În drum spre o tabără din Cluj, în aeroport, l-am întâlnit pe Smiley. Mi-am făcut curaj să-l abordez și să-i dau cartea “Viața, un cântec de laudă”. Am purtat preț de câteva minute o discuție constructivă despre Dumnezeu, muzică și credință. M-am bucurat când, după ce i-am spus că eu compun și cânt pe teme morale și despre relația cu Dumnezeu, răspunsul lui prompt a fost: “Și eu!”

În discuție am amintit un vers dintr-unul din cântecele lui “și vom fi judecați după fapte”, vers sub care trebuie să ne trăim cu toții anii, știind, așa cum spune Eclesiastul, că putem face multe în viața aceasta, dar să nu uităm că pentru tot ce vom face există și un ecou în eternitate. Fie ca faptele noastre să fie făcute sub acest raționament, cum că în cele din urmă vom fi aduși înaintea lui Dumnezeu, iar Cristos va fi singura noastră scăpare, Cel prin care am făcut binele pe pământ și în care ne-am pus speranța vieții de apoi, El prietenul și salvatorul oamenilor.

I-am promis că mă rog pentru el și dacă vreodată va avea nevoie de cineva care să-i fie alături în vreo problemă pe care o aduce înaintea lui Dumnezeu va putea conta pe ajutorul nostru, al creștinilor care iubim rugăciunea și mijlocirea pentru alții.

Fii binecuvântat, Smiley!

Alexandra, înainte de a fi ucisă de acest criminal care ne-a îngrozit, a fost ucisă de scârba cu care i-a răspuns la telefon operatorul 112, a fost ucisă de sila cu care acel individ și-a făcut meseria, practic lehamitea pe care a avut-o față de postul său, nu știa să descifreze o hartă și o localizare trimisă prin aplicație de STS. De fapt sila asta se regăsește oriunde în România, nu trebuie să o cauți mult, de la ghișeul ANAF până la magazinul de pe colț unde ești tratat cu silă. O găsești în sistemul medical de la doctorii cu buzunarele cât sacul până la asistentele care te bagă în septicemie pentru că, cu mâna cu care ți-a schimbat pampersul îți bagă și branula (caz real prin care un prieten era să-și piardă viața în urma unei banale fracturi de picior).

Sila asta de a ne trata unii pe alții ne caracterizează din păcate pe prea mulți. Nu avem bunul simț și zâmbetul cu care să ne întâmpinăm semenii. Soției mele acum câțiva ani, fiind însărcinată și fiindu-i foame, din ultimul mărunțiș de prin geantă a vrut să-și cumpere un covrig, dar vânzătoarea arogantă nu i-a primit banii pe motiv că sunt mărunți, jignind-o grosolan. A plecat de la covrigărie cu lacrimi în ochi și la fel de flămândă. Când nu ai milă de o femei gravidă, care vrea să cumpere un covrig cu ultimul mărunțiș, ești putred pe interior și capabil și de altele. În lucrurile mici se vede că ne pasă pentru că de cele mai multe ori nu apucăm să facem lucruri mari.

Iresponsabilitatea cu care ne tratăm semenii când ne angajăm neamuri și prieteni pe posturi vitale doar pentru că mergem pe sistemul “pile” de care chiar nu ne mai vindecăm, scârba cu care ne facem treaba în general pe principiul “lasă că merge și așa”, scârba pe care o avem față de o femeie bătută în fiecare seară de bărbat fără a interveni sau față de copiii săraci pe care-i cunoaștem și pe care-i lăsăm așa cum sunt, toate acestea își spun cuvântul.

De scârbă aceasta cu care ne tratăm unii pe alții ar trebui să ne vindecăm cu toții, nu doar politicienii, nu doar polițiștii, nu doar medicii, ci noi toți la un loc. Isus Cristos a venit tocmai pentru a ne vindeca de ea, pentru a ne învăța iubirea chiar și cu prețul vieții. Caută-L pe Isus și vei scăpa de lehamitea și de indiferența față de aproapele tău. Legea Lui este: “Ce vrei să ți se facă fă tu la alții!” Iar aceeași sub altă formă este: “Purtați-vă poverile unii altora!” “Milă voiesc și nu jertfe!” a spus Isus într-l împrejurare. De Alexandra nu au avut milă nici unii nici alții, când e Isus în tine oricine îți stârnește mila, chiar și un animal darămite un om.

Cu prețuire,

Toni Berbece!

Ceea ce era de așteptat s-a și confirmat, criminalul din Caracal era mare pasionat de filme de groază. O fostă angajată/menajeră a acestuia a făcut această declarație. Deși bănuiam acest aspect, e bine că ne-a fost confirmat chiar de la sursă. Majoritatea filmelor de groază au ca personaje principale tocmai stereotipul acestui demonizat criminal român. Bărbați singuri, obsedați sexual și cu o droaie de demoni veniți pe diferite căi de practicare a păcatului (pornografie și altele). Necurăția uneori duce și aici.

Niciodată nu am putut privi un film de groază. Să dau din timpul meu două ore pentru un material imaginat de minți influențate demonic, pentru filme cu personaje care omoară oameni în cel mai crud mod posibil, nu, nu am putut face asta niciodată. Lumina din mine nu poate tolera și nu-și poate găsi plăcerea într-un astfel de film. De aceea e o legătură între demonii care sunt capabili de aceste crime, demoni expuși în filme și realitatea pe care o vedem chiar azi prin acest om din Caracal. Un film de groază este ca o odă adusă morții și a demonilor ce se unesc cu cei mai cruzi criminali.

Adesea îmi scriu tineri care sunt chinuiți de demoni în somn, care nu mai pot dormi, care dorm doar cu lumina aprinsă și nici la toaletă nu se duc singuri, care au atacuri de panică și depresii, iar unii îmi mărturisesc că după ce s-au delectat cu astfel de filme au ajuns în astfel de stări. Deci iată că și filmele de groază sunt canale prin care demonii intră în minte și dacă nu reușesc să aducă un comportament violent în viața privitorului, atunci aduc teamă și depresie. Criminalul din Caracal ne confirmă cel mai crunt scenariu, când mai sunteți tentați să vă uitați la filme cu astfel de personaje blestemate aduceți-vă aminte că totul se transpune și în realitate, că două adolescente din România chiar au murit ucise de oameni demonizați care sunt promovați prin filme dedicate lor. Stați departe de filmele de groază!

Cu prețuire,

Toni Berbece!