Skip to main content

Urare pentru 2020

Cămara minții tale să fie umplută cu Scriptură și în anul care-ți stă în față. Strânge acolo Cuvântul lui Dumnezeu din belșug pentru a-L avea la vremuri de nevoie, pentru a nu păcătui împotriva Cerului (Psalmul 119:11), pentru a scoate hrană din belșug pentru tine și pentru alții, pentru că omul nu se hrănește doar cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din Gura lui Dumnezeu.

Cămara inimii tale să fie plină de iubire, iertare, dărnicie, milă și acceptare. Strânge în inima ta iubire din belșug, astfel vor cunoaște toți că sursa bogăției tale e Dumnezeu și nu pământul acesta. Să nu uităm ce ne-a spus Cristos: “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei dacă veți avea dragoste (Ioan 13:35)!”

Cămara pământească să fie și ea plină și deschisă pentru sărac, văduvă, orfan și pentru cel aflat în nevoi. Să dai și să nu ai nevoie să iei cu împrumut, să curgă belșug din mâinile tale spre toți cei aflați în strâmtorare pentru ca în acea glorioasă zi să ți se spună: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii, căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit… (Matei 25:34-36)!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

De unde atât curaj

Iosua s-a uitat spre Cer, într-o luptă pe care o purta pentru cucerirea Canaanului, și a zis: “Oprește-te Soare!” Cum să-ți treacă prin cap așa ceva? De unde a avut Iosua atâta îndrăzneală? Însă dacă vom citi despre el vom realiza că începând din adolescență a ales să nu iasă din Cortul Întâlnirii multă vreme (Exod 33:7-11). Patruzeci de ani a investit în rugăciune și nu s-a oprit nici când a luat sabia în mână. Fiind cuplat la rugăciune ești cuplat la curajul Duhului și ai o viziune supranaturală. Îndrăznești chiar să-i spui Soarelului să stea ca să-ți termini treaba. Unii au mutat munți cu puterea credinței, dar Iosua a oprit o Planetă întreagă din cursul ei.

Îmi aduc aminte că trebuia să terminăm casa lui Superman într-un timp record. M-am rugat și i-am spus Domnului ca în acel sat să nu cadă niciun strop de ploaie până nu punem acoperișul. Câteva săptămăni nu a plouat deloc. Chiar și muncitorii au spus că e o minune ca la începutul toamnei să nu plouă nici măcar o zi, iar vorbele lor au fost: “Se vede că niște oameni ai lui Dumnezeu construiesc casa aceasta!” Nu am spus Soarelui să stea, dar măcar norilor de ploaie le-am spus să evite zona și au făcut-o.

Petru era acel ucenic care căuta să stea cel mai aproape de Isus în toate și să imite tot ce vedea la El. De aceea când Isus a venit la ei mergând pe ape, Petru a fost singurul care a cerut să vină și el mergând pe ape. A fost singurul, niciunul din cei doisprezece nu a mai îndrăznit să ceară acest lucru. De ce? Pentru că Petru era cel care a fost luat mereu de Isus mai aproape când era vorba de mijlocirea în rugăciune. Un om al rugăciunii va îndrăzni mereu mai mult ca toți ceialați, va crede mai mult ca toți ceilalți și va face mai mult ca toți ceilalți. Fii un om al rugăciunii! Dacă te întrebi ce ți-a lipsit în viața de credință de nu ai adus rod, crede-mă, e vorba de rugăciune!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Isus încalță, hrănește și aduce vești bune și astăzi

Supereroul pentru sute de copii din județul Călărași nu a fost nici Superman, cum scria pe cizmulițele dăruite, nici Moș Crăciun, ci Isus Cristos, care ne-a pus în inimă dorința să mergem la ei cu sute de cadouri, saci de haine, de încălțăminte și multe altele, lucruri dăruite și de voi.

Deși era aproape de 0 grade când am început să le vorbesc despre dragostea lui Cristos pentru ei, exact atunci a ieșit un Soare așa de puternic de ne-a încălzit pe toți. Le-am spus atunci că Isus încălzește viețile noastre și ne face bine cum Soarele face bine pământului. Erau zeci de copii cu pachețelele în brațe și le-am spus că fără Cristos mulți dintre ei nu au niciun viitor, ținând cont că din multe zone sărace oamenii răi racolează tineri și tinere pentru mizerabilile lor afaceri. Din primăvara dorim în comuna Luica să ajutăm și la construirea unui centru de zi pentru copiii (un After School) și Biserică în același timp. M-a uimit că oamenii chiar ne-au rugat să facem și pentru ei un loc de închinare.

Continuați să dăruiți tot ce vă pune Dumnezeu pe inimă pentru a duce Misiunea Profides în toate zonele sărace din România. Profides înseamnă Pro Credință, iar scopul nostru este de a duce credința acolo unde nu a pătruns, iar împreună cu credința și pâinea și cele necesare pentru cei sărmani. Împreună suntem puternici în dragostea lui Cristos!

Cu prețuire,

Toni Berbece

RO08INGB0000999906461937

Asociatia Centrul Crestin Profides

C.I.F. 36766530

Codul BIC/SWIFT: INGBROBU