Odată a venit la mine cineva și mi-a zis un vis în care un pastor ținea în mână un bebeluș mort, îl legăna ca și cum ar fi fost viu și dorea să-l adoarmă. Toți din jur vedeau că acel copil este mort, însă el pur și simplu nu dorea să admită acest lucru. Cel care a avut visul era foarte frământat și m-a întrebat dacă știu ce înseamnă. El avea idee despre sensul visului, însă îi era greu să creadă în tălmăcirea lui. Dumnezeu m-a luminat să realizez că acest vis înseamnă următoarele: din cauza nevegherii și din cauza lipsei de sfințenie, lucrarea acestui om era moartă din punct de vedere spiritual, neproductivă, însă el nu voia să accepte și mergea înainte din inerție, fără ungere și fără voia lui Dumnezeu.
M-a înfiorat acest vis care reflecstă realitate și mi-am pus întrebarea: Oare câți mai sunt pe întreg pământul care leagănă „copii morți”? E trist, e șocant dar real din păcate. Nu pot să uit cum Dumnezeu, care vorbește și astăzi, a spus că în zilele acestea vor fi multe Biserici în care se va citi din Biblie, se va predica, se vor cânta cântări de laudă în cinstea Lui, dar El, Dumnezeu, nu va avea nici un om în multe din ele. Pentru că sfințenia nu are loc printre ei, ci este doar o pocăință de pe buze. Read More