Skip to main content

Urgent – post si rugăciune

Urmează votarea celui mai nedrept plan care se poate abate asupra României după revoluție. Se dorește implementarea unui “certificat verde” prin care mare parte a românilor va fi discriminată. Dacă acest plan de subjugare a românilor liberi va fi aplicat vom vedea cum “găștile guvernamentale” ce vor supraveghea împlinirea noilor condițiilor ale “sclavagismului” vor tropăi cu “bocancii militărești” chiar și prin Biserici. Autoritatea va cădea pe mâinile unor oameni care fără milă ne pot lăsa fără slujbe de biserica, job-uri si fără cele mai elementare libertăți. Să ținem cont de faptul că o bună parte dintre preoți, pastori, medici, profesori, angajați de tot felul nu sunt inserați, ceea ce ar duce la un colaps economic si o criză de personal fără precedent.

Domnul Câțu nu dorește implementarea testării gratuite pentru a nu da din miliardele primite de la Uniunea Europeană și cetățenilor pe teste, asta ca să nu “discrimineze” o nouă categorie de oameni din România, care n-ar avea nevoie de teste. Uite așa s-a născut o ură între cetățeni, implementată chiar de sus. Cine se inserează o face pentru el si n-ar trebui să-l intereseze de ce alții nu o fac si nici să se simtă discriminat dacă mâine nu mai e nevoie de acest ser. De unde ideea aceasta absurdă a faptului că cetățenii care nu se inserează i-ar păgubi cu ceva pe cei ce s-au inserat?

Așadar, să mijlocim ca acest pașaport verde să nu devină obligatoriu în țara noastră. Pe această cale vreau să vă spun si un vis. Am visat cum dinspre Bruxelles venea un roi de viespi negre spre București, aveau ordin să se instaleze peste Guvernul nostru de unde sa-si împraștie otrava spre toată România. Ordinul de subjugare era de sus, dar Bucureștiul era protejat de câțiva oameni care mijloceau si-i cereau lui Dumnezeu îndurare. Însă acești oameni nu făceau față si au strigat: “Veniți să ne ajutați!” Rugăciunea este arma noastră, altceva nu putem face decât să-I cerem lui Dumnezeu să-și trimită îngerii să le încurce planurile. Intre libertate și subjugare este doar o lege, doar o clipă, doar un vot. Ne vedem duminică seara de la ora 22:00, cu mic cu mare pe genunchi. Domnul să fie de partea noastră!

Pe baricade pentru adevăr și libertate,
Toni Berbece