Îmi aduc aminte că vara trecută am fost împinși de restricții să facem slujbele în aer liber, am închiriat un teren destul de izolat pe care am început să ne închinăm și să lăudăm pe Dumnezeu. Cineva a chemat poliția, deși decibelii nu depășeau limita legală și nici nu aveam slujba în orele de odihnă. Când a sosit polițistul ne-a binecuvântat și ne-a spus că suntem frați în credință, iar ceea ce facem este perfect legal. Persoana care a făcut reclamația în repetate rânduri mai apoi și-a arătat dezgustul printr-un mesaj dat pe adresa Bisericii față de credința noastră, arătând că nu decibelii o deranjau, ci simplul fapt că ne adunam ca Biserică. Aproape în fiecare duminică eram vizitați de poliție și mereu eram încurajați chiar de ei să ne închinăm.
Biblia este plină de astfel de încurajări. Înainte ca evreii să fie condamnați la moarte prin Haman, consilierul lui Ahașveroș, Dumnezeu a pus-o pe Estera, o evreică, regină peste acel Imperiu. Haman nici nu știa de ce o să fie lovit luându-se de copiii Domnului, iar pe spânzurătoarea construită pentru evreul Mardoheu a fost spânzurat chiar el, dușmanul copiilor Atotputernicului Dumnezeu. Pentru că Profetul Zaharia zice în Scriptură din partea Domnului: “…căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei (Zaharia 2:8)!”
O bunică de 89 de ani îmi povestea zilele trecute că o rudă o ura tare mult pentru că era credincioasă, nu-i suporta credința și nici Dumnezeul, o hărțuia prin vorbe și comportament și o denigra mereu. La un moment dat i-a zis cu ură și batjocură sa-și ia scânduri de pe acoperiș casei pe care o construia și să-și facă sicriu. Acel om a murit după o vreme de cancer în gât. Pentru că tot Biblia ne spune că “răzbunarea este a Domnului”. Înțelege cât de prețios ești și că viața ta nu este a hazardului și a întâmplării, nicio boală, problemă, încercare nu vine la întâmplare. Toate îți vor arăta ce Dumnezeu mare ai și ce pace lasă el peste încercările vieții tale. Iar când drumul se sfârșește aici, ai o casă minunată dincolo și o vesnicie în care să fii fericit.
Încrede-te în Dumnezeu!
Cu prețuire,
Toni Berbece