Skip to main content

Femeile care au oprit masacrul asupra bebelușilor evrei și avorturile la români…

Biblia ne vorbește despre două femei egiptene, care au stat ferme în fața poruncii Faraonului de a ucide orice prunc de-al evreilor de parte bărbătească (Exod 1:17). “Doctorii ginecologi” pe nume Șifra și Pua nu s-au temut de pedeapsa cu moartea pe care o puteau primi, ci au salvat mii de copilași pentru că “s-au temut de Dumnezeu”. Iată cât de important este să te temi mai mult de Dumnezeu decât de oameni și să iubești mai mult voia Lui decât răsplătirile oamenilor. Cele două femei au scăpat și cu viață și au primit și case (Exod 1:20-21), deci o răsplată materială mai mult decât puteau primi de la Faraon. Pentru că Dumnezeu știe să răsplătească orice bine. Așadar, dragi doctori, nu vă îmbogățiți prin crimele numite avort, crime asupra unor copii perfect sănătoși, aveți încredere că Dumnezeu vă poate răsplăti și aici și dincolo.

Totuși, ce ne facem noi cu miile de ginecologi “creștini” din România care propun avortul la prima și cea mai mică bănuială de boală? Ce ne facem noi cu sutele de femei “creștine” care zilnic ucid aproximativ 400 de copii făcuți ori din aventuri de-o noapte, ori făcuți “din greșeală”? Acești oameni dorm cu conștiința împăcată deși au ucis cu sânge rece chiar sub protecția legii lui “Faraon”. Nu-i împiedică nimic să bage cleștii aceia reci după trupușorul cald al unui suflețel. Nici n-au de gând să se pocăiască de faptele lor sau să-i ceară lui Hristos să le șteargă păcatele abominabile.

Îmi povestea cineva că a insistat la doctor să-i avorteze copilul și s-a răzgândit doar când doctorul i-a spus că e prea târziu să-l scoată pentru că avea oasele formate și dacă ar fi băgat cleștii după copil, oasele sfărâmat ar fi fost ca niște cuțite, care ar fi tăiat-o pe mamă pe interior. Doar atunci s-a oprit din a comite crima. Deci, vedeți unde au ajuns unii oameni? Le pasă de trupurile lor, dar nu le pasa de trupurile propriilor copii.

Eu mă rog ca femeile din România să capete conștiința egiptencelor Șifra și Pua, două femei care nu se băteau cu pumnul in piept că sunt Urmașele Dumnezeului Viu, dar care aveau frică de Dumnezeu, iar astăzi avem mii de doctori și femei care se bat cu pumnul în piept că sunt creștini, care au cruciulițe la gât, dar care n-au nicio frică de Dumnezeul, care lasă viața pe pământ.

Cu prețuire pentru mamele adevărate,
Toni Berbece

Dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu, Pandemia va fi doar încălzirea la ce va veni…

După ce România a pierdut referendumul pentru familie am avut mai multe mesaje, chiar și o postare pe Facebook, în care am zis foarte clar că Dumnezeu va pedepsi Pământul pentru ce a ales, iar pedeapsa aceasta nu va veni prin om, ci va veni de sus pentru ca popoarele să priceapă clar că Dumnezeu, ca în Romani 1:18, își descoperă mânia Sa din Cer față de nelegiuirea oamenilor.

Astăzi vă spun clar că dacă națiunile pământului nu se vor întoarce la Dumnezeu cu smerenie și pocăință, dacă nu se vor lăsa de nedreptatea și de destrăbălarea sexuală, care cuprind ca un cancer, pământul va trece printr-o altă mare urgie, care va face ca Pandemia aceasta să pară o nimica, nu se va mai vorbi și nu se va mai ține cont de Pandemia de Covid în urgiile care vor veni pe pământ.

Iar dacă privim în Scripturi și chiar în istorie (vezi soarta Pompeiului), ni se va confirma acest lucru. Potopul a ras omenirea stricată de depravare și de nedreptate, rămânând doar 8 oameni neprihăniți in urma lui, Sodoma și Gomora au ars din temelii, iar urgia a venit prin foc de sus (zona unde au fost aceste cetăți este și astăzi stearpă și de nelocuit), seminția Beniamiților aproape a fost șteargă din Israel din cauza destrăbălării sexuale, iar lista poate continua până în ziua de astăzi.

Chem Biserica lui Hristos la mijlocire pentru întreg pământul, pentru că Dumnezeu nu va putea să închidă ochii la aceste păcate, care devin naționale, aprobate chiar de guverne. Pregătiți-vă cu post și rugăciune cât și fizic fiți gata. El îi va ocroti și-i va scoate din necaz pe cei care sunt ai Lui, cum i-a scos pe evrei din Ierusalim înainte de a fi ars din temelii de Vaspasian și oastea lui crudă. El își va scoate afară din necaz copiii așa cum a strigat prin cartea Apocalipsa, prin profeție: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei (Apocalipsa 18:4)!”

El va clatină din nou temeliile Pământului, să ne rugăm dar pentru îndurare. Dacă este cu putință să fie îndepărtat de la noi acest “pahar al mâniei”, dacă nu atunci voia Lui să se facă spre pocăința oamenilor.

“Iată neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip…” Isaia 40:15

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

Femeia, ce dar minunat

O mamă și cei cinci copii ai ei au fost surprinși de un foc care a izbucnit în timpul nopții, se spune că mama umbla buimacă prin foc și nu știa ce să facă, când oamenii au strigat la ea să iasă afară ea a răspuns: “Nu știu pe cine să aleg!” A murit exact ca o privighetoare, care moare pe cuibul puilor ei în incendiul ce a cuprins câmpul care le era casă, privighetoarea ar fi putut să zboare, dar nu a vrut să-și părăsească puii. O altă mamă a intrat în foc de mai multe ori pentru a-și salva copii, când reporterii au întrebat-o cum de a rezistat focului, care i-a ars o mare parte din corp ea a răspuns: “Am vrut doar să-mi salvez copiii după care să mor!” Mamele au puterea aceasta de la Dumnezeu de a se sacrifica peste imaginația și puterea noastră, a bărbaților.

Ieri când am început să predic despre eroinele din Biblie și despre frumusețea femeii, un bărbat a ieșit din Biserică. Am aflat de la persoana care-l invitase că avea probleme cu femeia din viața lui, era certat “la sânge” cu partenera lui de viața. Venise să-și rezolve problemele de cuplu, dar nu era pregătit să audă ce minunat a creat Dumnezeu femeia. Unii vor să aibă familii sănătoase, dar fără să ofere flori, timp de ascultare, îmbrățișări, cuvinte frumoase și chiar să se sacrifice pentru nevestele lor cum s-a sacrificat Hristos pentru Biserică.

Ce as dori eu pentru românce? Aș vrea ca în România să nu mai fie bătută una din trei femei, aș vrea ca în România să nu mai fie forțate femeile de către bărbați să avorteze pruncii făcuți din “aventuri amoroase”, aș vrea ca în România să nu mai fie folosite peste 40.000 de femei ca “marfă de vânzare” prin videochat și alte zeci de mii de femei direct vândute prin rețele de prostituție, aș vrea ca în România legea și poliția să fie ferme și să nu aștepte luni sau ani pentru a proteja o femeie de un agresor care poate deveni chiar ucigaș. Aș vrea ca în România femeia să fie iubită, prețuită și ocrotită ca pe ceva sfânt lăsat de Dumnezeu nouă, bărbaților.

Fiți binecuvântate voi, mamelor, voi femeilor în care Dumnezeu a pus puterea aceasta de a iubi până la capăt cum iubește Hristos. La mulți ani, tuturor doamnelor!

Cu prețuire,
Toni Berbece