Este cineva care ne vânează timpul de odihnă în care ne încărcăm bateriile, mereu apar tulburări neașteptate exact când ne propunem să avem un timp minunat de odihnă și de relaxare. Am plecat pentru două zile spre munte, pentru a ne deconecta de tot și de toate și ne așteptam la ce-i mai bun. Dar nici n-am ajuns și am întâlnit două evenimente nefericite în trafic, care ne-au tulburat foarte mult, apoi când am ajuns pe pârtie unul dintre copii mi-a pierdut telefonul în zăpadă, i-a căzut din buzunar pe când urca cu telescaunul. Primele două ture cu telescaunul mi-am căutat telefonul ca vulturul cu ochii deschiși bine și inspectând fiecare denivelare din zăpadă. Deja mă ardea stomacul, vacanța părea un eșec total.

Dar m-am oprit din toate m-am pus pe genunchi chiar acolo pe pârtie în zăpadă și am făcut ca Domnul Isus pe când se ducea cu ucenicii în “concediu” departe de mulțimi și s-a iscat o furtună, am mustrat și eu orice furtună din viața mea. Am strigat în interiorul meu și am spus: “Diavole, să nu crezi că-ți dau satisfacția de a-mi strica concediul, în Numele lui Isus orice furtună să tacă!” Am simțit o pace imensă, mi-am găsit telefonul și au urmat niște clipe minunate. Am știut să controlez furtuna. Nu i-am dat voie să mă tulbure, nu i-am dat prilej diavolului și ne-am întors cu toții cu adevărat încărcați și plini de energie. Oare câți dintre noi tocmai din concediu ne întoarcem certați, obosiți de neînțelegeri, măcinați de incidente nefericite, cu mașini distruse sau cu vreun copil bolnav? De ce? Pentru că cineva ne vrea nefericiți, iar acea persoană trebuie ținută departe de noi prin mustrare și autoritate. Furtunile se ridică, dar noi avem autoritate asupra lor. Nu permite nimănui sa-ți vâneze odihna.

Așadar, fii conștient că Diavolul vânează cel mai mult odihna ta, pentru că știe că Hristos ne-a promis tocmai odihna Sa minunată după cum este scris: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi și împovăraţi, și Eu vă voi da odihnă (Matei 11:28).”

Cu prețuire,

Toni Berbece

P.S. În următoarele 6 zile îmi găsiți articolele aici deoarece am fost blocat pe pagina mea personală.

Ne va condamna praful de pe tălpile sfinților care vin la noi să ne îndrepte pe cale și să ne cheme la neprihănire, praful de pe picioarele lor ne va sta ca mărturie în ziua Judecății, dacă nu ne întoarcem de la păcatele și răutatea noastre ca națiune și nu ne vom sfinți. Avem mai mulți sfinți ca aproape orice neam din lumea aceasta, ne sunt calendarele pline cu ei, ne-au călcat, iar unii încă ne calcă pământul românesc, dar dacă nu ne lăsăm de beții, de curvii, de ucideri de prunci prin avort, de vicii și de mândria de a fi creștini din oficiu fără pocăință, atunci vom fi cel mai aspru judecat popor.

Ne va condamna praful de pe Bibliile noastre, pentru că le avem pretutindeni. Până și pe gratis putem obține Biblii dacă ne străduim puțin, oriunde mergi în librării vei găsi și o Biblie. Chinezii, arabii sau alte popoare își riscă viața pentru o singură foaia ruptă din Sfânta Scriptură, că toată Biblia nu o găsesc ușor. Ei își așteaptă rândul pentru a citit câteva foi din Sfânta Carte, foi pe care le memorează, iar la noi se pune praful pe Biblii și avem un creștinism după ureche, nici 10% din cei 90% dintre romanii declarați creștini n-au citit Biblia și nici n-o trăiesc.

Ne va condamna praful de pe podelele noastre, praf care nu ne-a văzut genunchii plecați la rugăciune. Suntem un popor care la necaz alergăm să se roage toți călugării și călugărițele, dar unii dintre noi nu știm a ne ruga nici “Tatăl nostru”, pentru că pelerinajele la moaște și sfinți ne țin loc de rugăciuni și ne-am făcut “Meca” noastră din mormântul lui Arsenie Boca, care nici nu mai aude, nici nu mai vede. Am fi creștini cu adevărat dacă am șterge mai des praful cu genunchii noștri și nu ne-am lăsa inimile îngreunate de praful acestui pământ. Ne aducem aminte de rugăciune doar când mai primim câte un diagnostic de la medic, dar nici atunci nu ne rugăm singuri. Până nu învățăm a ne ruga nu vom avea o viața de biruință.

Fii un crestin autentic, ascultă glasul sfinților care vorbesc prin Duhul Sfânt și cheamă la pocăința, șterge praful de pe Biblie și citește-o și pleșcari genunchii mai des pe podeaua cămăruțe tale pentru a te întâlni acolo cu Hristos.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Am întâlnit un tânăr într-un parc care se droga, l-am abordat și i-am zis că are nevoie de Dumnezeu, la care mi-a răspuns amețit: “Sunt ateu…” I-am spus că nu există atei, ci doar oameni care își maschează închinarea la altceva decât Dumnezeu. Cu toții ne închinăm la ceva anume. Tânărul dependent de droguri se închină la plăcerea lui, face totul pentru ea, ar vinde și termopanele de la casă pentru o doză, cum a făcut un prieten care azi este eliberat. Plăcerea e un dumnezeu, dar unul înșelător. Ateii sunt adesea închinători la propriile plăceri.

Sunt oameni care zic că sunt atei și care nu se roagă înainte de masă, ei nu-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu-L laudă pentru mâncarea oferită, dar iau un moment de “reculegere” pentru a face poze la mâncare și pentru a o posta pe internet, ca mai apoi să primească ei laude pentru lucrurile scumpe pe care le mănâncă. Aceștia sunt închinători la propria imagine, vor să aibă o imagine bună, de oameni bogați, oameni dichisiți, oameni cu fițe. La fel fac și cu o mașină, dau totul să aibă o mașină cu care să se laude mai apoi și cu care, când merg la plajă, intră până-n apa mării cu ea doar pentru a fi văzuți. Aceștia sunt ateii care se închină la imaginea lor.

Oamenii de azi își fac dumnezei din plăceri, din imagine, din lăudăroșie. Merg la sală și bagă zeci de milioane în prafuri pentru a se umfla, fetele își umflă buzele și sânii doar pentru a da bine în poze și pentru a întoarce oamenii privirile după ei. Apoi zic că n-au dumnezeu, dar dumnezeul lor este dumnezeul lumii acesteia care este curvia, lăudăroșia, pofta stricată și obraznică. Precum tânăra din imagine, care îngenunchează pentru a face poze cu o geantă scumpă. Aceasta este imaginea închinării de azi, nu la Dumnezeul adevărat care dă pace și binecuvântare, ci la unul mort, la unul care nu poate vorbi și nu poate asculta rugăciuni.

Nu te minții, nu există atei, cu toții ne închinăm la ceva, dar ferice de cei ce se închină la Dumnezeu și-și găsesc sensul în El.

“Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” (1 Ioan 2:16).

Cu prețuire,
Toni Berbece