Skip to main content

Homo Sapiens Modificatus…

Modificarea aspectului femeii a devenit o industrie tare căutată, se “corectează” de la sâni și buze până la șolduri, pomeți si chiar fesieri. Înțeleg când se fac modificări chirurgicale, când o femeie a trecut printr-un cancer mamar si este ajutată chirurgical pentru a recăpătă forma inițială a corpului, înțeleg chiar si când se corectează un defect sau o lipsă, însă problema mea este cu expunerea părților pe care trebuie să le vadă doar bărbatul “femeii modificate”.

Când bagi 3-4 mii de euro în ridicarea, înălțarea sau umflarea unei zone a corpului și ieși în Mall ca să defilezi cu “noile achiziții” deja este prea mult. Mall-urile sau locurile aglomerate din oraș au devenit loc de defilare pentru “femeile modificate”, iar problema nu e modificarea, ci expunerea intr-un mod vulgar. Trebuie să înțelegeți că pentru noi restul bărbaților, care n-am abandonat lupta cu poftele trupești, si ne dorim să rămânem curați, nu e plăcut să vă privim, chiar si accidental, toate formele expuse într-un mod vulgar si ispititor.

Chiar ieri citea fiul meu în mașină un pasaj din Scriptură, care spune așa: “Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire, fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire! Dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire (Matei 18:7).” Așadar, să nu credeți că expunerea intr-un mod vulgar al trupului nu vă va costa, va va costa mai mult decât modificările acelea de câteva mii de euro, vă poate costa o vesnicie în Iad.

Vă las cu un alt verset care sper să va lămurească: “Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume (1 Ioan 2:16).”

Cu prețuire pentru femeile decente,
Toni Berbece