete din Biblie. Dupa ce le-au citit s-au înseninat la față și au zis că dacă există oameni care fac acest lucru pentru bucureșteni, încă mai există speranță.

Foarte mulți adolescenți care ieșeau de la școală au primit versete și au fost încurajați să citească Biblia. Un străin a luat versete de la doi dintre noi, știa un pic de română. A zis că nu e creștin, dar citește Biblia pentru că e în căutarea Dumnezeului adevărat. I-am spus că cine caută găsește, dacă își dorește acest lucru cu siguranță îl va găsi, iar noi suntem un semn că Dumnezeul Cel adevărat i-a ieșit în cale.

Cu prețuire,

Toni Berbece

#unversetpentruromani