Am întâlnit un tânăr într-un parc care se droga, l-am abordat și i-am zis că are nevoie de Dumnezeu, la care mi-a răspuns amețit: “Sunt ateu…” I-am spus că nu există atei, ci doar oameni care își maschează închinarea la altceva decât Dumnezeu. Cu toții ne închinăm la ceva anume. Tânărul dependent de droguri se închină la plăcerea lui, face totul pentru ea, ar vinde și termopanele de la casă pentru o doză, cum a făcut un prieten care azi este eliberat. Plăcerea e un dumnezeu, dar unul înșelător. Ateii sunt adesea închinători la propriile plăceri.
Sunt oameni care zic că sunt atei și care nu se roagă înainte de masă, ei nu-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu-L laudă pentru mâncarea oferită, dar iau un moment de “reculegere” pentru a face poze la mâncare și pentru a o posta pe internet, ca mai apoi să primească ei laude pentru lucrurile scumpe pe care le mănâncă. Aceștia sunt închinători la propria imagine, vor să aibă o imagine bună, de oameni bogați, oameni dichisiți, oameni cu fițe. La fel fac și cu o mașină, dau totul să aibă o mașină cu care să se laude mai apoi și cu care, când merg la plajă, intră până-n apa mării cu ea doar pentru a fi văzuți. Aceștia sunt ateii care se închină la imaginea lor.
Oamenii de azi își fac dumnezei din plăceri, din imagine, din lăudăroșie. Merg la sală și bagă zeci de milioane în prafuri pentru a se umfla, fetele își umflă buzele și sânii doar pentru a da bine în poze și pentru a întoarce oamenii privirile după ei. Apoi zic că n-au dumnezeu, dar dumnezeul lor este dumnezeul lumii acesteia care este curvia, lăudăroșia, pofta stricată și obraznică. Precum tânăra din imagine, care îngenunchează pentru a face poze cu o geantă scumpă. Aceasta este imaginea închinării de azi, nu la Dumnezeul adevărat care dă pace și binecuvântare, ci la unul mort, la unul care nu poate vorbi și nu poate asculta rugăciuni.
Nu te minții, nu există atei, cu toții ne închinăm la ceva, dar ferice de cei ce se închină la Dumnezeu și-și găsesc sensul în El.
“Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” (1 Ioan 2:16).
Cu prețuire,
Toni Berbece