Trăim niște vremuri dezechilibrate în care acea mică cutiuță pe care o purtăm cu toții are prioritate și pare a fi stăpânul nostru. Când sună acea cutiuță numită telefon nu contează unde ești și cu cine ești “e obligatoriu” să răspunzi (un lucru de care mă lupt să scap și eu).

Răspundem la telefon sau ieșim afară pentru a o face când ne aflăm în Biserică, pentru că oricine are prioritate înaintea lui Dumnezeu.

Răspundem la telefon când soția sau copilul nostru vorbesc cu noi, pentru că oricine are prioritate înaintea lor.

Răspundem la telefon și dăm mesaje oricui ne scrie și când suntem la volan pentru că oricine are prioritate chiar față de viața noastră sau a altora pe care-i poți omorî când nu ești atent la volan.

Răspundem la telefon sau scriem mesaje când suntem la ore pentru că educația noastră nu are prioritate înaintea celui care ne întreabă din plictiseală: “Ce faci?”

Am îmblânzit lupi, urși, lei și alte fiare, dar nu putem îmblânzi fiara din noi care, în mod nechibzuit, folosește adesea telefonul.

Folosește telefonul cu măsură și nu-l pune deasupra oamenilor cu care te afli. Cum spunea Lev Tolstoi într-o nuvelă, cel mai important om din viața ta este cel cu care te afli și cu care vorbești chiar ACUM!

Iosif a fugit de o femeie stricată și a ajuns după ani și ani ministru de finanțe în cea mai bogată țară (reverența și neprihănirea aduc sănătate, bogăție și viață), Samson nu a fugit de Dalila și a ajuns din cauza trădării ei să învârtă cu ochii scoși la o roată de moară, fiind batjocura filistenilor (plata păcatului este moartea).

Hristos nu a spus că firea nu-și va mai cere drepturile niciodată într-un om care umblă cu El, ci a spus să veghem pentru că duhul e plin de râvnă, dar carnea neputincioasă. Să avem mijlocul încins, cureaua pusă mereu ca să nu ne cadă “nădragii” când fugim și să ne prindă păcatul. Cureaua este vigilența, mereu atent și precaut.

Pavel nu ne spune că vom ajunge la un nivel spiritual în care ne putem uita la femei vulgare pe stradă fără riscul de a ne ispiti, ci ne spune să fugim de poftele tinereții… nu rămâne lângă ele că s-ar putea să-i placă firii. Pavel zice la final că și-a sfârșit alergarea nu șederea. Unii stau și sunt prinși de ispite alții aleargă și primesc cununa la final.

Solomon, care știa bine ce este ispita sexuală, ne spune că ochii nu se vor sătura niciodată de privit răul dacă-l pui în fața lor cum locuința morților nu se satură să-i primească pe cei care mor. Tot el spune că nu poți lua cărbuni aprinși fără să te arzi și nu poți merge prin foc fără să-ți pârlești tălpile, la fel e și cu păcatul curviei, nu poți cocheta cu el fără să nu te prinsă.

De aceea Biblia recomandă acest sport spiritual, alergatul, când nu mai fugi de păcate te prind. Fugi până la final. Tu fugi?

Mi-e ciudă când credința ta se rezumă la făcutul unei cruci, dar te crezi expert în Scripturi și răspunzi la orice cuvânt de îndreptare cu: “Nu judeca!”

Mi-e ciudă când nu îți înfrânezi poftele în nicio privință, dar ridici pumnul spre Cer și zici că Dumnezeu e nedrept când trupul tău cedează sub povara viciilor.

Mi-e ciudă când zici că nu L-ai găsit pe Dumnezeu și te declari ateu, deși genunchii tăi nu au cunoscut rugăciunea, iar degetele tale nu au simțit plăcuta atingere a Scripturii.

Mi-e ciudă când zici că nu vrei să-ți schimbi credința în care te-ai născut deși nu e semn de credință în tine, ba din contră necinstești zilnic credința pe care zici că o ai.

Mi-e ciudă când zici că nu poți scăpa de viciile care te distrug, că nu ai putere, când cu inima te ții strâns legat de ele și doar cu gura le dai afară din viața ta.

Mi-e ciudă că-i construim lui Dumnezeu cea mai mare Catedrală construită vreodată de acest popor timp în care îl scoatem afară din viața noastră, mi-e ciudă că în inimi e tot mai mic, dar sălile de Biserici sunt tot mai mari.

Mi-e ciudă de multe, dar mă pun să mă rog… îmi va fi mai puțin ciudă și mai mult milă după ce mă voi ruga! Dacă și ție îți e ciudă pune-te să mijlocești pentru acest popor. Are nevoie de rugăciune mai mult ca orice!