Skip to main content

Unde nu-i Dumnezeu

Unde nu-i Dumnezeu oamenii nu mai au milă nici când “fac dreptate”, ei pun genunchiul pe grumazul unui semen ca pe grumazul unei vite până când acesta își dă suflarea. Nu simt compasiune nici când cel sugrumat cere milă cu ultima suflare de viață. Fără Dumnezeu nu e milă! Pentru 20 de dolari presupuși a fi falși se ia suflarea unui om, pentru că o hârtie cu care poți cumpăra mărunțișuri valorează mai mult decât suflarea unui om. Acesta este materialismul, banul e mai important decât suflarea de viață.

Unde nu-i Dumnezeu dreptatea se cere cu pumnul, în stradă, dând foc mașinilor, ucigând alți oameni nevinovați și distrugând bunuri agonisite o viață. Unde nu-i Dumnezeu nu-i logică în felul în care se cere dreptate, nu poți cere dreptate pentru un om ucigând sau distrugând viețile a zeci de mii. Creștinismul nu va face niciodată acest lucru de aceea zic că ceea ce vedem în America este dovada că o mare parte din ea nu-L cunoaște pe Dumnezeul păcii.

Unde nu-i Dumnezeu oamenii nu mai au stăpânire de sine, oamenii nu mai au respect, nu mai au liniște și pace, se poartă ca niște animale chiar dacă trimit rachete în spațiu. Degeaba avem telefoane Smart dacă cu ele filmăm josnicia ființei umane, degeaba avem mașini care vorbesc și merg singure, degeaba avem școli dotate cu laboratoare și biblioteci digitale dacă nu suntem capabili să ne stăpânim firea. De aceea cea mai mare realizare a omului este și va rămâne stăpânirea de sine. Biblia spune așa: “Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi” (Proverbe 16:32). Dumnezeu este singurul îmblânzitor al ființei umane, iar Isus ne-a spus că cei blânzi vor moșteni pământul. Cei tulburați de mânie vor fi repede găsiți de moarte.

Ne rugăm pentru pacea Americii!

Cu prețuire,

Toni Berbece