Skip to main content

Respinși de oameni, dar trimiși de Dumnezeu

Pe Ioan l-au respins că era prea abstinent, iar pe Hristos ca era prea “lumesc”:
Matei 11:18-19 “Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: ‘Are drac!’ A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!’ Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”

Pe Petru si pe Apostoli i-au respins ca erau fără școală si prea simpli:
Fapte 4:13-14 “Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus. Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică.”

Pe Pavel l-au respins ca era slab si neputincios in trup uneori:
1 Corinteni 2:1-5 “Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”

Mesagerii lui Dumnezeu au fost mereu respinși de majoritatea din motive absurde, Ioan Botezătorul a fost respins de preoți că nu era în “cultul” lor deși venea de la Dumnezeu, Hristos a fost răstignit ca nu le-a acceptat închinarea de la Templu coruptă si
axată pe făcut bani, pe Pavel l-au respins că era sărac si că alerga de colo colo să deschidă Biserici, adesea bolnav si întemnițat. Pe Elisei l-au respins ca era chelios si prea dur, pe Ilie că i-a lovit cu foamete si vorbea doar de judecata. Noe exagera cu potopul lui, iar Lot era prea glumeț. Așadar, problema nu este la oamenii lui Dumnezeu, ci la iubirea oamenilor față de păcat si nelegiuire. Ei vor găsi mii de motive sa respingă chemarea la pocaință. Nu vă uitați la mine că sunt un tânăr, ci cred cu tărie că prin mine si prin alți mesageri de-ai lui Dumnezeu vă cheamă la trezirea națiunii, ne vedem pe Național Arena cu zecile de mii să mai clatinam încă o data porțile Iadului si sa salvam pe mulți.

🇹🇩 Trezirea Națiunii pe Național Arena (Vinerea Mare) || 3 mai ora 17:00

Cu prețuire,
Toni Berbece