Skip to main content

Nu-mi poate lua Diavolul cât îmi poate da Dumnezeu înapoi…

Când am făcut accident cu mașina de vreo două ori, apoi când mi-a venit factura la telefon o sumă astronomică fără să fac nimic deosebit, apoi când mi-am tăiat cauciucurile intr-o șină de tren în drum spre Biserică, când am făcut o alergie fix când eram într-un turneu si abia puteam vedea, respira si sta în picioare am spus mereu: “Nu-mi poate lua Satana cât îmi poate da Dumnezeu înapoi!”

Am spus acest lucru des înaintea Bisericii pe care o slujesc, iar aseară o familie foarte dragă nouă a pierdut o sarcină, iar mama a trecut printr-o operație grea, când el a ieșit din spital, după ce s-a asigurat că soția lui este bine, a spus cuvintele acestea: “Nu ne poate lua Satana cât ne poate da Dumnezeu înapoi!”

Oameni buni, este atât de multă liniște în încrederea pe care o avem față de Dumnezeu. Diavolul nu are ce să-i facă unui om care se încrede în El și care rămâne credincios chiar si în valea umbrei morții, pentru că Biblia ne spune: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme” (Psalmul 34:19-20).

Învinge-l pe cel rău cu aceste cuvinte: “Nu-mi poate lua Diavolul cât îmi poate da Dumnezeu înapoi!” Vei avea deseori nevoie de ele si te vei simțit tare victorios. Să ai o zi plină de biruințe!

Cu prețuire,

Toni Berbece