Mă întorceam dintr-o localitate de la granița cu Ucraina de unde pleacă săptămânal tiruri cu hrană spre Ucraina, acolo am lăsat și noi vreo 2 tone de alimente și chiar aveam nevoie de o nouă motivație să continui. Când fix în fața mea pe șosea am văzut o mașină foarte veche cu numere de Ucraina, cu care eu n-aș avea curaj să ies din țară, cum rula încet pe drum, iar deasupra avea și câțiva saci și genți cu lucruri. Mi s-a rupt sufletul când am văzut că la volan erau doi bătrânei cu fețe triste, care chiar au lăsat în urmă ce iubeau mai mult, căsuța lor dragă, bătrânei care se uitau la drum de parcă ducea spre iad.
Privindu-i mi-am adus aminte de hulele si minciunile unora, cum că n-ar fi război și că îi ajutăm degeaba, că ucrainenii se bat între ei, cum că ar fi bine să-i lăsam în pace că nu merită, că ne-au făcut mult rău, de parcă noi creștinii am fi păgâni și i-am iubi doar pe cei care ne iubesc. Voi credeți că doi pensionari la vreo 70 de ani si-ar pune tot ce au pe o mașină fabricată prin anii 80 și s-ar porni spre locuri străine degeaba? Aș prefera să duc alimente toată viața la alții decât să fiu nevoit să aștept cu disperare să primesc din mila altor națiuni.
Vorba unei persoane, care a răspuns la un comentariu, care ne hulea pentru motivul că-i ajutăm pe refugiati, acesta spunea așa: “Mai bine să mâncăm, urzici, ștevie, spanac și iarbă de pe câmp decât să vină război!” Cei ce azi nu simt cu cei ce sunt terorizați de bombe ar fi bine să meargă într-o vacanță prin Mariupol sau Harkov. Zic ca Dumnezeu să nu țină seama de vorbele si răutățile celor care îi denigrează pe ucraineni pentru că s-au pricopsit cu un război din cauza unor “nebuni” fără de Dumnezeu, cum îi numește Scriptura. Să ne ferească Tatăl Ceresc, iar noi să fim scut și pavăză pentru cei aflați în suferință!
Cu prețuire,
Toni Berbece