Skip to main content

Cine e Duhul Sfânt și de ce sărbătorim Cincizecimea

Biblia începe cu un verset în care Duhul Sfânt se mișcă peste pământul acoperit de ape cum își mișcă un pictor pensula peste pânza goală înainte de a face o capodoperă. El a modelat pământul, a făcut munții să iasă din ape, a făcut “să țâșnească” vietăți și plante, iar apoi când Dumnezeu a modelat o păpușă de pământ din cel mai bun pământ (numit “adamh” în ebraică – pământul care nu cunoscuse gust de moarte nici din partea plantelor, animalelor sau a oamenilor), Duhul a suflat suflare de viață și omul a devenit un suflet viu și veșnic

Fiind artist îmi place să știu că Duhul Sfânt este Cel care oferă oamenilor capacități artistice de tot felul și îndeletniciri, priceperi care-i ajută să-și câștige traiul. De exemplu Bețaleel a primit pricepere de la Duhul Sfânt de a face lucrarile de artă pentru Cortul Întâlnire. Așadar, dacă ești artist, inventator, dacă te pricepi la ceva anume și ai simțit că pe lângă munca de instruire ți-a fost ușor să faci ceva, pentru că ai avut talent, aș vrea să știi că acel talent vine de la Duhul Sfânt.

Dar Biblia ne mai spune că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată și că are nevoie de un Salvator. Când un om realizează că e păcătos și că are nevoie de iertare, acesta este tot efectul Duhului în viața lui. El face asta mereu cu oamenii doar că puțini răspund.

Duhul este puterea de vindecare a lui Dumnezeu, prin Duhul este restaurată tristețea, depresia, boala de orice fel și tot Duhul va fi cel care va învia oamenii din morți pentru marea Judecată de la sfârșitul zilelor.

Cât despre Sărbătoarea Cincizecimii aș vrea să vă spun că ea corespunde cu Sărbătoarea Roadelor de la evrei și nu la voia întâmplării, pentru că un creștin poate rodi doar cu ajutorul Duhul Sfânt. Dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, facerea de bine, credincioșia, toate acestea sunt roade pe care Duhul le rodește în om pentru că omul în sine nu e capabil de niciun bine neîntinat, dezinteresat. Cincizecimea a avut loc la 50 de zile de la înviere, de aceea se numește astfel, și marchează începutul misiunii Bisericii. Cristos îi interzice să lucreze fără această împuternicire, pentru că fără Duhul Sfânt omul nu poate lupta cu întunericul lumii.

Cincizecimea marchează împuternicirea Bisericii pentru cucerirea lumii, o sărbătoare care are loc în viața fiecărui creștin autentic și în fiecare generație. Dacă nu ar fi fost Cincizecimea azi am fi venerat niște zeități la care ar fi trebuit să ne închinăm prin beții, orgii, ucidere de prunci și prin tot felul de ritualuri drăcești.

Orice creștin ar trebui să știe măcar elementarul acesta despre persoana Duhului Sfânt, deși este nelimitată și de necuprins cu mintea noastră umană. Pentru mai multe detalii citiți Biblia, iar pentru o viață împlinită trăiți prin Duhul!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Din nou pe stradă la împărțit de versete

Ne-am pus într-o zonă foarte circulată de la Unirii înamarați fiind cu sute de versete din Biblie. Ii impresionam pe oameni cu o vorbă care le deschidea inimile și le însenina fețele: “Luați ceva pentru suflețelul vostru prețios în ochii lui Dumnezeu! “

Unii oameni luau în plus pentru că doreau să citească mai multe versete. Alții le mototoleau cu mânie chiar în fața noastră și le aruncau la gunoi. Alții ne zâmbeau și le puneau în husa de telefon ca să le recitească. Unii se opreau să ne întrebe de ce facem asta (le spuneam că e o campanie prin care-i încurajăm să citească Biblia), iar alții ne felicitau.

Câteva persoane treceau agale pe lângă noi și vorbeau despre cât de mult s-a stricat și țara noastră, le-am întrerupt discuția dându-le versete din Biblie. Dupa ce le-au citit s-au înseninat la față și au zis că dacă există oameni care fac acest lucru pentru bucureșteni, încă mai există speranță.

Foarte mulți adolescenți care ieșeau de la școală au primit versete și au fost încurajați să citească Biblia. Un străin a luat versete de la doi dintre noi, știa un pic de română. A zis că nu e creștin, dar citește Biblia pentru că e în căutarea Dumnezeului adevărat. I-am spus că cine caută găsește, dacă își dorește acest lucru cu siguranță îl va găsi, iar noi suntem un semn că Dumnezeul Cel adevărat i-a ieșit în cale.

Cu prețuire,

Toni Berbece

#unversetpentruromani

Doar două tipuri de femei

Pe stradă vei vedea două tipuri de femei. Primul tip pleacă de acasă ca o leoaică la “vânătoare de carne”, dar nu folosește ghiare ascuțite, ci lasă mult din corp la vedere, mai uită câte o piesă din lenjeria intimă, bluza să fie cât mai decoltată și transparentă, iar ochii ei sunt seducători. Când treci pe lângă ea, din priviri îți spune: “Sunt aici, nu mă poftești?” Pe acestă femeie o poți avea cu un claxon dintr-un BMW sau o altă marcă scumpă. Ea atrage golanii, curvarii, oamenii de nimic, desfrânații cu priviri perverse și minți destrăbălate.

Cine și-ar dori o astfel de femeie? O astfel de femeie oricât de atrăgătoare ar fi e ca un papagal scăpat pe care-l prinzi la întâmplare și care zboară cu prima ocazie când vede ușa deschisă cu o nouă tentație dincolo de ea. Sunt pline spitalele de nebuni cu bărbați care au pierdut femeia pe care au iubit-o, dar n-au văzut când au luat-o că îi place “să agațe”. S-au mândrit cu felul ei “liber” de a fi, neștiind că de fapt sunt în pericol, că iubesc o Izabelă pofticioasă. Consiliez adesea bărbați a căror femei au fugit de acasă (si invers), dar oamenii nu au zis nimic când femeile lor “agățau” pe Facebook/Instagram prin postări cât mai vulgare. Tu ce credeai? Că aruncă cârligul în balta lumii acesteia fără să prindă și pește? Ai grijă de soția ta, păzește-ți paradisul, femeia adesea e atrasă de fructul interzis prezentat cu multă gargară de satanele lumii acestia care destramă familii (la fel și bărbatul).

Al doilea tip de femeie e femeia înțeleaptă, elegantă, rafinată, care știe că nu trebuie să fie vulgară ca să fie frumoasă. Ea stă departe de privirile pătimașe. E devotată bărbatului ei și nu lasă să vadă tot cartierul ce trebuie să vadă doar bărbatul ei. Nu e ca femeia din cântecul lui Mărgineanu, “bibliotecă pentru toți”, ci este doar a unuia. Femeia aceasta e scârbită de claxoanele obsedaților și nu zâmbește a satisfacție ca cele din prima categorie. Femeia aceasta dă cu flit celor care trăg nădejde că o pot avea ca amantă, folosind-o pentru poftele lor. Astfel de femei văd în necinstirea bărbatului lor moarte și nu tentație și plăcere.

Tu ca femeie, alege ce vrei să fii. Ai doar două variante. Iar tu ca bărbat alege ce vrei să ai și cum te vei raporta în viață la femei. Vei fi un obsedat după prima categorie sau credincios celei de a doua. Noi facem lumea un loc plăcut sau unul plin de poftă nebună. Alegerea e la noi.

Cu prețuire,

Toni Berbece