Skip to main content

Mai nou creștinismul are un “limbaj care incită la ură…”

Am fost blocat de trei ori pentru trei postări contra păcatului (momentan pentru 7 zile), pentru postări bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu și care conțineau versete sau referiri la Scriptură. În ochii lumii de astăzi asta a ajuns Biblia, “o incitare la ură”. Asta zicea și Nero despre creștini și cartea lor, acel împărat care a dat foc Romei pentru a-și face loc palatelor sale. Dacă postezi pasaje din Biblie, care condamnă păcatul aducător de moarte, de blestem, de lacrimi, chin și durere, ei îți vor spune că “inciți la ură”.

Pentru ei faptul că își părăsesc soțiile și soții pentru oricine le iese în cale, că își abandonează copiii traumatizați la părinți pentru o aventură amoroasă proaspătă, toate acestea nu “incită la ură”, dar dacă le zici că trăiesc în păcat și că prin păcat îi chinuie pe alții, te acuză imediat că “inciți la ură”. Am fost blocat că am numit destrăbălarea ca fiind periculoasă pentru societate, cum și Scriptura o spune. Să înțeleg că “Standardele” lor înseamnă neînfrânare și necredincioșie față de partenerul ales pe viață?

Pentru ei faptul că omoară prunci făcuți din aventuri de o noapte, aventuri pline de beții și droguri, asta nu mai e “incitare la ură”, dar dacă le zici că sunt “criminali cu sânge rece” și că distrug viața unui neprihănit de copil prin avort îți vor spune că “inciți la ură” și-ți vor închide gura. Așadar, am fost blocat în repetate rânduri pentru articole contra avortului, a curviei și a vieții iresponsabile. Am fost blocat până și pentru un comentariu dat la o postare cu vandalizarea unei Biserici de către niște oameni fără Dumnezeu, în care am folosit trimiterea la un verset Biblic, care ne spune că noi nu luptăm cu carnea și cu sângele, ci cu duhurile răutății, duhuri de curvie, duhuri de răutate și de hulă.

Pentru ei faptul că îi îndrepți pe calea neprihănirii este “incitare la ură”, Scriptura incită la ură, motiv pentru care o elimină din “standardele” lor. Ce standard este acela care nu suportă mustrare și îndreptarea pe calea vieții? Vom găsi curând pe rețelele de socializare doar informații care să ne gâdile urechile. Vremurile acelea în care oamenii aleargă doar după aprobarea păcatului sunt aici. Își inventează chiar religii care să le zică faptul că e ok să trăiești mizeria păcatului și se vor lovi de consecințele propriilor alegeri când se vor crede cel mai în siguranță. Atunci, unii, vor “rupe ușile Bisericilor” dând năvală cu cauzele lor și vor consuma topuri de hărtie ca să dea bilețele prin Biserici pentru a ne ruga pentru ei. Sper ca pentru niciunul să nu fie prea târziu…

“Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învăţători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite (2 Timotei 4:3-4).”

Văd că rețelele de socializare nu-mi permit să îmi afișez crezul, dar îmi bagă pe gât crezul lor în care tata devine “părinte 1” și mama “părinte 2.” Cel puțin sfârșitul libertății de exprimare a început. Ce ne vor mai lua?

Doamne ajuta!

Cu prețuire,

Toni Berbece