Eram la slujbă, la ultima rugăciune, când deodată un bărbat înalt a început să urle și să scoată limba ca si cum cineva îl sugruma, apoi cu mâinile încleștate a întors capul la soția lui și a început să urle la ea într-o manieră greu de descris. Am sărit de pe scenă și l-am luat in brațe apropiindu-mă de urechea lui, unde am spus apăsat de mai multe ori: “In Numele lui Isus ieși afara, în Numele lui Isus fii eliberat!” S-a liniștit în câteva minute. A deschis ochii si mi-a zâmbit.
Mi-a povestit că doctorii i-au pus diagnosticul de schizofrenie si bipolaritate mai apoi îndopandu-l cu medicamente, dar el a știut mereu că nu are o boală mintală, ci că niște draci îl chinuie, îl puneau mereu să se omoare, o dată chiar s-a incendiat în salonul în care era internat și a apărut la știri, efectiv nu mai știa cum să scape, crezând că unica soluție este sinuciderea, asta până L-a întâlnit pe Hristos.
Aseară am înțeles din nou pentru a mii-a oară ce putere mare e în Numele lui Isus, m-am întors la hotel și am exclamat ca primii ucenici: “Mare ești, chiar si dracii ies în Numele Tău!” Dar așa cum a răspuns Hristos, bucuria mare rămâne aceea că și eu la rândul meu sunt un simplu salvat și mântuit prin El și că voi avea parte în Rai de bucuriile Sale doar prin Jertfa Sa, nu prin meritele sau faptele mele. Închei spunându-vă că orice drac v-ar chinui sau hărțui, Hristos îl poate alunga, Hristos te poate face bine indiferent de diagnosticul pus peste mintea ta și indiferent de medicamentele pe care le iei. Hristos poate să te elibereze și să-ți dea o minte noua. Hristos alungă orice tip de drac, de boală, de depresie, de apăsare, de anxietate și panică, de ură si neiertare, de viciu și de păcat. Crede în Hristos si vei fi eliberat!
Cu prețuire,
Toni Berbece