Skip to main content

Omul care a îngenuncheat “demonii” Europei…

Știm bine cum Viktor Orbán, Prim Ministrul Ungariei, nu s-a supus ideologiei de stricare a copiilor, omul acesta a devenit “amenințarea” numărul unu într-o Europă decreștinată și supusă din nou religiei destrăbălării reînviate din antichitatea aceea în care “legea” prevedea spurcarea cetățenilor. Omul acesta a avut putere să lupte cu “demonii” Europei, deoarece fără Rușine a îngenunchiat în văzul lumii întregi înaintea lui Dumnezeu declarând “Soli Deo Gloria”. Cine îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, va avea putere să îngenuncheze orice dușman văzut sau nevăzut.

Când îi dai lui Dumnezeu totul, Diavolul nu mai are nimic în tine. Cum le-a spus Hristos ucenicilor când Diavolul venea sa-L atace: “…vine stăpânitorul lumii acesteia. El nu are nimic în Mine (Ioan 14:30)”. În omul acesta, mai mult decât simpatic, Diavolul a găsit discernământ spiritual și moral cât n-a găsit la aproape toți politicienii noștri. E un bătrânel care si-a pus copiii națiunii sub umbrela protectivă a legii si a credinței. La noi se luptă unii și aproape că-și dau și viața doar ca să ni-i vândă stricăciunii minților din “lumea bună și cu bani”.

Doamne, ridică și la noi un Viktor Orbán!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Creștinii sunt cei mai periculoși oameni…

Creștinii sunt cei mai periculoși oameni pentru degradarea sexuală a societății, veți auzi tot mai des că noi creștinii suntem cei mai “urâtori”oameni, cei mai răi, dar suntem cei mai “urâtori” oameni față de păcatele care îmbolnăvesc fizic, psihic si spiritual societatea. Prin absența noastră vor crește prostituția, videochatul, vânzarea de femei si copii pentru servicii sexuale, va crește numărul proxeneților si a autorităților corupte care vor închide ochii pentru banii lor murdari. Va crește violul, pedofilia și pierderea identității naturale. Prin sarea si lumina pe care o aducem societății noi nimicim aceste lucrări abuzive și distructive.

Creștinii sunt cei mai periculoși oameni față de droguri, față de jocurile de noroc, față de consumul de alcool și tutun, care distrug trupuri, familii, economii, buna stare a cetățeanului și în definitiv chiar a copiilor. Multe dintre abuzurile sexuale chiar si a copiilor vin pe fondul alcoolului și a drogurilor, știu părinți care si-au vândut copii pentru jocuri de noroc/droguri sau casele și au rămas cu toții pe străzi, știu văduve si orfani care au rămas fără soți/tați din cauza tutunului sau invers fără soții/mame. Creștinul va lupta întotdeauna prin rugăciune sau prin propovăduirea Scripturii contra viciilor distructive. De aceea vor fi mereu urâți pentru că doresc o societate curată, în definitiv fără suferința păcatului.

Veți auzi tot mai des că noi creștinii suntem cei mai periculoși oameni, noi vom fi “teroriștii” numărul 1 al Europei, ca pe vremea lui Nero sau ca pe vremea lui Noe. Vom fi vânați, hate-uiți și poate chiar închiși sau privați de drepturi care ni se cuvin. Dar vom fi atât de urâți pentru că de fapt suntem cei mai mari dușmani ai Iadului și ai Diavolului prin Hristos, care-l va spulbera cu suflarea gurii Lui (2 Tesalonicieni 2:8). Și în aceste zile în care, conform Apocalipsei, fântânile Adâncului se vor deschide ca să iasă demonii de necurăție și de distrugere, noi le vom ține piept si vom salva cât mai multe suflete de flăcările iadului (Apocalipsa 9:2-4). Pentru acest lucru vom fi urâți. Dar se merită. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Nu uitați, creștinii pe genunchi sunt cei mai “periculoși” oameni, periculoși pentru porțile Iadului pe care le vom zdrobi prin Hristos!

Cu prețuire,
Toni Berbece

S-a mâniat Dumnezeu pe Europa?

Proiectul Matic, prin care s-au desființat multe alte bariere morale, care stăteau înaintea desfrânării Europei, a mai “fugărit” câteva legiuni de îngeri, care aveau menirea de a proteja pământul cândva sfânt al acestui continent. Când Hristos era atacat de mișei i-a spus lui Petru, care voia să-L apere: “Crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi Mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26:53)?” La dispoziția Lui stăteau legiuni de îngeri de protecție, de ce? Pentru a-i proteja calea până la Cruce. La fel e cu fiecare dintre noi, îngerii ne sunt dăruiți pentru a ne proteja până la capătul vieții. Când noi Îl mâniem pe Dumnezeu, protecția ne dispare. De aici multe nenorociri.

Europa continuă să-L mânie pe Dumnezeu și să-și facă tot mai mult rău. Vedem o tornadă de gradul 4 pentru prima dată peste Europa, furtuni si ploi anormale, grindină în Franța care acoperă peste un metru pământul și chiar cutremure, terorism, viruși mortali și vor apărea mult mai multe probleme cărora oamenii nu le pot da de cap. Cel
Mai grav va fi virusul minții, care va înnebuni mare parte dintre oameni de nu vei mai găsi om sa gândească si sa fie sănătos. Spitalele de psihiatrie vor fi mai ceva ca acele gherete si corturi din “pandemia” aceasta. De unde apar astfel de fisuri în “scutul de protecție” al Europei? Biblia ne spune prin Apostolul Pavel că “mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor (Romani 1:18).”

Din păcate vom vedea tot mai multe “fisuri” din acestea peste Europa pentru că europenii l-au ales pe Diavolul ca tată, cum striga acum 2000 de ani Apostolul Ioan. Vor să îmbrace stadioane în culori și să sancționeze state și șefi de state, care își protejează copiii de pornografie si ideologie sexuală stricată. “Teroristul” numărul 1 este un “bătrânel” care își conduce poporul spre protecția de stricăciune. La el au urlat 17 șefi de stat să iasă din Europa. Apoi vor urla la noi să ieșim din facultăți, de la joburi, din afaceri, din drepturile de a cumpăra sau de a vinde. Devin tot mai agresivi cu creștinii, iar Dumnezeu va deveni tot mai “agresiv” cu ei. Vom vedea cine va rămâne în picioare în cele din urmă. Ei sau Dumnezeu? Însă noi știm că cine va rămâne în neprihănirea lui Hristos va rămâne și sub protecția Tatălui Ceresc o veșnicie întreagă. Poate că împărăția aceasta de pe pământ este a Diavolului și el o strică cum vrea, dar împărăția lui Hristos este acolo unde lacrimi nu-s, iar păcatul mortal nu mai poate pătrunde. Tot ce este aici va arde si va veni o lume nouă, ești tu gata?

Cu prețuire,
Toni Berbece