Vă povesteam ieri că n-am putut urca o pantă înzăpezită cu una dintre dubele misiunii într-un sat ce pare uitat de lume, așa că am parcat-o lângă o curte și ne-am înarmat cu răbdare pentru a aștepta să fim dezăpeziți. Dar din curtea respsectivă a ieșit o bunicuță care ne-a invitat în casă. A întețit focul și ne-a așezat lângă plită. Ne-a dat niște cartofi ca să-i coacem și ne-am pus la povești.
N-a durat mult și am început să povestim despre vaccin, despre Noua Ordine Mondială, despre sfârșitul lumii și alte subiecte care ne furau tot mai mult pacea. La un moment dat bătrânelul, soțul bunicuței care ne invitase la căldurică, a ajuns acasă și a intrat și el foarte agitat și nervos în subiect, spunea că cineva vrea să-i omoare pe bătrâni și că se simte vânat.
Aerul discuției era greu și apăsat, dispăruse toată pacea, dar înainte să plecăm le-am cerut voie să mă rog. In timpul rugăciunii pacea lui Hristos s-a așezat peste noi. Bătrânelul a fost copleșit, i-au dat lacrimile, ne-au revenit zâmbetele, Hristos era acolo. Am realizat că privind doar la cele care se întâmplă acum pe pământ devii nervos, anxios, agitat, fricos, trist, nesigur și te simți chiar vânat, abandonat, bulversat. Dar dacă îți ridici privirea spre Cer capeți pace, capeți lumină, călăuzire, știi când trebuie să aștepți și când trebuie să acționezi, știi când trebuie să te supui și când să te împotrivește poruncilor guvernanților, ai liniște și acționezi doar cum Capul tău, Hristos, acționează.
Nu uitați Psalmul care spune: “Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita.” – Psalmul 121:1-3