La unii teama de a-și pierde “carcasa” este mai mare decât teama de a-și pierde conținutul, adica sufletul. Guvernele ia măsuri inimaginabile pentru a proteja trupurile dar pentru suflete de cele mai multe ori nu fac mare lucru, de aceea pentru securitatea trupului s-a pus o limită de 1000 de oameni per eveniment, pentru a nu se extinde o molimă. S-a închis Universitatea de Medicină din București, Salonul Auto de la Geneva e și el închis, Lombardia va fi închisă cu 16 milioane de oameni, care nu mai au voie să iasă de acolo. Dacă pentru această carcasă se fac atât de multe, iar panica este atât de mare, oare ce ar trebui să se facă pentru un suflet mai bolnav decât infectarea cu Coronavirus?

Dacă unui pacient i se spune că are acest virus, deși doar îi curge nasul sau nici măcar atât, crede imediat, dar dacă i se spune că e mort spiritual și că sufletul lui încărcat de păcat produce suferință continuă atât sieși cât și altora, dacă i se spune că dincolo nu va vedea lumina vieții veșnice, de ce nu se impacientează, de ce nu ia măsuri? Vorba cuiva, oamenii se tem de boli care nu-i omoară și mor de boli de care nu se tem. Pentru că cea mai grea boală este cea a sufletului, care te distruge și aici, dar și dincolo.

Isus le-a spus ucenicilor: “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul (virusuri, oameni, etc.), dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (Dumnezeu) – Matei 10:28”. Un virus îmi poate lua carcasa, dar nu-mi poate lua veșnicia. Așadar, aleg să nu mă tem pentru că mi-am asigurat veșnicia prin Cristos. Și pentru a vă destinde vreau să vă spun povestea a doi bătrânei care au ales să mănâce BIO și cât mai atent, pentru a trăi cât mai mult. Au depășit amândoi o vârstă frumoasă, după care au ajuns în Cer. Ea se minuna cel mai tare de ce vedea acolo, nu-i mai trecea uimirea și nu avea cuvinte să descrie ce vede, la care soțul îi spune: “Vezi, ajungeam aici mai devreme, dar tu ziceai într-una “mănâncă sănătos, mănâncă sănătos!”

Așadar, nu vă speriați, dincolo e locul acela în care Corona nu va veni niciodată după noi, acolo nu va intra nici Cancerul, nici SIDA și nici măcar o lacrimă. Iar aici avem speranța, pacea și încrederea că atât timp cât Dumnezeu mai are treabă cu noi suntem indistructibili.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Femeia este o forță a naturii, făcută de Dumnezeu pentru a naște lumea. Dacă Dumnezeu ar vrea să oprească cursul istoriei ar răpi toate femeile, ar fi cea mai urâtă Apocalipsă.

Femeia este generatorul iubirii pe pământ, fără ea s-ar opri lumina în casele noastre. Singura iubire de pe pământ cu care Dumnezeu și-a comparat dragostea Lui nelimitată a fost iubirea femeii. Dumnezeu a pus în ea vegherea, grija, sacrifici, iubirea necondiționată și tot ce are mai frumos și bun Cerul de oferit.

Femeia este cea mai mare plăcere a unui bărbat, cea mai profundă nevoie a unui copil, cea mai gingașă și elegantă priveliște pentru orice ochi. Fără ea orice casă este pustie…

Femeii nu-i datorăm doar o zi din an, o floare și un “La mulți ani!”, femeii îi datorăm mii de cuvinte frumoase, mii de îmbrățișări și mii de clipe de fericire de oferit.

Pentru toate femeile din lume, pentru toate femeile pe care le cunosc, pentru mama mea, pentru scumpa mea soție și mama copiilor mei doresc ca sănătatea să vă sporească, să nu vă lipsească niciodată pacea, bucuria și binecuvântarea. Vă iubim enorm și ne vedem mereu prea săraci în cuvinte atunci când dorim să vă apreciem. Dar acolo unde nu mai sunt cuvinte ne rămân pentru voi mii de flori, mii de îmbrățișări, de sărutări și de momente de bucurie pe care să vi le oferim, noi bărbații.

La mulți ani, scumpă și prețioasă făptură, ție dragă femeie! 🙂

Cu prețuire,

Toni Berbece

Din toate părțile aud că în unele țări din Europa Bisericile ori s-au închis de tot ca măsură preventivă anticoronavirus, ori adunările de peste 50 de oameni sunt interzise. Așadar mai rămân deschise Bisericuțele de până în 50 de persoane. Mă gândeam ce ar fi dacă toate Bisericile mai mari ar închide ușile după a 50-a persoană, restul rămânând pe afară? Oare s-ar grăbi lumea să meargă la Biserică sau tot așa cu o oră întârziere cum obișnuiesc unii?

Poate că măsura aceasta i-ar vindeca pe mulți de lenea de a merge la Casa Domnului sau de nepunctualitate. Poate că doamnele ar găsi mai repede cu ce să se îmbrace, poate că domnii ar pune mâna să le ajute pe neveste să-i îmbrace pe copii, poate că s-ar bea mai repede cafeaua pentru a nu se întârzia la slujbă, poate că echipa de închinare ar veni și ea mai repede la slujbă și nu cu 2 minute înainte de începere, gâfâind și cu ochii umflați încă de după somn.

Poate că măsurile acestea ne învață să prețuim cu adevărat ceea ce am avut la dispoziție și nu am folosit la maxim, anume libertatea de a ne închina. Mă rog Domnului ca în România Bisericile mici sau mari să rămână deschise, dar mă rog ca oamenii să fie umpluți cu râvna de a merge și de a se închina. Nu e nevoie să fim umpluți cu Corona ca să căpătăm râvnă și dor de Biserică și de Dumnezeu.

Spun și eu ca Psalmistul: “Căci râvna Casei Tale mă mănâncă… (Psalmul 69:9)”

Mâine dați buzna spre Casa Domnului cât încă mai este harul de a ne aduna!

Cu prețuire,

Toni Berbece