Mama povestea că pe vremea comunismului, la una dintre slujbele de la Biserică la care era și ea prezentă, a venit un domn care vindea unt. Mulți din Biserică au ieșit să cumpere unt, iar mama i-a judecat considerând că aceștia fac din Casa Domnului o piață. A mai stat puțin și i-a venit și ei in gând: “ieși afară să iei și tu unt că nu mai prinzi.” Și a ieșit. Iată că i-a judecat pe cei din Biserică, care au ieșit să cumpere unt, până când a ieșit și ea, căzând astfel sub disprețul propriei judecăți.
Un om al lui Dumnezeu cu dar de vindecare purta ochelari și avea chiar dioptrii mari. A fost întrebat cu dispreț de un tânăr de ce dacă el îi vindecă pe alții nu-și poate vindeca proprii ochi? La care acest om a răspuns că pe când era un tânăr a judecat un vindecător fix pentru același lucru, azi are el harul vindecării, dar lecția judecății o poartă în continuare. De aceea ni se zice să nu judecăm ca să nu fim judecați, pentru că cu ce măsură măsurăm ni se va măsura. Măsurăm oamenii cu măsura urii, ură vom primi la rândul nostru, îi măsurăm cu măsura dragoste, dragoste și milă vom primi (Matei 7:1). Vasul e la noi…
Altcineva povestea că în familia ei o tânără de 16 ani a rămas însărcinată și a făcut un copil, tot neamul a judecat-o, a dat cu pietre, a umilit această familie acuzând-o de destrăbălare și repudiind acei părinți. Când copiii celorlalți din neam au crescut mulți dintre ei au făcut cam aceleași păcate, alegând o viața de curvie și destrăbălare. Concluzia este că nu trebuie să sari cu parul disprețului și al urii pe cineva care a greșit, ci chiar dacă îi arăți greșeala să-i dai și har din Hristos pentru a se pocăi și pentru a se întoarce la Dumnezeu. Așadar, când mustrați, dacă ați fost puși de Dumnezeu să o faceți, nu uitați de har, de dragoste, de acceptare a fiului risipitor și de răbdare și cel mai important nu uitați de lupta în rugăciune.
Cu prețuire,
Toni Berbece