Skip to main content

Înțelegi tu cu cine ai de a face?

În 2007 un hoț a furat un Porsche de 280.000$ dintr-un show-room, însă pentru că nu avea combustibil i s-a oprit motorul foarte repede. Hoțul a fugit, dar a păstrat cheile, iar apoi s-a întors cu un bidon de benzină la secția de poliție unde mașina a fost dusă și a furat-o a doua oară. Așa este Diavolul, el are o perseverență ieșită din comun, atacă de mai multe ori în același loc, de aceea Hristos însuși a spus: “Vegheați și rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă (Matei 26:41).”

Nu vei face față acestui dușman perseverent dacă n-ai mai deschis Biblia, care este sabia Duhului, de o săptămănă. Ești ca un soldat care e pe front cu arma blocată și total lipsit de apărare. Hristos a scos de fiecare dată arma Cuvântului înaintea Diavolului si i-a spus: “Este scris…” Dacă Biblia pentru tine este obiect străin, la fel este si biruința pe calea credinței. De aceea ești mereu prizonier si te ridiculizează dușmanul, pentru că nu folosești Sabia Cuvântului.

Nu vei face față acestui dușman perseverent dacă nu te-ai rugat azi, nu zic o săptămână că intr-o săptămâna fără rugăciune ești deja mort spiritual și îngropat sub tone de neputințe. Adam si Eva nu s-au rugat o dimineață și au căzut într-o ispită care afectează pământul cu blestem încă de atunci, după mii de ani. Lista e lungă si poate ești si tu pe ea. Hristos înainte de orice s-a rugat. Iar tu te crezi așa de tare că-ți permiți să faci orice fără să te rogi. Oare nu-i aceasta mândrie si arogantă, să crezi că poți să-ți confrunți dușmanul fără o viață de disciplină spirituală?

Așadar, începe ziua citind din Biblie si rugându-te. Restul ca fi doar biruință!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Când simți că nu mai poți…

Când simți că nu mai poți face față ispitei sexuale, gândește-te că tânărul Iosif a făcut față unei femei bogate, frumoase și influente. Cum a reușit? S-a ținut tare de Dumnezeu și de promisiunile Lui. Întotdeauna trebuie să ne gândim că prin ispita sexuală Diavolul poate pune cel mai ușor punct planurilor lui Dumnezeu cu noi. Actul sexual înainte de căsătorie, un copil făcut înainte de căsătorie, acestea ne pot distruge rolul nostru de a fi sare și lumină. Așadar, uită-te țintă la scopul pe care Hristos ți l-a dat, de a străluci spre slava Lui si nu te lăsa ademenit.

Când simți că nu mai poți face față ispitei divertismentului și tot îți pierzi timpul pe jocuri, filme și alte nimicuri, deși mereu zici că vei investi în tine, adu-ți aminte că Hristos n-ar fi reușit dacă n-ar fi studiat Scripturile, dacă nu s-ar fi rugat si dacă n-ar fi investit în oamenii din jur. Tu ești chemat să răscumperi timpul, adică să-l smulgi din tendința firii de a-l pierde și irosi pe prostii. Ești chemat să valorifici orice minut și să nu fii un trântor, care aleargă doar după “junkfood” mintal, adică după “mâncare proastă” pentru creier, ci să cauți lucrurile care te fac să crești, cum si Hristos a făcut-o.

Când simți că nu mai poți face față crucii la care ai fost chemat, când simțit că nu mai poți suporta o soție necredincioasă sau un soț necredincios, când simți că nu mai poți face față copilului rebel, când simți că ești hărțuit din toate părțile, în casa ta sau oriunde te vei duce, nu uita că sursa păcii tale nu este în exteriorul tău, ci în tine prin Duhul Sfânt. Ce-i poate face Diavolul unui om care se bucură în necaz, care râde de încercare, care laudă pe Dumnezeu când vine greul? Așadar, caută pacea înainte să te găsească Diavolul cu tulburare. Tu să fii deja plin de Duhul bucuriei din Hristos când Diavolul se apropie de tine cu amărăciune.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Nu-mi poate lua Diavolul cât îmi poate da Dumnezeu înapoi…

Când am făcut accident cu mașina de vreo două ori, apoi când mi-a venit factura la telefon o sumă astronomică fără să fac nimic deosebit, apoi când mi-am tăiat cauciucurile intr-o șină de tren în drum spre Biserică, când am făcut o alergie fix când eram într-un turneu si abia puteam vedea, respira si sta în picioare am spus mereu: “Nu-mi poate lua Satana cât îmi poate da Dumnezeu înapoi!”

Am spus acest lucru des înaintea Bisericii pe care o slujesc, iar aseară o familie foarte dragă nouă a pierdut o sarcină, iar mama a trecut printr-o operație grea, când el a ieșit din spital, după ce s-a asigurat că soția lui este bine, a spus cuvintele acestea: “Nu ne poate lua Satana cât ne poate da Dumnezeu înapoi!”

Oameni buni, este atât de multă liniște în încrederea pe care o avem față de Dumnezeu. Diavolul nu are ce să-i facă unui om care se încrede în El și care rămâne credincios chiar si în valea umbrei morții, pentru că Biblia ne spune: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme” (Psalmul 34:19-20).

Învinge-l pe cel rău cu aceste cuvinte: “Nu-mi poate lua Diavolul cât îmi poate da Dumnezeu înapoi!” Vei avea deseori nevoie de ele si te vei simțit tare victorios. Să ai o zi plină de biruințe!

Cu prețuire,

Toni Berbece