O concurentă de la Eurovision, care dorește să reprezinte Cipru anul acesta, interpretează un cântec a căror prime versuri sună așa: “Sunt îndrăgostită, sunt îndrăgostită, i-am dat inima Diavolului… sunt a lui înger”. Piesa chiar se numește “El Diablo”, iar această interpretă a inflamat atât de tare spiritele la nivel mondial tocmai pentru că vine pe față cu prezentarea unui pact cu Diavolul.

Iată că trăim vremuri în care dracii și adoratorii lor nu se mai ascund. Înainte, când auzeam că cineva a făcut pact cu Diavolul ne înfioram și ne era greu să credem, dar astăzi aceste pacte sunt cântate în văzul lumii și mai ales la o competiție care va fi urmărită de zeci/sute de milioane de oameni. Practic, Diavolul vânează spurcarea urechilor și a minților noastre și caută chiar adoratori. “Oferta” lui de a oferi plăceri, faimă și bani cu orice preț pe pământul acesta rămâne valabilă, ofertă pe care nu s-a sfiit să i-o prezinte lui Hristos, darămite oamenilor. Însă pentru un aparent succes, plătești atât pe pământ cu chin groaznic (mulți artiștii ajungând să se sinucidă din cauza drogurilor, alcoolului și a depresiilor), cât și dincolo în flăcările Iadului. Îmi e sincer milă de acești închinători ai Diavolului, fie pe față prin versuri de genul, fie prin păcate.

Vă dați seama ce pot fredona copiii noștri ascultând această piesă? Vă dați seama cât de aproape este lepădarea de credință și venirea Antihristului. Adoratorii lui sunt gata, ei deja îi pregătesc imnuri de slavă, în timp ce milioane de “creștini” doar declarați dorm în păcatele lor. Când Hristos nu este în casă, demonii joacă pe masă, iar noi azi îi vedem la TV, pe internet și îi ascultăm la Radio. Înclinația oamenilor spre demonism este vădită, chiar îi fac expoziții prin primării (niște îngeri n-ar sculpta, dar draci goi da). Aud tot mai des cuvântul “demon” în melodii, este chiar o piesa ajunsă hit care spune “am demoni în mintea mea”. Păi cam atât mai poate rămâne intr-o minte fără Scriptură, rugăciune, Hristos și neprihănirea Sa.

“Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi! Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor! Curăţiţi-vă inimile, oameni cu două feluri de gândire!” Iacov 4:7-9

Cu prețuire,
Toni Berbece

Trăim vremuri în care prea multe doamne își iau singure flori, pentru că domnilor le este rușine să se afișeze cu o floare pe stradă, prea multe doamne oftează după un gest simbol de dragoste, pentru că soții lor ar prefera mai degrabă să le dea un 10 lei să-și ia singure. Gestul acesta este ca și cum ai avea nevoie de îmbrățișare și te-ai îmbrățișă singur/ă. Doamnele au fost făcute să primească flori, iar florile au fost făcute să încânte ochii lor.

Noi pricepem greu lucrul acesta pentru că pe noi ne atrag mușchii, fiarele, uneltele, războaiele, competiția și pierdem din vedere gingășie și romantismul. Un bărbat înțelept știe să se aplece asupra nevoilor femeii pentru a investi in propria relație, cum zice Biblia, că bărbatul care are grijă de trupul și nevoile femeii lui își face bine propriului trup.

Cu o floare cumperi zâmbet, cumperi o bună dispoziție, cumperi liniște și siguranță, cu o floare transmiți că nu ți-ai împietrit inima și că pentru tine doamna ta a rămas o proprietate. Unii își justifică chiar religios zgârcenia sau lipsa de romantism, spunând că “ei nu nu țin “sărbători” din acestea”. Dacă nicio floare nu dai crezând că Îi faci rău lui Dumnezeu, înseamnă că n-ai înțeles inima Lui. Cum s-ar putea supăra Dumnezeu că dai o floare, că iubești, că pui o zi deoparte pentru o cină romantică cu soția, că îți duci copiii la părinți pentru a petrece timp cu ea? Dumnezeu se supăra mai de grabă de suspinul soției tale, care n-a mai primit o floare de la nuntă.

Așadar, dragi bărbați, luați flori femeilor, pentru că le-ați primit în grijă să le păstrați proaspete, fără pată și fără zbârcitură. O floare pe săptămână le ține departe de tristețe, iar pe voi departe de o inimă rece ca a mortului.

“Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.” Apostolul Pavel – Efeseni 5:28

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ne-am luat telefoane ca să comunicăm la distanță, să putem vorbi cu oricine, să dăm inimioare, îmbrățișări și Like-uri străinilor, timp în care cei apropiați, chiar cei din patul nostru, stau nebăgați în seamă, cu inima frântă și fără aprecierile de care au nevoie. Pe vremuri bunica și bunicul când se băgau la somn nu aveau telefoane pe care să le ia în mâini, așa că foloseau mâinile pentru a se lua în brațe, aveau ochi doar unul pentru altul nu pentru toată lumea, aveau inimioarele de împărțit doar pentru ei, nu pentru toți musculoșii sau siliconatele de pe rețelele de socializare.

Ne-am luat mașini rapide cu cai mulți să ajungem repede unii la alții, dar părinții ne stau în poartă sau la geamul apartamentului lor cu lunile sau anii așteptându-și copiii și tot degeaba, sunt triști, uitați și nevizitat. Degeaba ai mașină cu 300 de cai dacă ai uitat drumul spre părinții tăi, spre bolnavul din spital sau spre văduvă și orfan.

Ne-am luat televizoare mari cât peretele ca să vedem tot ce se întâmplă în lume, cunoaștem ce este la marginile pământului, am văzut poze și filmulețe și de pe Marte, ne uităm la seriale unul după altul, dar suntem tot mai goi de cunoștința care trebuie, de cunoștința lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne scăldăm ochii în lucrurile lumii ne devin privirile tot mai încețoșate în a vedea lucrurile lui Dumnezeu. Ne scade pofta de mâncare pentru lucrurile cerești, pentru Scriptură, pentru rugăciune, pentru milostenie, pentru zidirea și încurajarea altora, dar luăm cu năvală lucrurile firești.

Nu ne mai scârbește depravarea de pe stradă, din filme și seriale și curând și din școli, nu mai închidem ochii când vedem stricăciunea și scârboșenia pământului sub privirile noastre, ci ni le punem singuri înaintea ochilor. Mulți am ajuns cum zice Biblia: “Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac” (Romani 1:32).

Mă rog Domnului să întoarcă fata acestei națiuni spre El, ca să cunoaștem din nou puritatea, iubirea și facerea binelui.

Cu prețuire,
Toni Berbece