Skip to main content

Coronavirus – poate fi antrenament pentru Apocalipsa

Isteria numită Coronavirus poate fi un antrenament sau ne poate duce cu gândul la prăpădul de care vor avea parte cei care nu cred în Dumnezeu, prăpăd descris clar și limpede în cartea Apocalipsa. În zilele din urmă șapte îngeri trimiși de sus vor dezlănțui dezastrul și pedeapsa chiar începând de pe pământ pentru fii neascultării, anume peste cei care se închină dracilor practicând vrăjitoria și ocultismul, care curvesc, ucid, fură și fac toate celelalte păcate. Iată ce vor face cei șapte îngeri pe pământ:

1. Îngerul întâi va aduce pe pământ o grindină mare de foc, o treime dintre oameni și plante vor fi arse (Apoc. 8:7).

2. Îngerul al doilea va distruge mările, apa mărilor va fi prefăcută în sânge și toate viețuitoarele din ea vor muri. Astfel oamenii vor rămâne fără hrana mărilor și mările și oceanele vor deveni focar de infecție (Apoc. 8:8-9).

3. Îngerul al treilea va otrăvi apele izvoarelor de pe pământ, o treime dintre oameni vor muri de sete pentru că apele vor fi amare ca pelinul (Apoc. 8:10-11).

4. Îngerul al patrulea va aduce întuneric peste Pământ, Soarele va lumina doar cu a treia sa parte, luna la fel, iar jumătate dintre stele nu vor mai lumina deloc. Întunericul va afecta oamenii, plantele și animalele din multe punctele de vedere (Apoc. 8:12-13).

5. Îngerul al cincilea va aduce din adâncimile pământului niște lăcuste veninoase ca scorpionii. Acestea îi vor atac doar pe oamenii care nu cred în Dumnezeu și care nu au pecetea Duhului Sfânt peste ei. Cinci luni aceste creaturi vor chinui cu veninul lor locuitorii pamantului (Apoc. 9:1-11).

6. Îngerul al șaselea va dezlega alți patru îngeri care vor distruge o treime dintre oamenii care au supraviețuit celor cinci urgii anterioare, acești îngeri vor aduce foc, fum și pucioasă pe întreg Pământul (Apoc 9:14-19).

7. Îngerul al șaptelea va rămâne să încheie definitiv existența Pământului, el va sta în așteptare până când Pământul va fi gata peste scurtă vreme ca să fie prefăcut complet în scrum și în cele din urmă dezintegrat. Cerul nu va mai fi, iar Pământul va fi luat de sub picioarele tuturor oamenilor, atunci cu toții vom sta înaintea Judecătorului. Cei care s-au încrezut în Cristos vor fi chemați la viață veșnică, iar cei necredincioși vor fi duș în iadul cel veșnic de chin și jale (Apoc. 10:5-7; 20:11-15).

Dragilor, este vremea să vă încredeți în Dumnezeu, să vă lăsați de faptele voastre rele, care aduc moartea și care vă țin legați în întuneric și necredință! Împăcați-vă cu Dumnezeu prin Isus Cristos și veți fi scutiți de chinul acestor șapte urgii!

Citiți Scripturile, iar pentru cei care credeți că sunt povești cereți lumină de sus și apoi citiți cartea Apocalipsa. Va aduce în voi sentimente și atitudini sfinte, după voia lui Dumnezeu, iar prin împăcarea cu Dumnezeu veți scăpa de frică și panică.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Nu mai plăti tribut Satanei…

Sunt oameni care zilnic, oră de oră plătesc tribut Satanei, ei sunt legați în orbire, nu realizează acest lucru, cred că o fac pentru ei și cred că o fac de bună voie, nu au puterea să se elibereze, iar unii nici măcar nu vor, deși falimentul și moartea sunt chiar în prag. Iată cum plătesc unii tribut Satanei:

1. Unii plătesc tribut prin alcool, milioane de oameni se trezesc în fiecare dimineață, iar primul gând este să bea ceva tărie, fug la sticle, iar dacă nu au își dau ultimii bani de pâine pentru ei și familia lor pe alcool. Dacă nu beau tremură, nu au liniște, sunt nervoși, sunt în stare de orice pentru niște băutură, iar după ce au băut nu mai sunt buni de nimic. Unii cad în comă alcoolică, sunt absenți din sânul familiei sau mai rău sunt extrem de violenți și distrugători. Mă rog în Numele lui Isus ca toți cei care doresc eliberarea de alcool să o capete. Ridică-te și spune-i nu jefuitorului tău în Numele Celui care l-a învins pe Cruce.

2. Unii plătesc tribut prin curvie/preacurvie. Am cunoscut oameni care au mințile și trupurile robite de o poftă sexuală distructivă. Din cauză că nu au vegheat și nu s-au opus acestei pofte, că nu au putut-o controla și menține doar în cadrul familiei (soț și soție), au ajuns să dea totul pentru amante/prostituate. Sunt oameni care tot câștigul îl dau pentru a-și potoli pofta care este tot mai mare și mai distructivă, până într-acolo că ajung săraci, singuri și plini de boli venerice. Mă rog în Numele lui Isus ca toți cei care doresc eliberarea de curvie/preacurvie să o capete. Ridică-te și spune-i nu jefuitorului tău în Numele Celui care l-a învins prin Cruce.

3. Unii plătesc tribut prin jocuri de noroc. Milioane de oameni se trezesc și sunt disperați să mai bage ceva la aparatele morții, care duc zilnic oameni spre nebunie, faliment și sinucidere. Acești oameni vând tot, până și nevasta și copiii sunt în stare să-i vândă (unii o fac spre casele de prostituție). Mă rog ca în Numele lui Isus acești oameni să-l învingă pe Nimicitorul care lucrează în ei prin această patimă. Ridică-te în Numele lui Isus și spune-i nu Satanei!

4. Unii plătesc tribut prin droguri de orice fel. Aceștia adesea nu mai au bani de droguri deoarece au vândut tot și nici nu mai sunt în stare să muncească, creierele și trupurile lor au fost distruse de prafurile Satanei. Astfel că încep ei să vândă prafurile morții. Mă rog chiar acum pentru toți cei care sunt ținuți în aceste lanțuri grele să scape în Numele lui Isus!

Alții sunt robiți prin ură, invidie, neiertare, bârfă, critică, nemulțumire, mândrie și multe alte rele. Cu toții plătesc tribut Satanei prin ore întregi consumate zilnic pe aceste păcate, apoi prin sănătatea pe care o consumă, iar în cele din urmă plătesc cu veșnicia, o veșnicie în iad, departe de fața lui Dumnezeu, care este dragoste și bunătate. Mă rog pentru toți acești oameni să nu mai fie robii Satanei, ci aduși din întuneric la lumină!

Cheamă sângele lui Cristos peste tine, este singurul care curățește și te dezleagă de orice viciu și păcat. Fă-o până scapi!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Miracolul care se produce în mâinile tale

Nu doar Iuda a primit o pungă, ci și tu. Iar punga de binecuvântări vine cu o serie de responsabilități. Responsabilitățile de a nu fi lacom, de a nu fura pâinea orfanului, a văduvei și a săracului, responsabilitatea de a nu crede că banii tăi sunt doar ai tăi, ci că trebuie să-ți iei partea și să dai mai departe.

Când Isus a înmulțit pâinea și peștele, de fapt miracolul se producea nu în mâinile Lui, ci în mâinile oamenilor care dăruiau, cine oprea peștele și pâinea doar pentru el, oprea o minune și rămânea doar cu atât, dar cine rupea și dădea mai departe restul, acela primea înapoi același pește și aceeași pâine, care nu se împuținau. Suntem săraci nu pentru că dăm, ci pentru că nu dăm…

Îmi spunea un om de afaceri că Dumnezeu i-a vorbit odată și i-a spus: “Îți voi pune o povară pe umeri, dar îți voi da înțelepciune să o porți cu cinste!” După o vreme a primit o sumedenie de bani prin afacerile care i-au sporit incredibil de mult. Dar nu a uitat că punga e și o povară, pe care dacă nu o ușurezi la timp, îți rupe “spatele”, îți rupe sufletul și rămâi cu o inimă haină și egoistă, rămâi cu dureri, pentru că Apostolul Pavel ne spune că iubirea de bani ne străpunge cu o sumedenie de rele.

Nu iubi banii, ci folosește-i pentru tine și pentru cei din jurul tău. Dumnezeu va aduce alții!

Cu prețuire,

Toni Berbece