Skip to main content

“O boală” ucigătoare la care poți avea tratament…

Am aflat de moartea tragică a unui tânăr de 30 și ceva de ani. I-am întrebat pe părinții care a fost cauza morții, i-ar ei mi-au răspuns: “N-a știut să se odihnească!” Inima i-a cedat prea devreme de la stres și oboseală. Un mare păcat înaintea noastră și a lui Dumnezeu este și lipsa odihnei, când te stresezi din orice și nu-i dai răgaz trupului e păcat, când muncești peste măsură și corpul dă semne de oboseală cronică e păcat, când alergi din îngrijorare fără măsură și strângi comori de care nu te mai saturi este păcat. Când devii iubitor de plăceri și de bani și nu știi să iei totul cu mulțumire atunci pici în “microbul” acesta de care afli, ca de o metastază, prea târziu.

Am întâlnit în Delta Dunării un om care s-a retras aici, aproape în pustietate, după ce a muncit din greu și a pierdut 800.000 € într-o singură noapte la jocuri de noroc, dar mi-a zis că și aici problemele s-au ținut lanț de el. I-am vorbit mult de Hristos și de odihna pe care El ne-o dă. A fost impresionat de cum vorbeam despre El ca despre cea mai mare comoară și bogăție a vieții. La început mi-a zis să nu încerc să-l “spăl pe creier”, dar când si-a dat seama că am o relație cu Hristos și nu o religie mecanică și rece a vrut să mai audă. Tu le vorbești oamenilor despre odihnă din Hristos? El te scapă de goana după pământul acesta și are grijă ca binecuvântările de care ai nevoie să vină peste tine din belșug în odihnă. O “boală” ucigătoare la care ai tratament este boala de a munci până la epuizare fără a-ți odihni sufletul și trupul…Rostesc peste viata ta odihna lui Hristos pentri a fi scăpat de nebunia vieții. O accepți?

Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce (Marcu 6:31).

Cu prețuire,
Toni Berbece

Cerul nu face statui…

Citeam despre un fan al Valenciei pe nume Vicente Navarro Aparicio, care a fost la toate meciurile indiferent de vreme sau de cum s-a simțit și care a continuat să meargă chiar și după ce a orbit, mergea pentru a simți atmosfera și pentru a fi cu “familia” lui. Oficialii Valenciei i-au făcut o statuie chiar pe locul pe care acest fan a stat la toate meciurile.

Citind despre o asemenea mare pasiune pentru o echipă de fotbal mă gândeam la noi și la pasiunea noastră pentru echipa lui Hristos, care nu aleargă după “o bășică umflată” cum zicea mamaie, ci după salvarea sufletelor din iad. Oare avem noi așa inimă pentru Dumnezeu și pentru Casa Lui unde ne pregătim de război? Oare răspundem noi cu “prezent” la orice bătălie a Cerului în care refuzăm divorțul, ura, răutatea, curvia, minciuna, furtul, bârfa, pornografia și orice altă stricăciune? Oare suntem noi sfinți la bine și la greu, în binecuvântare cât și în lipsuri? Oare continuăm noi să ne încredem în El, chiar dacă ni s-a lipit mâna de mânerul sabiei și lupta pare că nu se mai termină? Oare luptăm noi până la sânge în lupta cu păcatul?

Pentru astfel de oameni devotați Cerul nu face statui, ci dă direct trupuri noi. Statuile le dau cei care nu pot da viață, trupuri noi dăruiește Dătătorul vieții. Noi nu ne-am pus nădejdea în niște oameni care ne pot face maxim o statuie, ci în Hristos care ne va face să fim ca El, pentru a fi în același loc cu El o veșnicie. Mai răbdați vitejii Domnului, mai îndurați orice necaz, că viața trece ca o clipă, dar veșnicia răsplătirii vine curând. Nu vă lăsați însemnați de Fiara și Antihristul care își arată colții, pentru Hristos și pecetea Lui se merită orice sacrificiu.

“Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2).

Tu ai asigurat un trup nou pentru Cer?
Cu prețuire,
Toni Berbece

Luați “ghearele” de pe copiii noștri…

V-ați vândut sufletele pe banii celor care vor să promoveze “serul” acesta cu orice preț, care vor să ne “izbăvească” de moarte cu orice preț, chiar și cu forța. Voi jurnaliștilor, care v-ați vândut banilor necurați pentru a ne spăla pe creier cu privire la o “plandemie” care nu prea se vede la proporțiile apocaliptice prezentate de ei, gândiți-vă dacă merită înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu să ne mințiți în ultimul hal.

Am auzit și eu “ura” cu care jurnalistul Prelipcianu propunea ca ai noștri copii să fie salvați de părinții inconștienți care nu acceptă “serul vieții”. Serios? Așa pe față vreți să vă expuneți planul diabolic? Adică omul e șantajat că i se iau copiii de care nu e vrednic pentru că nu acceptă un “ser” de care consideră că nu are nevoie și care e din cale afară de dubios. Mor bolnavii de cancer că nu au medicamente, iar voi vreți să ne salvați pe noi gratis, pe bune? Când vor avea toți bolnavii din spitale tot ce le trebuie, absolut toate medicamentele pentru care au cotizat o viata, atunci o să vă cred că ne vreți binele. Domnule Prelipcianu nu-i propuneți domnului Câțu să facă și niște lagăre pentru neinserați, iar pentru copiii noștri niște orfelinate unde să-i inserați cu forța? Că văd că vă pricepeți mai bine decât inventatorii “crizei sanitare” în care ne aflăm băgați din voia unora.

Ce vreți să ne ziceți, că gata, ni s-a terminat cu libertatea? Că nu mai putem decide după încredințările, credința și analiza noastră, că nu mai putem spune “NU”, că nu mai putem refuza nimic din ce ne propuneți? Nici Ceaușescu n-a avut tupeul vostru. El era mai cu perdea, voi prea pe față. Dacă tot știați că vine “valul patru al minciunii” de ce nu ați făcut domnilor câteva spitale cu zeci de mii de paturi și ați făcut 3 sau 4 stadioane? Vă văitați după 2 ani de “plandemie” că nu mai aveți locuri și de aceea ne vânați copiii cu seringile voastre? Păi dacă era serioasă treaba ați fi alocat câteva sute de milioane pe spitale unde să ne tratați la fel pe neinserați și inserați, asta e treaba voastră, nu să ne vânați și să ne blocați accesul la muncă și mâncare. Treaba voastră este să ne îngrijiți nu să ne vânați, învrăjbiți și falimentați.

Pe baricade pentru adevăr,
Toni Berbece