Skip to main content

Dacă ai…

Dacă ai un pic de făină pe fundul unei pungi bucură-te, acea făină este un potențial miracol. Dumnezeu o poate face atât de multă încât să umple saci, cum a făcut prin Ilie cu făina văduvei din Sarepta.

Dacă ai 100 ml de ulei pe fundul unei sticle, bucură-te, acel ulei este un potețual miracol. Dumnezeu poate face sute de litri din el, cum a făcut prin Elisei cu uleiul văduvei proorocului.

Dacă ai ferestre la casă, bucură-te, pentru că pe ferestrele tale poate face să intre prepelițe cum au căzut peste tabăra evreilor din pustie.

Dacă efectiv nu mai ai nimic, tot bucură-te, pentru că timp de 40 de ani peste evrei a picat mană, deși tot ce aveau erau doar farfurii goale.

Noi nu ne bazăm pe ce se vede, ci pe ceea ce nu se vede și poate lua ființă la porunca lui Dumnezeu. El a făcut toate lucrurile din nimic, El a făcut în câteva zile miliarde de tone de pești, de animale, de plante și de multe altele. Pentru el a repeta acest eveniment la o scară mult mai mică e o nimica toată.

Încredeți-vă într-un Dumnezeu al minunilor. În vremuri de criză apar minunile, cântările sunt cântate mai cu foc, rugăciunile sunt făcute mai cu lacrimi și mai fierbinți, iar predicile sunt practice și la obiect și nu se mai bat câmpii. Este o vreme a minunilor și a credinței. O vreme a întoarcerii oamenilor cu fața spre Dumnezeu și spre Casa Lui!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Rugăciuni contra Coronavirus pe categorii de credință…

“Închinătorii” de la Untold se vor ruga contra Coronavirus la Wolf Spirit, demonul acela de distrugere chemat mereu peste mulțimile de acolo sau la doamna Magia, invocată mereu în concerte și în afișele de prezentare. Sau mai degraba la fantoma aceea de pe afisul de acum cațiva ani. Daca nu mă înșel, cred că fantoma aceea semăna chiar cu moartea, deci nu prea o să functioneze rugăciunea aceasta.

Închinătorii la moaște vor scoate repede un sfânt distrugător de virusuri, se va găsi un picior de mort sau niște oase care au puteri magice să distrugă și acest virus. Conform Bibliei, rugăciunea la oameni este întotdeauna o pistă moartă, “o linie telefonică” inexistentă, singurul căruia trebuie să ne rugăm este Isus Cristos, într-un singur Nume trebuie să cerem în rugăciunile noastre, în Numele Celui care a plătit pentru noi.

Închinătorii la bani și la pântec se vor închina la maldărele de conserve, la kilogramele de făină, la sulurile de hârtie igienică și vor spera că nu se termină nici la ei acasă, nici pe rafturile din supermarketuri.

Închinătorii la nimic (adică ateii) vor fii cei mai triști, ei nu vor avea cui să se roage, câțiva care vor ceda credinței lor în nimic, vor scăpa o rugăciune in colțul gurii, ceva de genul: “Doamne, ajută-mă să scap și de data asta!”

Închinătorii la evoluție, cei care cred că totul a apărut la întâmplare, se vor ruga ca acest virus să se maturizeze și el, să se transforme și el în ceva, să nu rămână toată viața un virus, dar stai că pentru asta (conform lor) trebuie miliarde de ani. Deci nu are rost să se roage așa la “domnul virus.”

Închinătorii la Cristos vor chema protecția și Sângele Său sfânt peste ei, dacă Dumnezeu mai are un plan cu noi ne va ține în viață și ne va trece și peste acest pericol, dacă nu, atunci zicem și noi ca Apostolul Pavel: “Dacă trăim, pentru Domnul trăim, dacă murim pentru Domnul murim, deci fie că trăim, fie că murim noi suntem ai Domnului.”

Așadar, nu vă irosiți rugăciunile în aceste vremuri. Asigurați-vă că vă rugați Celui care poate totul, Dumnezeului care are treabă și cu viii dar și cu morții, Celui care e Stăpân si aici și dincolo.

Cu prețuire,

Toni Berbece

România, tărâm binecuvântat

Acum ceva vreme am avut un mesaj din partea lui Dumnezeu, în timpul rugăciunilor mele fierbiți pentru această națiune, anume că România va fi un tărâm protejat în care alte popoare cât și români plecați de mult de acasă se vor întoarce pentru a găsi protecție, pace și binecuvântare. Mă gândeam atunci că va fi vorba doar de protejarea morală de ideologia aceasta sexuală cu iz demonic, care a intrat în multe școli ale occidentului. Însă astăzi realizez că România este și o protecție fizică pentru mulți străini și români plecați în străinătate. Aeroportul este mereu plin, la graniță sunt zeci de autocare, care intră cu români și străini deopotrivă (ieri a intrat chiar unul din Italia dintr-o zonă contaminată – ne rugăm sa fie bine și cu ei).

Nu la voia întâmplării înainte de a începe această nebunie cu Coronavirusul am fost îndemnați de Duhul lui Dumnezeu să începem 7 săptămâni de post și mijlocire pentru națiune, suntem deja în a șasea săptămână, iar persoana prin care am fost îndemnați să facem acest lucru a spus că în timp ce mijloceam și înconjuram fizic Casa Poporului în urma noastră lăsăm un foc care tot creștea. Știm că focul înseamnă curățire și chiar protecție. Așadar, haideți ca prin mijlocire și post să înconjurăm granițele acestei țări cu focul lui Dumnezeu, care să țină orice virus moral sau fizic departe de meleagurile noastre. Nu la voia întâmplării am ales să înconjurăm cu rugăciune o clădire simbolică, Casa Poporului, fie ca România să fie cu adevărat o casă a poporului, a unui popor binecuvântat, să fie liniște, pace și curăție în această națiune.

Cred că este de asemenea un semn de sus că toți cei cinci oameni infectați cu Coronavirus au fost și vindecați, așa vreau să se întâmple cu toți. Niciunul să nu piară, dar toți să-L mărturisească pe Cristos. Știu că toți cei care vor striga cu smerenie și credință spre Dumnezeu vor fi ascultați, iar România va fi salvată.

Cu prețuire,

Toni Berbece