Skip to main content

Nu din vârful patului…

Pe Noe l-a ales să facă o corabie de vreo 3,1 milioane metri pătrați de cherestea, in aproximativ 100 de ani. Pe David l-a ales de la oi, harnic de mic, alerga după leu si urs si le rupea gurile pentru a salva mieii turmei. Pe Elisei l-a ales din spatele boilor care arau, avea mușchi de fier, brațe puternice cu care ghida plugul prin brazdele drepte. Însuși Hristos a fost pus de Dumnezeu intr-o familie muncitoare, tatăl lui (Iosif) lucra in lemn, iar micuțul apoi tinerelul Isus n-a fost scutit de munca grea a tâmplăritului.

Așadar, Dumnezeu are nevoie de oameni harnici, El nu va lua oameni fără nicio direcție si pasiune pentru a-i face prooroci, predicatori, evanghelisti, învățători sau preoți/pastori. El nu a luat pe nimeni din vârful patului ca să-l pună in vârful Bisericii Sale, slujbele Lui nu sunt pentru puturoși, căci niciunul n-ar face față la cerințele si disciplina Lui. Dacă ne uităm la ucenicii Domnului, toți erau deja oameni de succes in ceea ce făceau si oameni foarte ambițioși si harnici, ei erau oameni bine văzuți in societate, pasionați de Dumnezeu si iubitori de oameni si de patrie.

Petru de exemplu avea palmele precum scoarța de copac de la năvoadele pe care le trăgea pline cu sute de kg de peste, iar pielea ii era arsă de la statul in soare pe Marea Galileii. Pavel era cărturar, citise biblioteci întregi, dar Dumnezeu l-a ales pentru hărnicia si râvna lui in a apăra credința. A crezut o vreme că apăra dreapta credința, dar apăra cu violentă o credință moartă. Așadar, pe toți aceștia Dumnezeu i-a ales pentru hărnicia si pasiunea lor. Ești tu un om harnic si pasionat? Sau încă stai in vârful patului fără un scop in viata? Dumnezeu te va folosi in funcție de implicarea ta. Fii harnic, iar Dumnezeu te va găsi cu siguranță!

Cu prețuire,
Toni Berbece