Skip to main content

România va fi “cetate de scăpare” pentru multe popoare ale lumii…

Vor veni vremuri grele peste pământ, iar unele state europene si din întreaga lume vor fi foarte afectate de păcat si de consecințele acestuia, libertatea religioasă va fi tot mai restrânsă până spre deloc în majoritatea țărilor Europene. Părinții care își cresc copiii in spiritul credinței creștine vor risca să rămână fără ei, cei care-L vor mărturisi pe Hristos la munca sau oriunde vor risca sa rămână fără locuri de munca, Bisericile si slujitorii ei vor fi tot mai îngrădiți de drepturi, iar peste toate acestea se vor adăuga războaie, falimentări naționale, inflații, boli si alte consecințe drastice produse de nelegiuire.

Toate aceste lucruri vor cauza un exod al creștinilor cum s-a întâmplat in al doilea război Mondial cu Europa, când mulți au fugit in America, însă azi America poate fi comparată cu “Marea Prostituata” din Apocalipsa. Ma uitam la “Casa Albă” cum sărbătoreau “spuma spurcăciunii depravate” si cum aprobau cu aplauze ceea ce Biblia numește “minte blestemată”.

Așadar, Dumnezeu de data aceasta va alege câteva popoare ca “Cetăți de scăpare”, precum a făcut în Vechiul Testament pentru Israel. Cetăți pentru cei care se știu nevinovați, deși sunt acuzați de chestiuni grave. Lumea îi va vedea vinovați pe creștini de “nesupunere socială”, de “homofobie”, “de ură”, îi va vedea ca pe niște “inculți inadaptați”, niște “scursuri” care cred in povesti. Se va împlini mai abitir versetul care spune: “Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit (Matei 10:22).” România trebuie sa se pregătească in perioada care vine să găzduiască sute de mii de români repatriați, cât si oameni veniți din toate popoarele Europei si nu numai. Si asta nu pentru că Guvernul a decis așa, ci pentru că Dumnezeu a hotărât. Nu are treaba cu ce face Guvernul, ci cu voia lui Dumnezeu, care va avea grija ca această țară să rămână un far în noaptea lumii, un Gosen pentru sfinți, o Sarepta pentru Ilie, un Patmos pentru Ioan, un Capernaum pentru Hristos. România a fost aleasă, Dumnezeu va face lucruri mari prin acest neam. Pregătește-te, iubit popor, să-L slujești pe Dumnezeu si pe Sfinții Lui!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Cu unul dintre urmasii mei…

Așa am fost surprinși la colindat in casa unui fotograf profesionist (Diana Ghita – 334 Photography). Privindu-l pe micuțul meu, îmi aduc aminte de o poza cu mine cam pe la aceeași vârsta, iar mama îmi spunea mereu: “Băiete, tu vei ajunge departe, îmi dau seama din privirea ta!” Nu aveți idee cât au contat cuvintele acelea, au fost temelia pe care am clădit tot ce sunt, au fost cuvinte rostite de Hristosul din mama. Nu aveti idee cât contează sa va încurajați copiii. Am 36 de ani si acele cuvinte ale mamei încă sunt vii in sufletul meu, sunt gravate cu litere de foc in inima mea. Oriunde mă duc si ori de câte ori îmi e greu, îmi aduc aminte ca mama a crezut in mine. Ea încă îmi este alături să-mi aducă aminte că Dumnezeu a pus har in mine.

Încurajați-vă că e gratis si de fapt încurajările sunt mai prețioase decât tot aurul lumii. Poți sa-i dai unui copil miliardele lumii, sa-i coști hainele in fir de aur si sa-i plachezi camera cu diamante, dar dacă nu-l încurajezi si dacă nu-i spui ce valoare este in interiorul lui nu va ajunge niciodată valoros. Încurajați-vă unii pe alții pentru că acesta era motivul pentru care Hristos vorbea in fiecare noapte cu Tatăl lui in rugăciune. De aceea Biblia ne spune: “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia (Coloseni 4:6).”

Cu prețuire,
Toni Berbece

Iertarea e un pumnal scos din inima ta si înfipt in inima Diavolului…

M-a sunat o mămică cu cinci copii care a fost abandonată de soț pentru o “doamnă” mai tânără si mai “disponibilă” la pofte firești și drăcești. Pentru unii “domni”, e greu să schimbe pamperși si să hrănească copilașii aduși pe lume cu dureri groaznice de către soțiile lor, de aceea își iau “jucăriile” si aleg distracția. Femeia aceasta abandonată era efectiv distrusă de durere si îmi spunea că noua partenera a soțului i-ar face chiar si vrăji ca să o distrugă si că simte un duh de moarte peste ea. M-a sunat disperată pentru a o ajuta cu un sfat si rugăciune în Numele lui Hristos.

Atunci am simțit că Duhul Domnului îi vorbește printr-un sfat care a curs ca un râu curat. I-am spus să își ferească inima de ură și de dorința de răzbunare, să nu permită diavolului să planteze ură in inima ei, pentru că astfel o va cuceri și nu va avea putere să i se împotrivească si să lupte pentru ea si pentru copilași. Sa își ferească inima de traumă, de răutate si de cuvinte rele față de soț si să lupte doar cu armele luminii și ale dragostei, să mustre duhurile răutății, care i-au distrus familia și să se îngrijească de copiii in dragoste, fără a-i expune la ura pe care diavolul o vrea în jurul lor.

Am simțit cum deodată acea femeie s-a înviorat, deși cu câteva minute in urma era disperată, a înțeles planul Diavolului de a o nimici, a înțeles că nu putem lupta cu ură si neiertare în inimă, a înțeles că nu poți să îi poruncește Diavolului să plece in timp ce ești pe teritoriul lui, acela al mâniei, al răzbunării și al cuvintelor de ocară. Să luam exemplu de la Hristos, care a tăcut ca un Miel înaintea atacatorilor (Isaia 53:7), să luam exemplu de la Arhanghelul Mihail care i-a spus Diavolului când se lupta cu el: “Domnul să te mustre (Iuda 1:9)!” Si sa luam exemplu de la David care a spus: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea (Psalmul 39:1).”

Text poza: Marcu 11:25-26

Cu prețuire,
Toni Berbece