Skip to main content

Mii de mulțumiri pentru miile de oameni ajutați…

Pentru Misiunea Profides, anul 2022 a început cu o campanie umanitara formată dintr-un convoi de 10 dube pline de alimente, haine, pamperși si alte bunuri. Sute de familii din Județele Vaslui si Iasi au fost ajutate cu hrană si binecuvântări. Apoi a venit războiul dintre Ucraina si Rusia si am început sa alimentăm centrele de refugiati cu paturi si saltele, sute de paturi si saltele fiind donate si încă continuăm această misiune.

Un Convoi Umanitar Profides a intrat in Ucraina chiar în primele zile de război si am trăit clipe de coșmar, deoarece ne-au prins noaptea pe străzile Ucrainei, unde am fost opriți de soldații ucraineni, iar pentru câteva zeci de minute am fost văzuți ca dușmani si a trebuit să așteptăm în teroare până când un oficial ucrainean a convins soldații că suntem de partea lor. Am continuat să trimitem alimente in Ucraina si să alimentăm cu alimente si cele necesare centre de refugiati din toată țara.

Am finalizat cu bine două case începute pentru doua familii nevoiașe, una dintre ele a unei familii cu șapte copii căreia ii luase foc casa tocmai anul trecut de Crăciun, însă azi sunt din nou cu toții in căsuța lor, mai frumoasă ca înainte. De asemenea am donat saltele si așternuturi pentru sute de familii care dormeau efectiv pe scânduri acoperite cu paturi sau pe saltele cu arcurile ieșite.

Campania “un ghiozdan cât un destin”, cât si campania “dragoste la cutie” au fost binecuvântări pentru mii de copii, așadar putem spune la sfârșit de an că am împlinit ce am fost chemați să facem, anume să-L mărturisim pe Hristos si sa-L slujim in același timp. Nu am cuvinte să vă mulțumesc vouă, donatorilor, pentru fiecare leu sau lucru donat, împreuna am ridicat povara de pe umerii a zeci de mii de persoane. Rămâneți aproape pentru că vom continua mai cu spor si in anul 2023. Va iubim si va îmbrățișăm!

RO08INGB0000999906461937
Asociatia Centrul Crestin Profides
C.I.F. 36766530
Codul BIC/SWIFT: INGBROBU

https://bisericaprofides.ro/donatii

Cu prețuire,
Toni Berbece