Skip to main content

“Mama și tata nu mă lasă să cred în Dumnezeu!”

Un studiu făcut pe sute de copii puși să-L deseneze pe Dumnezeu, pentru a realiza care este conceptul despre Acesta la o vârstă fragedă, a realizat că niciunul dintre copii nu a spus că nu și-L poate imagina pe Dumnezeu sau că ei nu cred în existența Lui. Toți copiii s-au pus cu entuziasm să-L deseneze ca pe un tată sau ca pe un bunic. Cercetătorii au descoperit că într-o anumită zonă a creierului, cea care deține și sentimentul de siguranță părintească, se află implantată deja ideea de Dumnezeu, urmând ca mai apoi cunoașterea Lui prin relaționare să se extindă la toate celelalte emisfere ale creierului care se ocupă cu experimentarea, logica și altele.

Aici se dovedește a fi adevărate versetele care ne spun că omul se naște cu conceptul despre veșnicie și că doar un nebun poate declara că Dumnezeu nu există. Trebuie să-ți negi și să lupți cu niște informații care au fost deja plantate în tine pentru a declara că al tău Creator nu există. E ca și cum un computer făcut de om ar șterge din memoria lui orice informație care demonstrează faptul că are un inventator. Așa-i că e absurd? Dar omul de ce face acest lucru?

Răspunsul stă în dorința lui de a nu se supune legilor conduitei, legilor cugetului, de a nu se supune ordinii lăsate de Dumnezeu, din mândria de a nu avea pe nimeni deasupra lui, din cauza afundării în păcate despre care i se spune că Dumnezeu îl va trage la răspundere. Așadar, pentru câteva “clipe” omul poate nega existența lui Dumnezeu, dar vine moartea care va elucida totul.

Am avut și eu elevi care se declarau la 10 ani atei, iar când i-am întrebat de ce, îmi răspundeau cu o sinceritate debordantă: “Mama și tata nu-l suportă pe Dumnezeu!” Adevărul acesta este, oamenii nu-L suportă pe Dumnezeu, care, ca orice părinte, cere o anumită conduită și atunci e mai ușor în rebeliunea față de Dumnezeu să te numești ateu. Sau omul pune pe seama lui Dumnezeu efectele distructive ale păcatului omului și tot ceea oamenii îi permit Satanei să facă cu ei.

Așadar, ateismul este doar o negare a ceea ce se vede clar, o negare a unei realități cu care Creatorul tău te-a înzestrat și care este limpede ca natura care te înconjoară în care oricum e ilustrat de asemenea.

Nu fi ateu, recunoaște că ești din Dumnezeu!

Cu prețuire,

Toni Berbece

De ce…

De ce există zilnic în România aproximatic 400 de mame care au “puterea” de a merge la doctorul ginecolog pentru a-și executa copilul din pântec? Pentru că nu au citit Scripturile care spun clar că Dumnezeu cunoaște orice om încă din pântecul mamei lui (Psalmul 139:15-16).

De ce există corupție în țara aceasta, de ce se fură de la angajat până la patron și politician? Pentru că nu se citește Scriptura unde scrie clar că Dumnezeu urăște nedreptatea și furtul, iar cei nedrepți nu vor moșteni Cerul (Exod 20:15).

De ce prostituția, videochatul, pedofilia, desfrâul sunt îmbrățișate cu așa mare patos de români? De ce zeci de mii de femeie aleg să practice vânzarea corpului prin diferite metode, iar zeci de mii de bărbați aleg serviciile acestor femei? Pentru că nu au în ei Cuvântul vieții care spune clar că cei necurați și spurcați nu-L vor vedea pe Dumnezeu și că ale lor curvii vor fi judecate aspru de Dumnezeu (Apocalipsa 21:27).

De ce văduva și orfanul strigă cu lacrimi amare după o bucată de pâine și adesea se culcă flămânzi și cu datoriile ca o povară ce le zdrobește inima? Pentru că nu se citește Scriptura unde se scrie clar că religia adevărata nu constă neapărat în felul în care îți faci cruce, nici în sfinții de pe pereți, ci religia adevărată înseamnă să ai grijă de orfan și de văduvă și să te înfrânezi de la rău (Iacov 1:27).

De ce nu citim Scripturile și de ce nu le împlinim dacă ne numim creștini, de ce facem faptele păgânilor timp în care am păstrat Bisericile și crucea lui Cristos doar ca obiecte și nu ca trăire? De ce nu ne lăsăm îndreptați? De ce le închidem cu înverșunare gurile celor care ne învață calea credinței? De ce ne ateizăm și nu vedem că vina nu e în credința creștină, ci în lipsa de trăire a ei?

Doamne ajută!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Același drac de manipulare face legea azi în California

Citeam că în Los Angeles, California, s-a născut acum 113 ani o trezire spirituală, o mișcare a Duhului Sfânt care azi cuprinde sute de milioane de oameni, o trezire exact ca la Cincizecime, o trezire care nu s-a stins, ci continuă și azi. Dar tot din California ne vin azi cele mai șocante vești, cică “o minte luminată” de pe acolo a găsit țapul ispășitor pentru sinuciderile le bandă rulantă ale celor care își pierd identitatea sexuală și se aruncă cu foame spre toate patimile acestea spurcate.

Asta a declarat și Nero și Domițian și mulți alți Împărați romani păgâni, care au căutat să ardă pe rug, să arunce la animale în arene sau să taie în bucăți orice creștin care condamna vehement păcatul din Imperiul Roman. Vestirea curăției, a moralității și a unui cuget curat a deranjat în primul secol și deranjează și în secolul 21. Demonii aceștia care tulbură carnea lor și o îndreaptă spre spurcăciune, le tulbură și mințile să creadă că nu cei care păcătuiesc sunt de vină, ci creștinul care le zice să nu o mai facă e de vină.

E ca și cum fiul risipitor l-ar da în judecată pe tatăl care l-a avertizat de ceea ce va întâlni în lumea stricată, e ca și cum femeia stricată salvată de Isus, căreia i s-a spus: “Du-te și să nu mai faci!”, L-ar da în judecată pe Isus că de ce i-a zis să nu mai facă pentru că arătându-i starea păcătoasă a apucat-o depresia și gândurile de sinucidere. E ca și cum l-ai da în judecată pe doctor pentru că te anunță că o viață desfrânată atrage boli venerice și depresii acute, care se sfârșesc adesea cu sinucideri.

Oare nu a înnebunit lumea aceasra de tot și asta oare nu tot din cauza păcatului? Hai să desființăm Bisericile, să ardem Bibliile, să arestăm toți preoții și pastorii ca să putem păcătui cât vrem și atunci vom realiza mai mult ca oricând că la baza depresiei și a sinuciderilor desfrânaților nu a stat avertismentul dat de Biserică, ci însuși păcatul, despre care Biblia ne spune că plata lui este moartea. Când nimeni nu va mai spune lumii să se păstreze curată atunci moartea va mântui mai mult ca oricând, când sarea și lumina Bisericii vor dispărea din lumea aceasta înainte să vină sfârșitul, atunci vor vedea cât de mult strică și ucide păcatul.

Cu prețuire,

Toni Berbece