Hitler a jucat tot timpul cartea unui bun creștin, chiar conservator, deși Biserica din vremea lui era extrem de controlată, totuși în timpul Jocurilor Olimpice a instalat un cort imens chiar lângă stadion, cort dedicat slujbelor religioase în care preoții cumpărați sau amenințati predicau laudativ despre Hitler. Chiar cel mai mare predicator american al acelor vremuri, Buchman, a fost înșelat de acest dictator pervers încât a spus după o întâlnire cu conducătorii naziști: “Mulțumesc cerului pentru un om ca Adolf Hitler, care a ridicat un front de apărare împotriva Anticristului comunist!”
Europa si lumea întreagă nu știa ce-i va lovi prin acest șarpe șiret, care s-a dat drept creștin și salvator al națiunii până când a atacat cu o ură demonică însăși omenirea. Dar indicii erau, iar singura Biserică care a luptat până la final cu acest monstru a fost Biserica Mărturisitoare, care a scris și o scrisoare împotriva lui Hitler si a legilor lui demonice. Într-o singura zi Hitler a arestat 800 de preoți/pastori, care s-au hotărât să citească de la amvoane o proclamație anti sistem. De atunci încolo în fiecare Biserică era câte un polițist care raporta orice cuvânt împotriva sistemului (orice asemănare cu realitatea este tristă). Un pastor pe nume Hildebrand spunea mereu de la amvon: “Dați-i o Biblie prietenului nostru de la poliție!” Astfel că “bombarda” securitatea cu Biblii. N-a fost tolerat mult mai ales că era evreu și a fost arestat și el.
Interesant este că si azi se construiește un sistem nedrept, iar Biserica lui Hristos va sta mereu împotriva nedreptății. Bonhoeffer, un pastor ucis pentru că a fost spion contra sistemului, raportând atrocitățile naziste, a fost printre puținii pastori care au luptat până la capăt cu nedreptatea având sloganul: “Biserica, trebuie să vorbească în numele celor care nu pot să vorbească, cum Hristos a fost “om pentru alții” și noi creștinii trebuie să fim oameni pentru alții!” Ceea ce am învățat din istoria Bisericii de pe vremea lui Hitler este că cu răul se luptă când încă e în fașă, iar răul aflat în fașă, în scutece de bebeluș ce pare inofensiv, îl poate vedea doar o Biserică reală plină de Duhul Sfânt. Preoții si pastorii de pe vremea lui Hitler i-au cântat osanale până când șarpele i-a mușcat pe toți.
Azi, se dorește construirea unei noi “dominații”, care e în fașă, oare chiar dormim toți și nu-i vedem colții? O tânăra mi-a scris că a visat cum deasupra tuturor ușilor era un senzor care citea ceva din tine, ușile se deschideau doar dacă aveai acel ceva “implantat”, se folosesc de sănătate pentru a ne înrobi, asta se vrea iar noi tăcem naivi. O putem împiedica, dacă ne căim de păcate si mijlocim pentru acest popor, totul va fi doar o amintire urâtă, dar ștearsă despre o chestiune sanitară, dar dacă stăm indiferenți va escalada situația în ceva mult prea urât pentru noi. Frați de-ai noștri se închină în ger prin alte țări pentru că n-au voie în biserică din cauza “pașapoartelor verzi”, oare acest lucru ce ne spune? Pe baricadele rugăciunii și ale postului, dragi creștini! Dacă ni se mai dă har, vom putea obține vremuri de înviorare, dacă nu, atunci să fim gata de luptă pana la capăt!
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece