Skip to main content

Atenție, dragi părinți!

O verișoară mi-a scris că a dorit să-i cumpere surorii ei de 6 ani niște cărticele de colorat din Jumbo, dar când s-a uitat printre ele a rămas șocată. A avut impresia că se uită la o carte de inițiere în erotism, imagini extraordinar de sexualizate cu care cineva dorește ca ai noștri copiii să-și obișnuiască de la o vârstă fragedă retina. Apoi ne mirăm de ce aceștia sunt chinuiți de pofte înainte devreme, nu mai au răbdare să aștepte vremea coacerii, își pierd virginitatea precoce și nu în cadrul căsniciei și chiar își pierd identitatea sexuală abadonându-se în tot felul de deviații.

Trebuie să fim foarte atenți cu ce pun copiii înaintea ochilor, de la desene animate până la cărticele de povești și de desenat. În occident circulă deja cărți pro pedofilie în care sunt obișnuiți copii cu ideea unei relții cu “unchiul John”. Dacă nu vom fi precauți ne vom trezi cu lucruri nedorite în viețile copiilor noștri, lucruri greu de scos mai apoi.

Suntem atacați de oameni conduși de demonul curviei cu tot felul de propagande sexuale prin orice, oamenii aceștia nu au scrupule și ne vor copiii, pentru că știu că dacă îi vor cuceri de la o vârstă fragedă, le va fi ușor să-și impună mizeriile când aceștia vor fi adulți. Murdărindu-le mințile și inimile de pe acum vor avea un cugete moarte ca oameni mari și nu se vor mai impotrivi propagandei mizerabile. Satana a fost mereu șiret, iar strategia lui de a perverti oamenii încă din fragedă prunci a funcționat în orice generație.

Așadar, dragi părinți, fiți precauți! Cum știm noi să ne protejăm copiii și cum ne pasă nouă nu-i poate păsa nimănui, niciunui profesor, niciunui sistem. Pentru unii sunt doar numere, doar masă de manevră politică sau ideologică, pentru noi sunt tot ce avem mai scump, sunt sufletele sensibile, vulnerabile și mai presus de orice sunt veșnice, iar un suflet ca acesta trebuie protejat și trebuie să se investească lumină în el.

Doamne ajută!

Cu prețuire,

Toni Berbece

P.S. Dand un share poate vad si cei de la Jumbo si scot aceste “cărticele pentru copii”.

Tu știi ce vei lua de nevastă?

Dragule, când te căsătorești trebuie să știi că o vei face cu o femeie care este mai sensibilă decât tine. Dacă cu băieții din anturajul tău ți-ai permis să fii uneori bădăran, necioplit, dur și ursuz, cu ea nu merge așa. Ea e gingașă și modelată de fiecare cuvânt al tău, ea va pune la suflet și pe cele bune și pe cele rele. Ea va fi atât de plină de pace și încredere pe cât vei pune tu în ea prin cuvinte. De aceea ai grijă la fiecare vorbă în parte, măsoară-ți bine cuvintele și nu o lovi cu duritatea unor vorbe aspre, ci răsfăț-o cu cele de apreciere.

Dragule, dacă tu nu ai nevoie de flori, de atenții de genul, dacă tu nu ești obișnuit să primești mici daruri și nici nu ai avut nevoie de acestea, dacă pe tine nu te-a impresionat un parfum sau o ciocolată, ea nu e ca tine. Inima ei tresaltă la cel mai mic gest de bunătate. Ea se hrănește cu acestea. Trebuie să înveți cum “funcționează” ea și să te adaptezi. Va fi mereu fericită dacă vei știi să îi faci mici atenții, care îi vor spune că ea înseamnă enorm pentru tine.

Dragule, tu nu ai avut nevoie să-ți acorde cineva timp ca să-i vorbești, să te descarci și să fii înțeles. Tu ai vrut de cele mai multe ori să fii lăsat în pace, dar ea nu este ca tine, ea nu este așa. Ea e diferită, ea are nevoie să o asculți, să o înțelegi și să-i acorzi timp pentru plimbări lungi și liniște, doar pentru voi doi. Lumea ei ai devenit tu, iar izolându-te de ea va rămâne prizonieră într-o lume a singurătății.

Așadar, dragule, înțelege că te vei căsători cu cineva diferit de tine, iar secretul stă în înțelegerea gingășie ei. Nu o compara cu tine că nu e același soi, ea are nevoie de drăgălășie, de atenție, de timp, de romantism și multe altele pe care le vei descoperi singur. Dacă nu ești gata să le oferi mai stai și mai învață, fă-o când ești gata să te dedici în întregime cu S-a dăruit Cristos lumii și Bisericii.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Non Sens…

Eram în avion când pe o ușă am văzut ceva ce mi-a dat de gândit, am văzut un abțipild cu fumatul interzis, iar mai jos de ea o scrumieră funcțională. De ce nu desființezi scrumiera dacă fumatul este interzis? Astfel de nonsensuri vedem zilnic în societatea noastră. Iată câteva:

Suntem generația care produce cele mai multe noi medicamente, cele mai multe noi aparate medicale, cele mai noi tehnici de operare și cu toate acestea producem cele mai multe brand-uri de alcool, cele mai multe tipuri de țigări, chiar și electronice, care sunt mai dăunătoare decât cele clasice, producem cele mai multe produse alimentare cancerigene, inventăm cele mai multe droguri și adicții. Apoi ne mirăm de ce suntem generația care se îmbolnăvește cel mai des, iar cancerul a devenit o normalitate între copii și tineri.

Suntem generația care ne dorim fericirea în familie, vrem ca partenerul să ne fie credincios până la moarte, tânjim după romantism, consumăm cele mai multe filme de dragoste, dăm share-uri și like-uri cu duiumul la povești de dragoste, dar cu toate acestea producem cea mai multă pornografie și consumăm cea mai multă pornografie, 30% din emailurile trimise zilnic au conținut porongrafic, adicția de pornografie la bărbați și femei ajunge chiar și la 80%, iar industria aceasta încasează anual câteva miliarde de dolari. Apoi ne mirăm de ce nu putem fi credincioși partenerului, de ce se nasc anomalii și pierderi ale identității sexuale, de ce generația aceasta este cea mai bolnavă de boli cu transmitere sexuală.

Suntem generația care construim cele mai mari stadioane, cele mai mari săli de concerte, cele mai mari săli de cinema și cele mai moderne teatre și circuri, dar care construim cele mai puține Biserici (nu e cazul României care le construiește ca pe muzee, dar nu le frecventează), citim cel mai puțin Biblia, ne rugăm cel mai puțin și mergem cel mai puțin la Biserică. Apoi ne mirăm de ce depresia este boala secolului, de ce suntem cea mai nefericită generație, deși avem cel mai mult “entertainmant” și nu putem înțelege că fericirea noastră nu vine din circ și pâine, din filme și fotbal, ci de la Cel care o produce și pe care-L ingnorăm cel mai des, de la Dumnezeu. Împlinirea vine din iubire și nu din distracție, din sacrificiu și nu din concentrarea pe sine, de aceea investind mai mult în fericirea altora o vom găsi pe anoasteă – aceasta este forma supremă de “distracție”.

Cu prețuire,

Toni Berbece